JUSTITIENOUTATI

Neo-comuniștii îi protejează pe foștii comuniști: CENZURĂ impusă de MAI la Arhivele Naționale ale României. Cercetătorii cer DECLASIFICAREA tuturor documentelor emise înainte de 1989

Mai mulți cercetători protestează față de cenzura impusă de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la Arhivele Naționale ale României, în acest sens fiind inițiată o petiție prin care se solicită declasificarea tuturor documentelor emise înainte de 1989.

Petiția a fost inițiată de istoricul Dumitru Lăcătușu, care a și semnalat, într-un articol pentru Contributors, proiectul de HG privind informațiile clasificate aflat zilele aceste în dezbatere publică.

Iată mesajul istoricului Dumitru Lăcătușu:

„La 7 noiembrie 2022, la sediul MAI a avut loc o ședință organizată de ministrul Afacerilor Interne referitoare la „proiectul de hotărâre a Guvernului privind declasificarea unor informații clasificate, cuprinse în documente ce aparțin Fondului Arhivistic Național, aflate în depozitele Arhivelor Naționale”, la care au fost invitați să participe istorici de la mai multe institute de cercetare și arhiviști. Referitor la această întâlnire și la proiectul de HG, facem următoarele precizări.

Niciunul dintre cei invitați, cu excepția celor care au lucrat la acest proiect – funcționari ai MAI și istorici apropiați viziunii ministerului – nu a primit sau citit înaintea acestei întâlniri proiectul amintit mai sus. Textul în cauză ne-a fost înmânat, la cererea celor prezenți, abia la sfârșitul întrevederii, deși acesta fusese cerut încă de la începutul întâlnirii. Reprezentanții MAI au spus că acest text ar duce la desecretizarea documentelor, ceea este în realitate foarte departe de adevăr. Reamintim că începând din 26 mai 2022 accesul la documentele deținute de ANR a fost sever restricționat, sub pretextul protejării unor așa-zise „informații clasificate” și, în urma unor recomandări ale Direcției Generale de Protecție Internă a MAI, după cum reiese din răspunsurile emise de ANR în toată această perioadă. Timp de șase luni, o comisie a cărei componență este necunoscută a lucrat la acest proiect de HG într-un mod lipsit de transparență, deși chestiunile în discuție țin în esență de accesul la informații într-o societate democratică, lucru garantat de Constituție și de celelalte legi care reglementează acest domeniu. Rezultatul lucrărilor comisiei în cauză este dezamăgitor.

Textul propunerii de HG, aflat deja în circuitul de avizare guvernamental, și care nu a făcut obiectul unor consultări prealabile, nu face decât să confirme și să continue consemnele instituite de regimul comunist. Majoritatea covârșitoare a indicativelor „secret”, „strict secret” sau „strict secret de importanță deosebită” au fost aplicate abuziv de către structurile statului totalitar, din motive care țineau, în primul rând, de îngrădirea accesului cetățenilor români la informații esențiale. Decizia pe care comunitatea istoricilor și arhiviștilor o așteaptă de la noua Hotărâre de Guvern era ridicarea oricărui consemn impus de regimurile dictatoriale, care s-au succedat în România până în anul 1989, precum și includerea în prevederile acestei hotărâri de guvern și a documentelor deținute încă de creatori și deținători, asupra cărora planează și cel mai mare risc de distrugere. O astfel de decizie este în acord cu legile și valorile pe care România pretinde că se întemeiază și nu îi privește doar pe istorici și arhiviști. Ține în realitate de dreptul fundamental al accesului la informația publică și de necesitatea prezervării tezaurului național documentar.

Pe fond, proiectul propus de Ministerul de Interne nu rezolvă problema accesului la documentele clasificate deținute de ANR, fiind încălcate drepturile consacrate prin Constituția României și tratatele internaționale ratificate de statul român, precum dreptul la învățare și cunoaștere, dreptul la informație, libertatea de a căuta, de a primi sau de a comunica și răspândi informații ori idei prin orice mijloace, fără amestecul autorităților publice, și independent de frontierele de stat.

Textul proiectului de HG propune o declasificare a documentelor cu marcaje „secret de serviciu” și „secret”, al căror termen era oricum expirat, fiind păstrate consemnele de clasificare instituite de regimul comunist pentru documentele cu marcajul „strict secret” emise între 1972 și 1989. În cazul ultimei categorii, vor fi declasificate doar acele documente care au fost cercetate anterior, restul documentelor urmând să fie declasificate după împlinirea termenului de 50 de ani de la crearea lor. Această ultimă prevedere exclude de la cercetare toate documentele cu marcajul „strict secret” care au fost emise de regimul comunist între anii 1972 și 1989, aflate astăzi în depozitele Arhivelor Naționale ale României, și care nu au fost cercetate la sala de studiu a ANR. În același timp, proiectul nu propune nici declasificarea documentelor cu marcajul „Strict Secret de Importanță Deosebită” și nici a documentelor create înainte de 1989 și aflate încă la creatori și deținători.

Este astfel inadmisibil ca în anul 2022 documentele create de regimul comunist să fie și azi menținute sub consemnul „secretului de stat”, deși în 2002 a fost adoptată o Lege privind protecția informațiilor clasificate care interzice clasificarea ca „secret de stat” a informațiilor privind încălcări ale drepturilor fundamentale sau privind ascunderea încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile clasificate, categorii în care intră majoritatea documentelor create de regimul comunist.

Din punctul nostru de vedere, singura soluție admisibilă este declasificarea în bloc a tuturor documentelor create până în 1989 de regimurile totalitare antonescian și comunist, indiferent dacă acestea se află sau nu în custodia arhivelor sau sunt încă păstrare de creatori și deținători. Orice altă reglementare reprezintă un simplu reflex totalitar care apropie România de regimurile dictatoriale. Arhivele nu constituie locul în care sunt ascunse documentele emise de stat, așa cum au crezut liderii diverselor regimuri totalitare care s-au succedat în România. Ele sunt instituția publică unde dovezile documentare ale trecutului sunt păstrate și puse în circulația publică, spre aflarea adevărului și informarea cetățenilor români.

Solicităm Ministerului Afacerilor Interne revizuirea radicală a proiectului de HG în sensul unei declasificări în bloc a tuturor documentelor create până în 1989, indiferent de marcajul de clasificare, conținut, creator și anul în care au fost emise sau locul în care sunt păstrate. O astfel de prevedere trebuie să se aplice tuturor documentelor deținute de ANR și, inclusiv, celor care vor intra în custodia ANR.

Totodată, facem precizarea că ieri, 7 noiembrie 2022, am depus la registratura Ministerului Afacerilor Interne o petiție prin care am indicat sursa acestei crize prin care trec Arhivele Naționale ale României, anume încălcarea autonomiei ei de către Direcția Generală de Protecție Internă și alte structuri interne ale MAI, și am solicitat stabilirea unui nou cadru legal pentru funcționarea Arhivelor Naționale ale României.”

Petiția a fost semnată de:

Dumitru Lăcătușu-Istoric, Centrul de Consultanță Istorică

Mihai Sergiu Burcea– Istoric, Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului

Ștefan-Ionuț Bosomitu– Istoric, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Mioara Anton-director adjunct/istoric, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

Mihai-Cristian Vasile- Istoric, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

Cosmin Popa- Istoric, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

Alexandru-Dumitru Aioanei-Istoric, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iași

Flori Bălănescu– Dr. CS III Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

Philippe Blasen– Istoric, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iași

Corina Doboș- CS III, Lector dr. asociat, Universitatea din București

Luciana Mărioara Jinga– Istoric, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului

și Memoria Exilului Românesc

Bogdan-Alexandru Jitea– Istoric,Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

și Memoria Exilului Românesc

Liviu Pleșa-Istoric Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Andrei Florin Sora, Universitatea din București, Facultatea de Istorie

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.