MEDICAL

News alert Profesorul Alexandru Rafila MATURA Guvernul Orban. Ce trebuie SCHIMBAT urgent

Conform celor spuse de Alexandru Rafila, abordarea și mesajele autorităților trebuie schimbate. Reprezentatul României la OMS subliniează că marele avantaj al țării noastre este că focarele sunt doar în câteva județe sau zone.

„De ce au scăzut numărul de cazuri în Suedia? Oamenii au știut cum să se comporte. Cred că ține de faptul că au ascultat de autorități. Resimt această responsabilitate, după ce au văzut că le-au murit cei în vârstă. Cheia succesului a fost la italieni că s-au speriat și s-au conformat.

Noi putem să ne revenim cu un foarte mic efort, cu înțelegerea motivului pentru care respectăm aceste măsuri: legate de funcționarea instituțiilor sociale, a economiei și așa mai departe.

Lumea o să se convingă că este așa. Chiar ziceam că nu mai trebuie să repetăm acele măsuri, ele devin obositoare. Trebuie să lămurim oamenii să ne fie parteneri. Nu e bine să fie două tabere: autorități și oameni. Probabil că se structurează într-un fel, deoarece și factorul politic a stimulat, cred eu, această polarizare. Eu și colegii mei, de pildă, nu suntem în două tabere.

Vrem să sprijinim o politică publică și mulți oameni ca noi. Eu cred că ar trebui să-i asculte pe profesioniști și să depolitizăm… Eu n-am experiență sau cunoștințe, dar consens se poate găsi în zona politică și administrativă. E bine ca zgomotul să fie mult redus pentru ca oamenii să nu găsească motivații pentru aceste discuții: că există infecția, nu afectează”, a transmis Alexandru Rafila la Digi24.

Trendul crescător este de opt săptămâni
Reprezentatul României la OMS a spus că nu știe când va scădea numărul de îmbolnăviri. Conform acestuia, trendul crescător este de opt săptămâni iar avantajul României constă în faptul că infectările majore sunt doar în câteva județe.

„Nu știu când scade numărul celor îmbolnăviți. Dacă nu se schimbă abordarea și mesajele transmise… Trendul crescător este de opt săptămâni. Avantajul nostru e că sunt doar în câteva județe. Și carantina în sine trebuie realizată astfel încât să înțeleagă oamenii la siguranța comunității lor. Această măsură de carantinare a unor localități mici a funcționat.

Exemplul este Țăndărei. Ar putea în acest fel să descurajeze astfel de comportamente. Cu o condiție: să explici! Să le explici oamenilor.

Mai trebuie să și reparăm și dezbaterile din spațiul public care au produs foarte multe confuzii. Nu știu dacă trebuie și comunicatori, dar cel puțin comunicatori care să știe cum să comunice. Poate o echipă cu sociologi… Nu o să dea rezultate pe loc.

Dacă nu, o să fim ca în Miorița. Ce nu-mi place e că ciobanul trimitea numai scrisori, nu făcea nimic. Noi trebuie să ne apărăm din timp. Nu trebuie să ajungem acolo.

Să nu uităm că județele turistice ar putea să fie o sursă pentru alte județe. Sunt județe foarte industrializare (Prahova sau Galați) unde văd eu pericolul mai mare. Cu atât mai mult e nevoie de o intervenție. Medicina preventivă trebuie aplicată aici

Să renunțăm la termenul de distanțare socială. Să-i spunem distanțare fizică. Cred că în felul acesta nu-i lași impresia omului că se izolează total de societate”, a conchis Rafila.

Capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.