News alert. Lovitură CRUNTA de la UE pentru România! Tocmai au anunțat
Lovitură cruntă pentru România. Este decizia care ne bagă economia în colaps. Banii europeni nu mai ajung în țara noastră. Guvernul Dăncilă este pus la colț cu mai puțin de o săptămână înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de Klaus Iohannis.
Uniunea Europeană ar putea face din încălcările statului de drept de către statele membre un motiv pentru a le reduce acestora cota din bugetul UE începând din 2021, a declarat marţi, la Bruxelles, comisarul european pentru buget, germanul Guenther Oettinger, relatează dpa. „Sunt optimist că condiţionalitatea între statul de drept şi programele europene din buget va fi stabilită în următorul deceniu”, a spus Oettinger, adăugând că Parlamentul European a aprobat o propunere în acest sens cu o largă majoritate, anunță Agerpres.
UE a intrat într-un impas de acest gen cu Polonia şi Ungaria, împotriva cărora a declanşat un proces de sancţionare, prevăzut la articolul 7 din Tratat, pentru încălcări ale statului de drept. În teorie, o astfel de decizie ar putea duce la pierderea drepturilor de vot în Consiliu.
Mai recent, Comisia Europeană şi-a intensificat presiunea asupra României şi a avertizat că va lansa proceduri de sancţionare pentru încălcarea statului de drept dacă situaţia nu se ameliorează. Autorităţile de la Bucureşti au fost criticate pentru că au regresat în respectarea angajamentelor de a sprijini independenţa justiţiei şi de a combate corupţie, notează dpa.
Anterior în cursul zilei, ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth a avertizat că România nu a abordat încă aceste preocupări în mod eficient. De asemenea, el şi-a exprimat sprijinul, la modul mai general, pentru introducerea acestei condiţionalităţi în bugetul UE.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: