Ne pregătim de război? Se schimbă Legea mobilizării pentru apărare
Ministerul Apărării Naționale a emis un proiect de act normativ care schimbă din temelii Legea privind pregătirea populației pentru apărare. Astfel, românii plecați în afara țării vor avea doar 15 zile la dispoziție pentru a se prezenta la încorporare, din momentul declarării stării de război. Totodată, moldovenii de peste Prut, care și-au redobândit cetățenia română, vor fi și ei obligați să îndeplinească serviciul militar.
Una dintre cele mai importante modificări legislative este aceea că rezerviștii vor putea fi mobilizați chiar și fără declararea stării de război, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Acest lucru înseamnă că toți cei care au făcut armata vor fi obligați să deservească MApN, suplinind, astfel, deficitul de personal provocat prin demisiile în masă ale militarilor, care a vulnerabilizat Armata Română. În cazul declarării stării de mobilizare generală sau de război, cetățenii încorporabili (bărbații cu vârste între 20 de ani și 35 de ani), rezerviștii voluntari și rezerviștii vor avea obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare. Prin excepție, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, vor fi obligați să se prezinte, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare. Prin notificare se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare. Neprezentarea la centrele militare a persoanelor încorporabile și a rezerviștilor constituie contravenție și se sancționează cu o amendă de până la 29.000 de lei. O depășire cu 3 zile a termenului de prezentare la centrele militare constituie infracțiune.
Studenții de la Poliție intră în serviciul militar
Serviciul miliar activ se va îndeplini de către elevi, studenți militari, studenți de poliție, studenț de poliție penitenciară sau cursanți în unitățile/instituțiile de învățământ din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniu apărării și securității naționale, cu excepția elevilor colegiilor naționale militare, se arată în proiectul de lege al MApN. Totodată, în serviciul militar vor intra și studenții din instituțiile civile de învățământ superior, școlarizați pentru nevoiele MApN sau ale altor instituții cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Potrivit proiectului de lege, persoanele care au dobândit, prin adopție sau prin acordare la cerere ori au redobândit cetățenia română vor fi obligate să îndeplinească serviciul militar. Pentru clarificarea situației militare, centrele militare pot chema cetățenii încorporabili, recruții și rezerviștii de cel mult trei ori pe an, în condițiile în care în legea actuală se prevedea chemarea o singură dată pe an.
MApN recunoaște vulnerabilitatea
Proiectul de act normativ a fost inițiat pornind de la interesele naționale de securitate și de la faptul că apărarea trebuie să constituie un efort colectiv al întregii națiuni, dezvoltarea rezervei operaționale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară și serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen, fiind o necesitate care va conecta sistemul de forțe active cu rezerviști. ”Scopul final este realizarea unei forțe letale, dar echilibrate, capabilă să îndeplinească un spectru larg de misiuni și care să echilibreze adecvat raportul dintre componenta activă și cea de rezervă. În acest context, este imperios necesară adoptarea în regim de urgență a măsurilor propuse, întrucât amânarea acestora ar vulnerabiliza modul de acțiune și capacitatea operațională a Armatei Române, toate aceste aspecte vizând interesul MApN”, se arată în proiectul legislativ.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Sa ne pupe unde nu ajunge soarele .
O sa vin fuga sa apar averile politrucilor .