SOCIETATE

NESIMȚITĂ: O ucraineancă refugiată se rățoiește la români: „N-am venit în țara voastră pentru o viață mai bună!”

Valeria Melnicenko, una dintre persoanele din Ucraina refugiate în România de la startul războiului, a oferit declarații tăioase referitoare la viața în țara noastră. Valeria Melnicenko este din Oleșki, cea mai inundată localitate din stânga Niprului, zona regiunii Herson, astăzi sub ape după distrugerea barajului din Nova Kahovka.

Valeria Melnicenko este nemulțumită de noul program guvernamental de sprijin al refugiaților, care ar fi un pas înapoi față de cel precedent: „Avem nevoie de fel de fel de adeverințe, de acte, de conturi deschise la bancă, de dovezi fără nicio logică. Eu și alte persoane ca mine nu putem beneficia de programul de sprijin pentru că avem copii de doi ani. Dacă copilul avea trei ani, era altă poveste. Paradoxuri birocratice în România”, a declarat ucraineanca refugiată la Suceava.

„Toate grădinițele mi-au spus că îmi iau copilul când va împlini trei ani. O singură grădiniță privată mi-a cerut 200 de euro pe lună. De unde să plătesc 200 de euro, dacă eu depun aceste documente pentru a primi de la stat vreo 550 din care să mai achit chiria? Un cerc vicios. Am noroc cu rudele mele, care îmi trimit bani la Suceava”, a mai spus ea.

„Sunt multe dificultăți birocratice. M-am înregistrat singură, fără copil, dar când și dacă voi primi vreun ajutor financiar nu știu. Între timp s-a scumpit și chiria”, a precizat Valeria. „Noi vrem acasă. Nu am venit în țara voastră pentru a căuta o viață mai bună, ci pentru că orașele noastre sunt bombardate sau au ajuns sub apă. Aș pleca mâine acasă, în țara unde mă simt bine, dar unde să plec? Asta e problema”, a completat ea.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “NESIMȚITĂ: O ucraineancă refugiată se rățoiește la români: „N-am venit în țara voastră pentru o viață mai bună!”

  • Păi atunci să se ducă dracului cățeaua înapoi la ea in țară!!! Jigodii „ajutate” ca să fure pîinea de la gură amărîților de români (poate și copiilor!!!), iată Cum se dau pe față,fără nici un pic de rușine!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.