Unde-i masca? Senatoarea Şoşoacă, PRIMUL SCANDAL in Parlament
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, luni, că aşteaptă verificările solicitate de Senat în privinţa adeverinţei medicale a senatoarei Diana Şoşoacă, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie
„Sunt foarte mulţi oameni care au o problemă cu purtarea măştii, o problemă medicală. Doamna Şoşoacă are o problemă medicală şi are o adeverinţă în acest sens. Aşteptăm toate verificările. Eu am o mască şi am dat tuturor colegilor mei măşti similare făcute de un producător român. Important e să promovăm produsele româneşti şi să mai producem ceva în ţară”, a afirmat Simion.
Întrebat dacă o va sancţiona pe Diana Şoşoacă în cazul în care, în urma verificărilor, se constată că adeverinţa medicală nu este bună, Simion a spus că nu este cazul.
„Nu cred că este cazul, dar o trimitem pe doamna avocat la un alt medic, dacă este cazul. (…) Nu mă pricep la medicină, să vorbească experţii. Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic. Sunt multe păreri în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor, să se exprime cei abilitaţi (…), eu doar ştiu că 85% – 93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului. Ce pot sa fac eu este să mă asigur că această mască pe care o am eu este conformă şi nu îmi îngreunează respiraţia. Acest virus care chinuie nu doar în România, ci şi întreaga planetă, se răspândeşte peste tot şi trebuie oprit, nu trebuie ajutat să se răspândească”, a mai spus Simion.
Comisia pentru validare a Senatului a solicitat, luni, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) să verifice şi să răspundă „cu celeritate” cu privire la adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă, senator ales pe listele AUR, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: