NESIMTIRE CRASA! Arșinel, în loc să tacă, îi ia apărarea lui Lucan!
Nesimțire crasa! Arșinel, în loc să tacă, îi ia apărarea lui Lucan!
Arşinel, care în 2013, luând locul altui bolnav, a fost supus unei operaţii de transplant de către medicul Mihai Lucan, spune că nu crede acuzaţiile de tentativă de omor care i se aduc doctorului, catalogând drept „oribil” ceea ce i se întâmplă fostului şef al Institutului de Urologie din Cluj, scrie Mediafax.
Alexandru Arşinel a fost acuzat că a primit tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, în 2013, când a suferit o operaţie de transplant renal. Un scandal uriaş a fost declanşat atunci, iar medicul spunea că a considerat că starea de sănătate a actorului era mai gravă decât a altora. Acum, actorul spune că nu crede acuzaţiile care i se aduc medicului care, spune el, i-a salvat viaţa.
„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil. Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest. În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, a declarat, pentru MEDIAFAX, actorul Alexandru Arşinel.
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Ce mai este norma in aceasta tara,omul vede interesul lui,putin ii pasa ca altii erau la rand .Poti calca pe cadavre si sa fii nevinovat !
Ce mai este norma in aceasta tara,omul vede interesul lui,putin ii pasa ca altii erau la rand .Poti calca pe cadavre si sa fii nevinovat !