Nu isi poate aduce acasa copilul din Belgia pentru ca Romania este considerata “o tara de mana a doua”
Lucia Radu, o româncă stabilită în Belgia care a decis să divorţeze de soţul belgian, a pierdut custodia copilului său în vârstă de 10 luni după ce un judecător a stabilit că micuţul nu poate fi crescut în România pentru că este o ţară „de mâna a doua”.
„Oare un judecător care se respectă poate hotărî că nu este în interesul unui sugar să trăiască cu mama lui în România pentru că România este considerată o ţară de mâna a doua? Un judecător care se respectă poate spune ca interesul copilului este să meargă la creşă şi nu să stea acasă cu mama lui?”, a declarat Lucia Radu, citată de activenews.ro.
Femeia a precizat că, potrivit deciziei emisă de judecător, acesta nu îi contestă calităţile de mamă.
Petiţie online pentru ajutorarea Luciei Radu
În sprijinul Luciei Radu a apărut şi o petiţie pe internet, care a strâns peste 2.500 de semnături.
De asemenea, un consilier al ministrului belgian al Justiţiei şi-a exprimat stupoarea faţă de o asemenea hotărâre.
„Am ajuns între timp în audienţă la consilierul diplomatic al ministrului belgian al Justiţiei, care şi-a exprimat şi el stupoarea faţă de o asemenea hotărâre. M-a sfătuit, de asemenea, să fac plângere împotriva judecătoarei la preşedintele Tribunalului de prima instanţă şi la Consiliul superior al justiţiei, ceea ce am făcut”, a mai explicat românca. De Mihaela Cojocariu – Adevarul
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Vedeti ce se intampla daca ajungeti sa va casatoriti cu strainii .. pana la urma tot spre patria voastra tindeti cand simtiti amaraciune si neputinta .
Domnule Vlad nu generaliza!
Sunt mii de căsătorii reuşite!
Iar proverbul acela de care făcea mare caz N.Iorga şi anume "Fie pâinea cât de rea tot mai bine e în ţara mea" e o tâmpenie scrisă de unul cu capul în nori, care nu a dat salariile profesorilor timp de 6 luni.