ECONOMICINTERNATIONALNOUTATI

Norvegia a refuzat UE de trei ori si a ajuns tara de milionari in…dolari

Credeţi-mă că de când ţara noastră a intrat din 2007 în UE românii o duc de la an la an mai prost din punct de vedere economic şi social. Pe zi ce trece românii se conving că UE nu a fost decât o afacere a ţărilor puternice din uniune în interesul lor şi în defavoarea României. Personal, din punct de vedere economic şi social, o duc mai greu, anual din 2007, când trebuia să ne bucurăm, toţi românii, de prosperitate, conform propagandei guvernelor post-comuniste vândute multinaţionalelor şi guvernului american şi comisiei europene.

Gargara cu libera circulaţiei e o poveste în care nu mai crede nimeni. Românii mai merg în străinătate doar la cules căpşuni, la spălat closete în Italia, pus faianţă în Spania şi de prins pampersii de babele nemţoaice care ne privesc cu o ură hitleristă şi fizionomia de STASI a Angelei Merkel. O ţară care a refuzat intrarea în UE, prin trei referendumuri, a fost Norvegia. E ţara cu cel mai înalt nivel de trai din Europa mare. Norvegia are 50.000 de dolari pe cap de locuitori, România doar vreo 9.000 de dolari pe cap de locuitor. La Oslo s-au perindat zeci de ani guvernanţi patrioţi care au profitat de bogatele resurse petrolier, de gaze, minereuri rare şi materii prime, care au făcut din Norvegia o ţară de invidiat. Norvegia este regat, nu o republică bananieră la comanda Washingtonului, care pune mai presus de orice interesul naţional. Norvegia face parte din Uniunea Nordului, alături de Danemarca, Suedia şi Finlanda, o alianţă regională superioară birocraticei şi falimentarei UE.

nordic

Când am fost în 2001 la studii în Danemarca, îmi spuneau profesorii că danezii şi norvegienii îi consideră săraci pe belgieni sau olandezi, faţă de nivelul lor economic, social şi educativ foarte ridicat. Cred că vă închipuiţi, dacă în concepţia lor Belgia era ţară

săracă cum priveau ei România? Faptul că guvernul de la Oslo are în faţă numai interesul cetăţeanului nu a şleathei de funcţionari paraziţi de la Bruxelles norvegienii zilele acestea au ajuns singurul popor din lume, în care toţi cetăţenii sunt milionari în… dolari. Toţi cetăţenii Norvegiei au devenit miercuri milionari în moneda naţională după ce valoarea activelor celui mai mare fond de investiţii de stat a crescut ca urmare a exploziei preţurilor la petrol şi gaze, informează Reuters. Valoarea activelor fondului Government Pension Fund Global a crescut la peste 5.110 miliarde de coroane norvegiene (600 de miliarde de euro) încă din prima săptămână a anului 2014, valoare de peste un milion de ori mai mare decât populaţia Norvegiei la cel mai recent recensământ (5.096.300). Este pentru prima oară când valoarea fondului a ajuns la peste 1 milion de coroane pentru fiecare cetăţean, spune Thomas Sevang, purtătorul de cuvânt al băncii centrale.

Mă doare inima când mă gândesc că România o ţară cu potenţial economic, bogată în resurse naturale şi cu atracţii turistice unice se zbate în sărăcie sub dictatului Bruxellului, care din 2007 a adus numai sărăcie şi crize interminabile în societatea noastră de la an la an. După ce am închis fabricile şi minele, ne-am vândut petrolul şi gazele, în interesul companiilor străine, contra şpăgă la politicienii post-decembrişti, urmează să ne dăm şi pământul arabil ungurilor şi aventurierilor trimişi de Bruxelles. Ţara noastră e singura din UE care construieşte autostrăzi pe bani europeni de zece ori mai scumpe pe kilometru ca să ajungă banii la firmele străine impuse de cercurile de interese de la Bruxelles. România dintr-un regat prosper la 1938 a ajuns în 2014 o republică bananieră de tip central-african. Din păcate, în afară de câteva proteste ale tinerilor de la Salvaţi Roşia Montana, a activiştilor sau ţăranilor de la Pungeşti, a naţionaliştilor creştini de la Bucureşti şi Timişoara, nu văd nicio redeşteptare populară şi nicio speranţă de schimbare, în bine, pe viitor. România se scufundă încet şi sigur ca pachebotul Titanic lovit de aisbergul Uniunii Europene. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.