GENERAL

News alert! Incepand din ianuare, ANAF va ști câți bani au românii în conturi. Cine va avea acces la informații

Începând din luna ianuarie, ANAF va avea la dispoziție informațiile despre toate conturile bancare ale persoanelor fizice și juridice din România.

Din 11 ianuarie va deveni operațional „Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare” în care vor fi introduse informații despre toate conturile bancare ale firmelor și persoanelor fizice. Acesta va fi operat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), conform OUG nr. 111/2020.

Potrivit unui comunicat de presă, instituțiile bancare vor avea la dispoziție zece zile ca să trimită toate informațiile despre conturi către Fisc pentru a fi introduse în registru. Instituțiile obligate să furnizeze, pentru registru, informații despre conturile de plăți și conturile bancare sunt instituțiile de credit, cele de plată și instituțiile emitente de monedă electronică.

Practic, registrul va conține informații despre datele bancare/plăți ale tuturor firmelor și persoanelor fizice, pentru a face mai ușoară aplicarea legislației privind spălarea banilor. Prin OUG nr. 111/2020 s-a stabilit că informațiile despre conturile bancare vor fi păstrate în registru până la momentul în care acestea vor fi închise și zece ani după aceea.

Ce informații vor fi puse la dispoziție
Conform comunicatului de presă al ANAF, în registrul conturilor bancare vor apărea următoarele informații:

-datele de identificare ale contului și ale clientului titular;

-datele de identificare ale persoanelor care dețin drept de semnătură pentru conturile deschise sau pretind că acționează în numele clientului;
-datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client;datele de identificare ale concesionarului casetei de valori.

Cine va avea acces la informații
Informațiile din registru vor putea fi accesate inclusiv de autoritățile fiscale locale, dar și de alte autorități publice, mai ales cele cu competență în domeniul prevenirii spălării banilor și de urmărire penală.

Reglementările ANAF mai prevăd că autoritățile publice centrale și locale vor avea acces la informațiile din registru în baza unor protocoale încheiate, la cerere, cu ANAF, în vreme ce organele de urmărire penală și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor vor avea acces automat.

Cererea și transmiterea informațiilor din registru se va face exclusiv în format electronic.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.