OPINII

News alert. Klaus Iohannis, ATACAT DUR dupa ultimul sau discurs

Klaus Iohannis strânește iar controverse, după ultima declarație de la Palatul Cotroceni. Președintele a folosit o sintagmă ce poate fi considerată deplasată de mai mulți reprezentanți ai etniei rromilor, când a spus, referitor la numărul crescut de cazuri noi de infectări din ultimele zile că ”până atunci trebuie să avem grijă, să nu ne înecăm la mal!”

Mădălin Voicu, reprezentantul etniei rromilor la nivel de elită, a declarat, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, că nu îl miră declarația președintelui Iohannis. ”Îl îngroapă în aceeași mocirlă în care toate discursurile lui, mai ales cele care sunt cu tentă, îl caracterizează.”, a punctat fostul deputat PSD.

”În ultimul timp, domnul președinte are un gen de limbaj să nu îi spun excentric, dar tendențios și subiectiv, indiferent de subiectul pe care îl comentează. Astăzi am auzit o exprimare care sună fals, cel puțin din punctul meu de vedere. Eu, ca muzician, îmi permit să descopăr lucrurile care nu sună curat.

A spus că ”să nu ne înecăm la mal”. Dacă e să mă iau după proverbul pe care îl știm cu toții, ”să nu te îneci ca țiganul la mal”, este o chestiune care ține de o greșeală, de o eroare pe care dumnealui a făcut-o. El nu a pronunțat cuvântul țigan, dar, cunoscând comportamentul, atitudinea și gândirea domniei sale, imediat am simțit o ”săgeată” care nu îl onorează, nu îl favorizează, ba din contră, îl îngroapă în aceeași mocirlă în care sunt toate discursurile lui, mai ales cele care sunt cu tentă, îl caracterizează.

Problema este că se coboară la o astfel de formă de exprimare, ceea ce nu mă mai miră și nu cred că mai miră pe cineva. Nu am niciun dubiu că nu știe foarte bine ce a spus. Cred că a spus-o nu din greșeală, ci intenție. Nu mă mai miră nimic în toate falsitățile din discursurile pe care le are. Este sub nivelul la care ar trebuie să fie un președinte de stat. Nu e vina lui că a ajuns acolo, ci a celor care și-au dorit foarte tare să aibă un manechin la Cotroceni.”, a spus Mădălin Voicu.

Acest aricol reprezinta o opinie

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.