Nicolae Ciucă intervine in tragedia care A REVOLTAT toata Romania!
Două fetițe care traversau strada au fost lovite de o mașină de poliție în Capitală, în sectorul 1. Accidentul a dus la moartea uneia dintre ele, iar premierul Nicolae Ciucă a transmis că a doua tânără se află sub îngrijiri medicale.
Premierul Nicolae Ciucă se arată profund îngrijorat de tragedia ce doar în câteva ore a ajuns să fie cunoscută de milioane de români. El a discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a se asigura că tânăra care a supraviețuit primește îngrijiri medicale de cele mai bune condiții.
Acesta a asigurat publicul că situația medicală a tinerei a fost stabilizată, iar despre cazul nefericit a declarat că este „consternat de moartea violentă a copilei” care avea doar 12 ani.
„Am vorbit cu ministrul Sănătății și am încredere că medicii vor face tot ce e necesar pentru îngrijirea, în cele mai bune condiții, a celei de a doua fetițe, despre care am primit asigurări că este în afara oricărui pericol. I-am cerut ministrului de Interne să se asigure că ancheta privind stabilirea responsabilității se derulează rapid.
Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, a declarat Ciucă.
Astfel, premierul își dorește o anchetă rapidă, pentru a afla în timp util ce s-a întâmplat la momentul accidentului. Acesta a transmis condoleanțe familiei vătămate.
Accident cauzat de o mașină de poliție
„Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcţia de Poliţie Bucureşti a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie, pe raza Sectorului 1. Agentul de poliţie aflat la volan a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii”, a transmis Poliția Română printr-un comunicat.
Evenimentul se află în continuare sub investigație, fiind cunoscute până la momentul actual foarte puține detalii. Nu se știe încă scopul misiunii agentului de poliție care este vinovat pentru accident, cunoaștem faptul că în urma unui etilotest acesta a fost găsit cu alcoolemie 0.
Cele două fetițe au fost lovite pe trecerea de pietoni, iar potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, una dintre ele a decedat.
„Au luat-o să o bage în mașină, să o resusciteze, ne-au spus că sunt șanse minime de supraviețuire, am sperat în continuare să își revină, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Mașina poliției nu avea luminile, nici sunetul pornite. Le putea vedea de la o distanță foarte mare. Ele nu au fugit, au mers încet. Mașina avea o viteză foarte mare”, a declarat unchiul victimei.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: