GENERAL

NEWS ALERT Dezastru pentru milioane de români! Ce se întâmplă cu pensiile?


Este dezastru pentru milioane de români. S-a decis soarta pensiilor. Nu mai există nicio șansă. Pandemia de coronavirus a golit vistieria România. Creșterea veniturilor pentru cei vârstnici nu mai poate fi pusă în aplicare.

Legea spune că pensiile vor fi mărite cu 40% din septembrie. Aceasta a fost inițiată de către cei de la PSD și ar trebui să fie pusă în aplicare din toamnă.

Dezastru pentru pensionari
Acest lucru nu se va mai putea întâmpla. Este un adevărat dezastru pentru pensionari. Economistul Mircea Coșea a dat vestea chiar de Paști. Pensiile nu pot creşte în prezent cu 40%, aşa cum era stabilit.

„Nu putem creşte punctul de pensie cu 40% în acest moment. E o chestiune extrem de periculoasă. Dacă se va face, ea va fi electorală şi populistă, cu efecte foarte grave în anul 2021.

Este nevoie de o creştere a pensiilor, dar ea să se facă pe alte baze: să fie adaptată inflaţiei, să fie cu procente mai mici, să se discute la Ministerul Muncii. O creştere în momentul de faţă cu 40% mi se pare irealistă”, a spus economistul Mircea Coşea la Antena 3.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “NEWS ALERT Dezastru pentru milioane de români! Ce se întâmplă cu pensiile?

  • Si unde este dezastrul ma idiotilor? Asta au mai spus-o si o vor mai spune si altii, mai mult sau mai putin avizati. De la basinosul de Cosea, profesor doctor in economie, fost ministru, astept solutii, plan de iesire din aceasta situatie nenorocita pe plan mondial, nu previziuni pe care le poate face orice absolvent mediocru de liceu!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.