Noua Ordine Mondială, școlită de Soros. Planul de supunere socială și economică a omenirii
Scriam luni, 31 ianuarie, despre Școala tinerilor lideri, o inițiativă a Forumului Economic de la Davos, care urmărește formarea și instruirea unei generații de lideri politici. Însă lista absolvenților nu se limitează la cei trimiși să guverneze peste națiunile Pământului, ci îi cuprinde și pe mulți dintre managerii corporațiilor de top.
Cel mai bun mod de a aduce Noua Ordine Mondială este să-i educi vârfurile și exact asta se întâmplă la școala lui George Soros și Klaus Schwab. Elita este învățată cum să conducă lumea spre supunere socială și economică, un plan bine structurat și implementat în ritm alert, în ultimii ani.
Câțiva căpitani ai industriei private provin dintre absolvenții Young Global Leaders school. De la Jeff Bezos (promoția ’98) la Chelsea Clinton, șefa fundației fostei familii prezidențiale americane, ca să dăm doar câteva nume.
Toți aceștia și-au exprimat sprijinul pentru o serie de măsuri cât mai dure luate de autorități în numele luptei împotriva Covid-19. Dar, în același timp, fiecare dintre ei a obținut profituri considerabile ca urmare a blocajelor instituite și azi, după trei ani de când am intrat în „Era Covid”, îi regăsim cu averile mărite în clasamentele Forbes.
Comunitatea globală Shapers, pepiniera NWO
Oamenii din spatele World Economic Forum, pe baza recomandărilor primite de șa Școala tinerilor lideri, decid cine va juca un rol major în politică. Astfel, în context, George Soros a decis înființarea unei noi instituții (în 2012), „Comunitatea globală Shapers”. Aici sunt reunite elitele Young Global Leaders school, dar numai cursanții sub 30 de ani și identificați ca având potențial de conducere. În cei 10 ani de funcționare, aproape 10.000 de participanți au trecut prin acest program.
Comunitatea Shapers este doar un alt teren de testare, o nouă probă prin care sunt selectați viitorii lideri politici ai lumii. Atent verificați și bine instruiți în ce au de făcut înainte de a fi poziționați în aparatul politic mondial! Institutul îi selectează doar pe cei care arată dorința de a face tot ce li se spune și sunt obedienți.
Să fie o coincidență faptul că pe scena politică internațională au devenit o raritate liderii cu personalități unice și opinii puternice, originale? Nici nu e nevoie să disecăm prea mult politicianul de azi pentru a vedea că aproape toți conducătorii din ultimii 20 de ani au aderat la o linie globalistă strictă, dictată de undeva de sus. Asta a fost evident mai ales în răspunsul la pandemie, când politicieni care până în 2020 nu știau nimic despre viruși brusc au proclamat o criză severă de sănătate care justifica închiderea oamenilor în casele lor, închiderea afacerilor și, pe cale de consecință, distrugerea economiilor.
O rețea mondială de bogăție și influență
Absolvenții Young Global Leaders school sunt foarte bine situați în societate și nici nu este greu să urce având în vedere că au acces la rețeaua de contacte a WEF imediat după absolvire, dacă nu chiar din timpul școlii.
Pentru o mai bună înțelegere a nivelului: actualul Consiliu de Administrație al WEF include personalități precum Christine Lagarde (ex-director general al Fondului Monetar Internațional și actual președinte al Băncii Centrale Europene), Regina Rania a Iordaniei (una dintre cele mai puternice femei din lume) și Larry Fink (CEO al BlackRock, cea mai mare corporație de gestionare a investițiilor la nivel internațional, cu un fond anual de aproape 9 trilioane de dolari).
Oficial, scopul urmărit de școala lui Soros este dat de facilitarea și cooperarea la nivel înalt între marile corporații și guvernele naționale. Pe de altă parte, însă, mulți văd în Școala tinerilor lideri academia Elitei, locul în care cresc stăpânii zilei de mâine.
Moneda digitală, în mâinile unei singure instituții
Profitând de criza Covid-19, multe guverne au avut misiunea de a distruge afacerile antreprenorilor mici și mijlocii. Imediat, corporațiile multinaționale au intervenit punând monopol pe business-urile locale. Să dăm un singur exemplu: compania americană Amazon (Jeff Bezos) a obținut profituri enorme în special ca urmare a măsurilor de lockdown ce au devastat clasa de mijloc din SUA.
Dar țelul suprem e altul și anume introducerea unei monede bancare digitale universale.
În ultimele luni s-a vorbit la Forumul Internațional de Finanțe al Chinei (o organizație similară WEF) de introducerea yuanului digital în rețeaua internațională Diem. Interesant de știut – Diem este succesorul Libra, o criptomonedă anunțată pentru prima dată de Facebook-ul lui Mark Zuckerberg. Azi, specialiștii în finanțe din cadrul WEF plănuiesc o monedă globală care va transcende puterea dolarului și a yuanului și care va fi gestionată prin cooperarea rețelelor de afaceri chineze, europene și americane.
Puterea, în mâinile Big Finn
Lockdown-urile impuse începând cu 2020 și apoi măsurile anticriză luate de autorități au lăsat multe națiuni de pe glob în pragul falimentului. Pentru a evita o catastrofă economică, guvernele au recurs la împrumuturi de tip DST (Drepturi speciale de tragere) de la Fondul Monetar Internațional. 650 de miliarde de dolari!
Când această sumă va ajunge scadentă, multe state vor fi în mare strâmtoare, motiv pentru care este posibil ca introducerea monedei digitale să devină brusc o prioritate la nivel global. Abia atunci lockdown-urile și criza intenționat generată vor căpăta un sens.
Iar într-o economie distrusă, cu șomaj masiv, moneda digitală globală va fi mult mai ușor acceptată. Însă, atenție, introducerea ei presupune putere sporită pentru o bancă centrală universală, care va avea dreptul de a gestiona noua finanță! De aici încolo, imaginația Elitei nu cunoaște limite, puterea va fi deplină!
Ziarul National
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: