O adolescentă dispărută de un an a fost găsită în viață, într-un dulap. Ce au descoperit medicii
După un an și jumătate de la dispariție, o adolescentă, în vârstă de 14 ani a fost găsită de polițiști, ascunzându-se într-un dulap. Oamenii legii au efectuat percheziții, în timp ce doi bărbați, locuitori ai casei, se uitau liniștiți la televizor. Ei au susținut că nu o mai văzuseră pe fată.
Adolenscenta este din statul american Michigan. Ea a fost dată dispărută, de către tatăl său, în anul 2021. De atunci, nimeni nu a mai știut nimic despre soarta sa. Recent, polițiștii au primit un pont de la o persoană, cum că fata s-ar ascunde într-o anumită locuință, aflată în orașul Port Huron. Oamenii legii au bătut la ușa casei unde o femeie nu le-a permis accesul înăuntru.
„Nu ne-au lăsat să intrăm. Nu ne-au permis să vorbim cu nimeni din casă, lucruri care, pentru noi, au fost semnale de alarmă. Doamna ne-a spus să ne întoarcem cu un mandat de percheziție. Așa am făcut.”, a declarat mareșalul adjunct Robert Watson pentru Detroit Free Press, citat de Mirror.
În momentul în care s-au întors la locuința suspectă, oamenii legii au fost întâmpinați de doi bărbați care se uitau, cu nonșalanță la televizor. Adolescenta a fost găsită în dulapul din hol, ascunsă printre haine. Ocupanții casei „au negat vehement că au văzut-o”, ba chiar le-au oferit ofițerilor câteva piste false.
Conform procedurilor, adolescenta, în vârstă de 14 ani, a fost ulterior dusă la spital, pentru un examen de sănătate. Acolo, medicii au descoperit că este însărcinată. Reprezentanții serviciilor de protecție a copilului i-au transmis mareșalului adjunct Watson că tatăl fetei dispărute s-a simțit „foarte uşurat” pentru că a găsit-o. În egală măsură, fata a fost „extaziată” să se reîntâlnească cu tatăl ei.
„Vreau să fiu cu tatăl meu. Vreau să fiu cu tatăl meu.”, repeta ea.
Autoritățile suspectează o răpire parentală
Oficialii au declarat pentru Detroit Free Press că au deschis o anchetă pentru răpire parentală, suspectă fiind mama fetei, care deținea custodia acesteia. Autoritățile sunt de părere că mama ar fi știut, în tot acest timp, locul exact unde se afla fiica ei. Mai mult decât atât, ea ar fi fost cea care i-ar fi găsit adăpost din casă în casă.
Locuitorii casei în care a fost găsită, în cele din urmă, ar putea fi acuzați pentru adăpostirea unui fugar.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: