GENERAL

NATO și UE sunt in ALERTA! Rusia se pregătește de război? Putin anunță arme nucleare hipersonice şi drone submarine nucleare

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a susținut duminică o declarație de presă în Sankt-Petersburg. Acolo, acesta a vorbit despre noile achiziții pentru marina militară.

Președintele rus a declarat că marina militară va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare. Ministerul Apărării rus a declarat că se află în faza finală de testare.

Noile arme, dintre care unele nu au fost încă desfăşurate, cuprind drona nucleară subacvatică Poseidon, concepută pentru a fi transportată de submarine şi rachetă de croazieră hipersonică Zircon, care poate fi desfăşurată pe nave de suprafaţă.

Combinaţia între viteză, manevrabilitate şi altitudine a rachetelor hipersonice, capabile să depăşească de peste cinci ori viteza sunetului, le face dificil de urmărit şi de interceptat.

Capacităţile Forţelor navale ruse vor creşte şi marina militară va primi 40 de noi nave în acest an, a afirmat Putin într-un discurs susţinut la Sankt-Petersburg, cu ocazia unei defilări navale anuale de Ziua Marinei ruse în care au fost prezentate cele mai avansate nave, submarine nucleare şi aparate din aviaţia navală ale Rusiei.

Nu a fost precizată data la care vor intra în funcțiune
„Desfăşurarea generalizată a tehnologiilor digitale avansate care nu au egal în lume, inclusiv sisteme de atac hipersonice şi drone submarine vor conferi flotei avantaje unice şi îi vor creşte capacităţile de luptă”, a spus Putin.

Anterior, Vladimir Putin a trecut în revistă mari nave de război aflate în portul Kronstadt din Golful Finlandei.

La parada navală din Sankt-Petersburg au participat 46 de ambarcaţiuni, 42 de avioane şi peste 4.000 de militari.

Săptămâna aceasta, Putin a promis că va continua ambiţiosul program rusesc de construire a navelor de război, în timpul unei ceremonii de lansare a construirii a şase nave noi la trei şantiere navale, pe care le-a prezidat printr-o teleconferinţă din Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014.

„În ultimii opt ani, flota a primit peste 200 de nave, corvete şi vase de diferite tipuri. Trebuie să respectăm în mod constant programul de armament al statului, astfel încât până în 2027 mai mult de 70% din navele marinei ruse să fie noi „, spusese Putin în Crimeea, unde a participat la lansarea construirii a două nave la şantierul din Kerci.

În 2019, Putin amenința cu desfășurarea rachetelor hipersonice
Anul trecut, Putin a ameninţat cu desfăşurarea rachetelor hipersonice pe nave şi submarine care s-ar putea disimula în afara apelor teritoriale americane dacă SUA decid să-şi desfăşoare rachete nucleare cu rază intermediară de acţiune în Europa.

Washingtonul nu a desfăşurat astfel de rachete în Europa, dar Moscova se teme că ar putea să o facă.

Ziua Marinei este sărbătorită anual în Rusia în ultima duminică a lunii iulie.

În afară de Sankt-Petersburg, defilări cu această ocazie au loc şi în alte porturi ale marinei ruse, la care participă circa 250 de nave şi aproximativ 15.000 de militari.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.