Ne-am obisnuit

Despre români se spun multe: că sunt inventivi, că sunt isteţi, că se descurcă, că sunt leneşi, că sunt hoţi, că sunt prietenoşi, ospitalieri, primitori, că sunt mândri, că sunt tradiţionalişti, că sunt … câte şi mai câte.

Ce nu s-a spus şi trebuie spus pentru că a devenit o trăsătură caracteristică este faptul că românii se obişnuiesc foarte repede cu tot. Îi ţii acasă, se obişnuiesc să se fure între ei, să se mintă, să se pândească, să se toarne, să se pizmuiască. Îi duci în Germania, se obişnuiesc să muncească, îi duci în America se apucă de afaceri şi nu îi mai poţi nici expulza, atât de bine se obişnuiesc cu mediul şi mediul cu ei. Primul sâmbure al acestui obicei de „a se obişnui” l-a aruncat Ionică, celebrul Ionică din povestea cu lupul. El a fost cel care i-a obişnuit pe săteni cu alarmele false încât atunci când a venit lupul nu a mai sărit nimeni să îl salveze. De atunci ne tot obişnuim.

Ne-am obişnuit să avem în fruntea ţării dictatori care să facă cu noi ce vor iar noi să privim nepăsători;

Ne-am obişnuit să stăm la cozi, la carne, la lapte, la ouă, la tigăi, la reduceri, la promoţii, la primit şuturi în fund;

Ne-am obişnuit să mâncăm bătaie la fotbal de la toţi şi să spunem că asta e, mai mult nu putem, sau am avut ghinion, arbitrul a ţinut cu adversarul, terenul nu ne-a avantajat, mingea nu a vrut să intre în poartă;

Ne-am obişnuit să vină mereu câte cineva să ne ia pe nimic grâul de pe câmp, copacii din pădure, aurul din mine, petrolul din pământ şi să ne vânda înzecit biscuiţi, mobilă pe care tot noi o facem, dar în fabricile lor, benzină, bijuterii;

Ne-am obişnuit să ne vedem actorii murind în mizerie dar să plătim zeci sau sute de euro sau dolari ca să vedem câte un „caftangiu” de la Hollywood „îndrăgostit” brusc de România căreia îi dăruieşte cu generozitate câteva tone de mâncare uscată pentru câini;

Ne-am obişnuit ca emisiunile de ştiri să înceapă cu „vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional”;

Ne-am obişnuit să mergem la spital cu genţile pline cu injecţii, pastile, cearceafuri, hârtie igienică, lingură, furculiţă, castron , cană. O să ne obişnuim să mergem până la urmă şi cu instrumentarul medical şi cu chirurgii proprii;

Ne-am obişnuit să vedem la fiecare emisiune de ştiri cum un primar, un prefect, un parlamentar este cercetat de procuratură şi să nu se întâmple nimic încât de cele mai multe ori nici nu mai urmărim ştirea, mutăm canalul şi atât;

Ne-am obişnuit să lăsăm bani pe bufet copiilor şi să aflăm că au mai dat pe acasă sau că mai trăiesc după hainele lăsate în coşul de haine sau maşina de spălat;

Ne-am obişnuit să mergem la serviciu şi să suportăm toate mizeriile unui patron agramat doar pentru că ne aruncă cu dispreţ un salariul minim pe economie în timp ce copii lor, nulităţi notorii,se plimbă în maşini „bengoase” îşi fac vacanţele sau concediile prin ţări exotice şi apoi vin pe post de „manageri”;

Ne-am obişnuit să ne trimitem copii în războaie care nu ne aparţin şi să îi primim pe aeroport,”mândri” că „a fost ministrul apărării la întoarcerea copilului meu „ şi am primit din mâna lui ”drapelul cu care era acoperit;

Ne-am obişnuit să privim indiferenţi cum nişte „nebuni” tot ies pe stradă şi protestează „prosteşte” împotriva unor decizii care sunt luate, parafate şi stabilite de mult, ca şi când ar mai putea schimba ceva”;

Ne-am obişnuit să nu mai credem în nimic şi în nimeni, să privim minciuna ca pe ceva cotidian, nelipsit din meniul discursurilor şi declaraţiilor politicienilor, să nu îi mai luăm la întrebări şi să nu le mai cerem nimic;

Ne-am obişnuit să votăm aceleaşi partide, aceiaşi hoţi, aceleaşi slogane deşi ştim că nu vor schimba nimic, nici obiceiurile, nici viaţa noastră, doar pe a lor, în bine;

Ne-am obişnuit să mergem cu peşcheşul la Înaltele Porţi pentru a primi firman de domnie şi să ne spună alţii ce să facem cu viaţa noastră, cu pământul nostru, cu averea noastră. Ne-am obişnuit să vedem cum Vodă îi face zestre lui „Ralu” iar noi să stăm cu nasul în fum de ardei iute;

Ne-am obişnuit să vedem cum se ceartă „boierii” între ei şi privim la cearta lor sperând că dacă câştigă unul sau altul ne va fi mai bine, iar vecinului mai rău şi ne certăm şi noi cu vecinul din cauza „boierilor” dar singurii care pierd suntem noi şi vecinul, boierii cad la pace şi ne mai iau un rând de piele, mai pun o zeciuială, un fumărit pe spinarea noastră că doar ne-am obişnuit;

Ne-am obişnuit să nu mai dorim nimic, doar să fim lăsaţi în pace eventual să ne stingem dacă se poate fără durere;

Ne-am obişnuit cu durerea altora, cu suferinţele celor de lângă noi, nu mai reacţionăm, nu mai avem tranchilizante, nu mai avem analgezice, nu mai avem nici măcar o vorbă bună sau o mângâiere. Ne mor părinţii, ne mor rudele, ne mor vecinii de tineri, devreme, mult prea devreme şi noi ne-am obişnuit să spunem că asta e viaţa, toate trec;

Ne-am obişnuit să mergem prin stradă şi să dăm din groapă în groapă pe nişte drumuri a căror asfaltare a costat de parcă ar fi fost pavate cu pepite de aur;

Ne-am obişnuit să vină fiecare iarnă peste noi şi să ne prindă nepregătiţi, aceiaşi primari să spună că nu au utilaje pentru că ţara e săracă dar să facă contracte cu aceleaşi firme fantomă ale unor rude sau acoliţi care le dau „dividende” grase pentru contracte;

Ne-am obişnuit să auzim vorbindu-se despre un viitor mare cutremur dar autorităţile nu iau nici o măsură, nici măcar nu mai lipesc buline roşii, nu mai au lipici la populaţie, iar când cutremurul va veni şi ne va omorâ copii, ne vom spune singuri că e vina noastră, că doar ni s-a spus că va veni;

Ne-am obişnuit să auzim spunându-se că suntem săraci într-o ţară bogată, să vedem cum oameni înstăriţi, vedete, prinţi, afacerişti ne laudă ţara, îşi cumpără proprietăţi la noi în ţară iar noi stăm cu mâna întinsă în timp ce primarii ne închiriază zăcămintele;

Ne-am obişnuit să fim datori, să avem împrumuturi la bănci, să cheltuim mai mult decât producem, să mâncăm mai multe decât e necesar;

Ne-am obişnuit să înghiţim orice ni se bagă pe gât fără să mai întrebăm, ne-am obişnuit să fim furaţi, lăsaţi în fundul gol, vom deveni o naţiune de nudişti, ne-am obişnuit să tăcem laş, minţindu-ne singuri că asta ar fi semn de înţelepciune şi adaptabilitate;

Ne-am obişnuit să ne fie călcate în picioare drepturile, să ne fie băgat pumnul în gură, să ne rupă jandarmii picioarele, să fim judecaţi de judecători corupţi după cum dictează cei care sunt în fruntea statului;

Ne-am obişnuit cu o viaţă de câine, o să ne obişnuim şi să murim ca un câine, eventual eutanasiaţi, printr-o lege ”milostivă”;

Ne-am obişnuit să îi privim chiorâş pe cei care ne trag de mânecă şi încearcă să ia atitudine, făcându-le semn cu degetul la tâmplă, supăraţi că încearcă să „ne manipuleze”, ca şi cum noi nu am vedea sau nu am şti ce se întâmplă pe lângă noi;

Ne-am obişnuit să pretindem că ştim tot numai ca să nu mai auzim ceea ce vrea cineva să ne spună, ne-am obişnuit atât de mult cu răul încât ne îndepărtăm de cei care încearcă să ne spună că asta nu e bine;

Şi ca o culme a obişnuinţei ne-am obişnuit cu toate aceste obiceiuri încât nici nu le mai sesizăm, nu mai reacţionăm la nici unul din ele, pur şi simplu vegetăm… din obişnuinţă.

De Marin Neacsu – In cuiul catarii