NEBUNIE în Bulgaria: Autostrada spre Grecia este BLOCATA de protestatari
Protestatarii care cer de 24 de ore demisia guvernului bulgar, pe care îl acuză că este corupt, şi-au sporit presiunea duminică adăugând o nouă tabără celor două care, începând de joi, au blocat traficul în centrul capitalei Sofia şi au blocat ruta principală spre Grecia, relatează EFE, potrivit AGERPRES.
Deşi sunt instalate doar treizeci de corturi, amplasarea lor în trei centre-cheie ale oraşului continuă să determine restricţii severe de circulaţie.
Protestatarii au dat asigurări că nu vor pleca până nu demisionează prim-ministrul, populistul conservator Boiko Borisov, şi procurorul general, Ivan Geshev, pe care îi acuză că servesc interesele oligarhilor puternici, şi nu pe cele ale populaţiei.
În plus, un mic grup de protestatari blochează de asemenea, duminică, la Blagoevgrad, situat la aproximativ 120 de kilometri sud de Sofia, autostrada ce leagă capitala de graniţa greacă, provocând întârzieri mari în trafic.
Sâmbătă seara, aproximativ 2.000 de persoane au demonstrat în centrul Sofiei, într-un marş mult mai modest decât joia trecută, când peste 25.000 de oameni s-au adunat timp de ore în piaţa unde se află sediul Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.
Proteste au loc şi în oraşe precum Stara Zagora, unde mii de oameni au încercat sâmbătă seara să blocheze autostrada care leagă capitala de Marea Neagră, sau la Varna, capitala maritimă şi important centru de vacanţă.
Protestele din cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană au început în urmă cu 24 de zile după ce a fost lansat un videoclip în care se vedea cum un politician de opoziţie este scos de poliţişti de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un influent şi controversat om de afaceri miliardar şi om politic.
60% dintre bulgari susţin protestul, iar 45% cer demisia premierului, potrivit unui sondaj publicat duminică de compania Alpha Research. Potrivit acestui sondaj, 50,3% consideră, de asemenea, că Dogan îl are pe procurorul general sub controlul său.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: