FOCUS 14INTERNATIONALNOUTATI

NATIONALISTII ucrainieni ASASINATI unul cate unul

candele

Un jurnalist şi activist al partidului naţionalist ucrainean Svoboda (Libertate) a fost găsit mort, prezentând urme de tortură, la o zi după ce a fost răpit, au anunțat duminică liderii formațiunii radicale.

Corpul lui Vasili Serghienko a fost găsit sâmbătă, într-o pădure, în apropiere de satul Vigraiev, în centrul ţării, la aproximativ 120 de kilometri sud-est de Kiev, se arată într-un comunicat emis de către partid și preluat de Mediafax.

Acesta prezenta “urme de tortură” şi răni de cuţit şi avea “craniul spart”, potrivit Svoboda, care precizează că bărbatul a fost răpit de acasă, vineri seara, de către persoane necunoscute care l-au urcat cu forţa la bordul unui vehicul.

Parchetul local a confirmat descoperirea corpului jurnalistului, fără să ofere precizări, din cauza “anchetei în curs”.

Potrivit Svoboda, Vasili Serghienko a spus că a primit recent ameninţări, iar moartea acestuia ar putea să aibă legătură cu articole pe care le-a scris despre un puternic om de afaceri din regiune, căruia partidul nu-i precizează numele.

sasa

În afară de activitatea de jurnalist, el era un militant activ în cadrul Svoboda şi a participat la manifestaţiile din Kiev, care au condus la înlăturarea regimului prorus, la sfârşitul lui februarie.

În luna martie, Aleksandr Muzychko, unul din liderii controversați ai “Sectorului de dreapta”, o organizaţie naţionalistă radicală care s-a format în timpul protestelor de stradă de la sfârşitul anului trecut şi din primăvara aceasta, îndreptate împotriva fostului preşedinte pro-rus Ianukovici, a fost împuşcat mortal în oraşul Rovno. Acesta coordona activităţile mişcării în vestul Ucrainei. Moartea lui a avut loc în condiții suspecte, autoritățile din Kiev afirmând că bărbatul s-ar fi sinucis în momentul în care polițiștii au vrut să-l aresteze în timpul unei operațiuni contra crimei organizate. În același timp, camarazii lui consideră că a fost executat.

Naționaliștii ucrainieni, de la diverse formațiuni mai mici sau mai mari, au fost vârful de lance al protestelor care au dus la răsturnarea puterii din Kiev și la fuga din țară a fostului președinte Ianukovici. Acum Svoboda este parte a coaliției de guvernământ iar ”Sectorul de dreapta” s-a transformat într-un partid care nu mai poate fi ignorat. Forțele naționaliste au devenit în același timp incomode pentru partenerii pro-europeni de la putere, care sunt presați de susținătorii occidentali să se debaraseze de ”elementele radicale”, cărora, în mod ironic, le datorează venirea la putere. Sursa: FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.