Noua Eră: Ce VACCINURI se pregătesc în laboratoarele viitorului

„În general, sistemul imunitar răspunde doar împotriva agenților patogeni care au infectat deja corpurile pe care le protejează. Totuși, știința poate scurta calea către imunitate, prin vaccinare. Aceasta implică să-i prezinți sistemului imunitar versiuni inofensive sau asemănătoare de agenți patogeni periculoși, astfel încât să poată crea anticorpi și celule ucigașe ostile înainte de orice infecție reală, reducând astfel pericolul ei”, scrie The Economist.

La fel ca răspunsurile imune în sine, totuși, vaccinarea trebuie să aștepte în general apariția agentului patogen în cauză. Prin urmare, există o întârziere între apariția unui agent patogen pe scenă și lansarea unui vaccin împotriva acestuia. Această întârziere costă vieți. Chiar și în cazul covid-19, care a dus la apariția celui mai rapid program de dezvoltare a vaccinurilor la care a asistat vreodată lumea, se consideră că au murit câteva milioane de oameni până când a început vaccinarea, în lumea bogată, la sfârșitul anului 2020.

Dar, la fel cum vaccinarea le face cunoștință sistemelor imune cu agenți patogeni care sunt departe din punct de vedere spațial, noile tehnici care au ieșit în evidență în timpul pandemiei actuale oferă posibilitatea introducerii acestora în lumea unor agenți patogeni care sunt departe în timp – agenți patogeni care nu au evoluat încă, dar care probabil vor face acest lucru în viitor. Datorită unei combinații de tehnologii high-throughput de secvențiere a ADN-ului și învățare automată modernă, este posibil acum nu doar să observăm ce variante ale unui virus circulă, ci și să sugerăm modul în care acestea se vor schimba. Înțelegerea de acest tip a cum ar putea arăta un virus în lunile și anii următori ăi ajută pe cei care proiectează vaccinuri și tratamente, permițându-le să obțină mai multe sisteme imune, mai devreme, astfel încât să moară mai puțini oameni.

Punctul de plecare pentru aceste predicții este genul de lucru care se desfășoară în laboratorul lui Jesse Bloom, un virolog de la Fred Hutchinson Cancer Research Center, din Seattle. Dr. Bloom și colegii săi cultivă variante de proteine ​​coronavirus spike (molecula pe care aceste virusuri o folosesc pentru a se atașa de celulele pe care urmează să le infecteze) în vase Petri. Apoi le scanează pentru a discerne care mutații au efecte.

Au denumit această tehnică scanare mutațională profundă. Folosește o serie de celule de drojdie care au fost modificate genetic pentru a exprima o parte a proteinei spike, numită domeniul de legare a receptorilor (RBD). Pe măsură ce celulele de drojdie își produc RBD-urile, multe apar, datorită erorilor inerente producției lor, cu ușoare abateri ale structurilor lor de la virusul original de tip sălbatic. Echipa Dr. Bloom testează apoi RBD-urile din fiecare celulă de drojdie pentru a vedea cât de strâns se leagă de ACE2, o proteină-receptor găsită pe suprafețele unor celule umane, de care se atașează coronavirusul înainte de a intra în acele celule. RBD-urile care se leagă strâns au genomii de bază secvențiați, pentru a determina care mutații sunt prezente.

Când echipa doctorului Bloom a efectuat această scanare, în vara anului 2020, în vârful unei versiuni a virusului care circula atunci, au observat o mutație numită n501y care părea să confere un avantaj obligatoriu. Câteva luni mai târziu, acea mutație a apărut în varianta Alpha, care timp de câteva luni a fost dominantă în mare parte a lumii. Dr. Bloom spune că ar fi „indulgent” să spună că el și colegii săi au prezis apariția n501y. Nu a fost în niciun caz singura mutație de interes care a apărut. Dar chiar și așa, având un set limitat de astfel de mutații pe care să ne concentrăm este util pentru restrângerea domeniului cercetării.

Sursa: comisarul.ro