POLITICA

NEWS ALERT Kovesi, acuzată de jocuri politice în UE

Laura Codruța Kovesi, şefa Parchetului European (EPPO), este contestată de premierul sloven Janez Janša, care o acuză că este controlată de forțele politice la nivelul UE.

„Dar Suedia, Irlanda, Polonia, Ungaria, Danemarca… @EUProsecutor? Nu participă deloc la #EPPO. Este alegerea noastră, așa că nu vă mai pretați la jocurile politice inspirate de @RenewEurope și @strankaSD. Convingeți guvernele conduse de ei să participe”, a precizat premierul sloven Janez Janša pe Twitter.

Declarațiile premierului sloven vin în contextul în care țara sa a refuzat să recunoască cele două nominalizări pentru componenta EPPO. Ministrul sloven al justiției, Lilijana Kozlovič, a demisionat în semn de protest. Cei doi magistraţi respinşi au investigat acuzaţii de luare de mită care aveau legătură cu premierul Jansa.

Laura Codruţa Kovesi a declarat joi că lipsa cooperării din partea autorităţilor slovene cu instituția pe care o conduce ”subminează grav” încrederea în gestiunea şi controlul fondurilor europene în Slovenia, ţară care la 1 iulie preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează agenţia EFE, conform Agerpres. „Lipsa evidentă de cooperare sinceră din partea autorităţilor slovene cu Parchetul European subminează grav încrederea în funcţionarea eficientă a sistemelor de gestiune şi control a fondurilor europene în Slovenia”, a transmis Kovesi într-un comunicat. Parchetul European ”poate iniţia operaţiuni fără procurori europeni delegaţi sloveni”, dar ”nu pot fi investigate eficient toate suspiciunile de fraudă fără procurori europeni delegaţi”, a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Premierul Janez Janša este contestat de sloveni și numeroase persoane au ieșit în stradă pentru a cere demisia acestuia (mai multe aici).

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.