News alert! S-a aflat, in sfarsit: Informatie-CHEIE, de ultima ora, despre boala COVID-19
Anticorpii neutralizanţi împotriva SARS-CoV-2 persistă în organismul pacienţilor care au trecut prin boală cel puţin 8 luni de la infecţie în majoritatea cazurilor, asigură un studiu realizat de spitalul milanez San Raffaele şi de Institutul Superior de Sănătate (ISS) italian, relatează EFE.
Studiul publicat, marţi, de revista ştiinţifică Nature Communications precizează rezultatele durata anticorpilor şi importanţa dezvoltării lor timpurie pentru a combate infecţia. De asemenea, prezenţa precoce a acestor anticorpi este ”fundamentală în combaterea cu succes a infecţiei, potrivit Agerpres.
Cei care nu reuşesc să-i producă în primele 15 zile de la contaminare riscă mai mult să dezvolte forme grave de covid-19”. Studiul conchide că anticorpii rămân în organism timp de 8 luni, indiferent de gravitatea bolii, de vârsta pacienţilor sau de prezenţa unor patologii prealabile.
Rezultatele au ca bază urmărirea a 162 de pacienţi testaţi pozitiv la SARS-CoV-2 cu simptome diferite, transmite Agerpres. „După opt luni de la diagnostic doar trei pacienţi nu au mai răspuns pozitiv la testul de anticorpi”, au explicat ISS şi spitalul San Raffaele într-un comunicat.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: