GENERAL

NEWS ALERT. Ce transmite șeful DNA lui Raed Arafat și lui Streinu-Cercel


Astăzi, procurorul șef Crin Bologa a prezentat activitatea DNA și a reacționat pentru prima oară la declarațiile prin care mai mulți responsabili ai Sănătății au cerut impunitate la achizițiile sanitare din starea de urgență.

”În scurt timp veți avea vești bune”, a spus Crin Bologa, șeful DNA, referindu-se în primul rând la cercetările penale deschise de instituție, 33 de dosare la număr, pentru achizițiile medicale din criza COVID-19.

Întrebat dacă a luat cunoștință de declarațiile lui Raed Arafat și ale lui Streinu-Cercel, care au cerut impunitate pentru achizițiile din starea de urgență, Bologa a răspuns: ”Da, le-am auzit și le-am citit și asigurăm publicul că DNA face anchete după lege, și nu la îndemnul persoanelor publice”. Rugat să detalieze, procurorul șef a spus că ”în general infracțiunile de corupție sunt grave, iar cele din starea de urgență sunt cu atât mai grave” și că ”indiferent de funcție, nu protejăm pe nimeni”. Crin Bologa a adăugat că a pus declarațiile lui Arafat și ale lui Streinu-Cercel pe seama ”situației stresante” și a dorinței acestora ”de a nu greși”.

Din 2016, DNA a cerut 195 de posturi noi de ofițeri judiciari Bologa a mai spus că DNA a cerut de patru ani ceva ce face parte din strategia națională anticorupție: creșterea personalului dedicat investigațiilor, în primul rând ofițeri judiciari și echipe tehnice. ”Până acum, Executivele nu au făcut acest lucru, deși noi, ca instituție, am cerut acest lucru”, a spus procurorul-șef. Crin Bologa a adăugat că ”am discutat din nou cu domnul ministru al justiției, am primit asigurări, dar a venit pandemia. Vom relua discuțiile”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.