ANALIZEPOLITICA

Noapte buna Romania! Winter is coming…

Este târziu în noapte. Am împodobit şi bradul şi stau ca prostu’ cu ochii în luminiţele lui şi cu laptopul în braţe gândindu-mă departe. Este surprizator? Nu. Nu este. Ştiam că aşa va fi doar că mă agăţăm de o speranţa fragilă. Nu voiam să cred. Speram din tot sufletul să greşesc, să fiu nebun, să fiu paranoic. Va scriam cu câteva luni în urmă aici şi aici despre norii negri care se adună asupra României. Din păcate suntem surzi şi orbi şi nu înţelegem că tsunami-ul se apropie. Azi România a votat îndreptându-se cu toată viteză spre prăpastie. A votat cu foamea, a votat cu întunericul, a votat cu sărăcia şi corupţia. Cel mai votat partid a fost partidul cu cei mai mulţi penali pe liste, cu un preşedinte condamnat penal, cu un întreg sistem clientelar, mafiot în spate. Românii au votat la nivel de masă un partid controlat de ruşi, un partid socialist-comunist, un partid care i-a furat şi i-a manipulat în ultimii 25 de ani. Au ales atât cei care s-au prezentat la vot cât mai ales cei care nu s-au prezentat. Scârba lor, indiferenţa lor împreună cu prostia generalizată ne vor costa enorm pe toţi. Am avut o şansă istorică dragii mei să ieşim din umbră şi să fim şi noi un popor frumos şi prosper. Ca de multe alte ori în istorie am arătat că nu suntem în stare, că nu merităm un loc mai bun.

Istoria are momentele ei cheie. Anul 2016 fost un moment cheie, un test pentru România. Un test pe care această ţară nu l-a trecut. Va scriam la începutul acestui an despre cei trei arhangheli care vor anunţa sfârşitul României aşa cum o ştim azi : BREXIT, alegerea lui Trump şi …PSD câştigând cu un scor zdrobitor la parlamentare. Nu puteam influenţa decizia UK, nu puteam influenţa alegerea lui Trump însă puteam influenţa altceva, ceva ce depindea de noi 100% – schimbarea clasei politice. Nu am făcut-o de tâmpiţi ce suntem. Următorii 6 ani vor fi cei mai grei ani pentru omenire de la cel de-al doilea război mondial. Numai cine nu ştie istorie nu înţelege că rând pe rând se bifează toate semnele unei crize majore mondiale sau ale unui razboi care nu se ştie cum se va sfârşi.
În această nebunie mondială România ar fi avut o şansă dacă vota masiv schimbarea clasei politice sau măcar dacă trimitea în groapa istoriei partidele mafiote. Acum România va plăti din greu. Urmează o lungă noapte, un asalt asupra justiţie şi asupra DNA, urmează încă un val de plecări din ţară, urmează o rescalare a corupţiei, a furtului din banul public, a imposturii. Şi asta nu e nimic…Pentru prima dată PSD şi ALDE câştigă cu o retorică anti UE “România a românilor” şi alte tâmpenii de gen. Pentru prima dată a reînviat flacăra prostiei “noi nu ne vindem ţara”. De aici ruşii au drum liber să facă în România ce doresc.

Azi Iliescu a făcut o declaraţie “surprinzătoare” care a trecut neobservată pusă fiind pe seama senilităţii:

“Am votat pentru pace”

Nu ştiu dacă l-aţi urmărit pe Dragnea în această seară…nu era bucuros deloc. Nu ştiu cât înţelege că nu e o victorie pentru ei însă merită reţinute două fraze din discursul de “învingător”

“Eu vreau ca în România să se menţină această democraţie stabilă, fără conflicte inutile. Le cer tuturor să se pună astăzi capăt dezbinării”

Da băi Dragnea. Ce vrei tu nu mai contează. Din cauza voastră România a pornit pe drumul dezbinării. De acum băi Dragnea doar Dumnezeu mai poate opri tăvălugul şi tu ştii exact la ce mă refer. Nu degeaba faceţi toţi declaraţii despre pace. Pace să furaţi voi în linişte nu va fi…Şi să vrem noi toţi pace şi tot nu va fi că nu suntem numai noi în ecuaţia asta.

Iar voi…

…voi dragii mei cititori normali la cap, voi ăştia inteligenţi şi productivi care ţineţi în spate toată economia cu creierele şi mâinile voastre, voi care plătiţi impozite imense, voi cei cu valori, cu şcoală şi morală…voi sunteţi o minoritate. Voi sunteţi doar 7-10% dintr-o masă enormă de ignoranţi. Nu aveţi ce să va reproşaţi. Aţi făcut ce aţi putut. Aţi votat cu răul cel mai mic gândindu-va la copii, aţi sunat prietenii,rudele mai ignoranţe, aţi parcurs sute de km să votaţi, aţi informat şi aţi umplut facebook-ul. Nu e bai…asta e…România cealaltă nu are Facebook şi nu a înţeles nimic din examenul acesta crucial. România cealaltă a ales şi pentru voi calea durerii şi a conflictului. Nu voi veţi suferi cel mai mult în anii ce vor urma. Probabil că mulţi veţi părăsi ţara  sau probabil că veţi lupta în continuare dar tot minoritate veţi fi.

Noapte bună România…Winter is coming…

Sursa: Reportaje.live

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.