NOUTATI

Naţionaliştii condamnă provocările maghiare şi diversiunea politicienilor de la Bucureşti

Partidul “Totul pentru Ţară” condamnă cu fermitate declaraţiile iresponsabile ale politicianului extremist maghiar Vona Gabor, liderul organizaţiei Jobbik, afirmații care încalcă în mod flagrant reglementările internaţionale la care atât România cât şi Ungaria au subscris prin aderarea la structurile Uniunii Europene şi NATO

Este inadmisibil faptul că un personaj cu reputaţia îndoielnică a lui Vona Gabor, notoriu pentru atitudinea sa violent anti-românească, a avut posibilitatea să facă astfel de declaraţii pe teritoriul României, în cadrul unei acţiuni publice avizate de autorităţile statului român.

Naţionaliştii din Partidul “Totul pentru Ţară” consideră că transformarea provocărilor lui Vona Gabor în prilej de război al declaraţiilor între guvernul USL şi administraţia Băsescu reprezintă o dovadă în plus de cinism şi ipocrizie politică.

În realitate, autorităţile statului român şi politicienii care au asigurat reprezentarea acestora în toţi aceşti ani, poartă vina pentru situaţia de-a dreptul ruşinoasă în care este pusă ţara noastră de aceşti agitatori anti-români. Tolerarea inadmisibilă a recrudescenţei revizionismului şi provocărilor antiromâneşti în judeţele Harghita şi Covasna, precum şi inadmisibilele concesii făcute liderilor UDMR -, reprezintă cauzele care au făcut posibilă escaladarea declaraţiilor belicoase de la sfârşitul săptămânii trecute.

În aceste condiţii, Partidul “Totul pentru Ţară” sesizează Ministerul de Externe, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe, pentru declararea liderului Vona Gabor şi tuturor membrilor Jobbik drept persoane non-grata, interzicându-li-se accesul pe teritoriul ţării noastre, acelaşi tratament urmând să fie aplicat şi reprezentanţilor guvernului maghiar până la delimitarea netă a acestuia de declaraţiile preşedintelui Jobbik.

Naţionaliştii români reamintesc tuturor cetăţenilor acestei ţări că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, conform Art. 1 din Constituţie. Maghiarii care înţeleg să trăiască paşnic şi loial în frontierele statului român suntbine primiţi, iar cei ce uneltesc împotriva României, vor trebui să suporte integral consecinţa atitudinilor provocatoare pe care le promovează.

Coriolan Baciu, Preşedintele Partidului “Totul pentru Ţară”

Marţi, 13 August 2013

Sursa: Buciumul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Naţionaliştii condamnă provocările maghiare şi diversiunea politicienilor de la Bucureşti

  • De abia astept citeva scintei in secuime ca sa vad si eu salutul legionar din Cadrilater. Cu siguranta o sa fie interesant.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.