NATIONALNOUTATISOCIETATESTIRI

NE FURA CU TOTUL! Doi TIGANI buzoieni au furat banii unei angajate Vodafone chiar in sediul magazinului!

tigan-vodafone

Polițiștii i-au prins pe cei doi tigani la câteva ore după ce au furat banii angajatei. Pentru că sunt minori,  legislația din România nu îi poate pedepsi decât cu o amendă – și aceea –  aplicată părinților.

O angajată Vodafone Buzău a rămas fără cei 530 de lei din portofel, după ce doi tigani, în vârstă de 12 și 14 ani, au intrat în oficiul magazinului și i-au subtilizat banii, chiar de sub nasul personalului.

Totul s-a petrecut la orele prânzului, la sediul de pe strada Cuza Vodă. Ocupați cu clienții, angajații magazinului nu și-au dat seama când tiganii au intrat în sală. Unul dintre ei a rămas la vitrinele cu telefoane, acolo unde ținea de pază pentru ca celălalt să intre în oficiul din spatele magazinului. Aici, tâlharul a scotocit în geanta așezată în cuier a angajatei, a luat banii, după care a ieșit nonșalant din magazin, alături de partenerul de furt.

Angajata a avut un șoc atunci când și-a văzut portofelul golit de valori. A chemat de urgență poliția care, urmărind  camerele de supraveghere, și-a dat seama că autorii furtului ar fi cei doi hoți tigani minori.

„Nu mi-a venit să cred când am văzut că nu mai am banii. Erau pregătiți special pentru o rată, iar acum, „mulțumită” țiganilor, nu mai am cu ce plăti. O să merg până în pânzele albe cu această familie care, din câte am înțeles, a terorizat Buzăul cu furturile”, a declarat păgubita pentru un ziar local.

Prinși de polițiști la câteva ore, hoții au declarat că au cheltuit banii imediat după ce i-au furat. Legea nu îi poate tragere la răspundere, pentru că sunt minori. Cel mult, părinții, care, se pare că i-ar trimite la furat, s-ar putea alege cu o amendă.

  • În tot acest timp, tiganii îi fură pe buzoieni pe unde îi prind, fără ca cineva să le poată face ceva.

„Eu am rămas fără bani în 3 secunde din cauza acestor tigani tâlhari, pe care legea îi apără și îi încurajează să fure. O să mă adresez Poliției, Procuraturii, Protecției Copilului și oricărei instituții abilitate, pentru a lua măsuri în cazul acestor infractori. Parcă e păcat ca noi să fim tâlhăriți zilnic și să stăm cu mâinile-n sân”, a mai adăugat angajata pentru publicația respectiva.

Borfașii, care mai au 12 fapte la activ, sunt specializați în furt de ani buni și se pare că părinții ar fi cei care îi trimit la furat în fiecare zi. Pentru că are informații că familia minorilor și-ar fi constituit chiar o rețea infracțională, ziarul local Ziua de Buzau a promis ca va investiga acest caz.

 

 

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

3 comentarii la „NE FURA CU TOTUL! Doi TIGANI buzoieni au furat banii unei angajate Vodafone chiar in sediul magazinului!

  • Tristul adevar ca parinti ii trimit la furat pe tigani mai ales daca sunt minori. Vai de ele institutii care nu apara cetateanul. Au ajuns sa apere infractorii in locul cetatenilor care platesc taxe si impozite!

    Răspunde
  • Puși intr-un avion si trimiși in pizda mami lor in India de unde au venit , borati dracului !!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.