Asa sa fie? O agentă ar fi fost BATUTA MAR de nevasta unui coleg, chiar în sediul Poliției Capitalei
O polițistă a încasat o bătaie zdravănă de la nevasta unui coleg, chiar în sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Poliției Capitalei, iar șefii victimei au pus batista pe țambal, ca să nu fie nevoiți să dea explicații în cazul de ultraj, dezvăluie Spynews.ro.
O polițistă a fost bătută chiar în sediul Arestului Central, de nevasta geloasă a unui coleg
Păruiala cu iz de ultraj ar fi fost mușamalizată de șefi
„În curând vom afla că o polițistă a fost violată în sediul IGPR, pe canapeaua din anticamera inspectorului general”, a fost reacția unui lider de sindicat
Incidentul șocant a avut loc, potrivit unui lider de sindicat, joia trecută, în jurul orei 23.00, când nevasta unui polițist de la Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă a intrat în sediu ca la ea acasă și a păruit-o pe o colegă a soțului. „Joia trecută, în jurul orelor 23.00, o doamnă geloasă a pătruns nestingherită în sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, s-a deplasat la etajul doi, unde se află birourile personalului și a aplicat o corecție fizică unei polițiste pe care o bănuia că are o relație cu iubitul/concubinul/soțul său, care și el este lucrător de poliție la același serviciu. Deși șefa SIRAP, doamna comisar de poliție Nitulescu Elena Casandra a fost anunțată despre eveniment, domnia sa în loc să anunțe parchetul despre ultrajul produs asupra unui subordonat, a preferat să facă presiuni asupra polițistei, spunându-i: Hai să o lăsăm așa…”, a afirmat liderul de sindicat Lucian Matei.
Astfel, cazul a fost mușamalizat, iar la Parchet nu s-a înregistrat nicio plângere pentru ultraj. „Felicitări, doamna comisar! Ați dat dovadă că vă pasă de soarta subordonaților! Din partea mea, aveți tot sprijinul pentru a fi numită inspector general al poliției române. Mai rămâne să vedem ce facem cu prăpăditul ăla de articol 267 Cod Penal care spune că trebuia să sesizați de îndată ce aflați despre această faptă, organele de urmărire penală competente. Dacă asta este atitudinea tuturor ofițerilor cu funcții de conducere, înseamnă că în curând vom afla că o polițistă a fost violată în sediul IGPR, pe canapeaua din anticamera inspectorului general!”, a mai scris, pe un site de socializare, Lucian Matei, întrebându-se retoric dacă procurorii se vor sesiza din oficiu în aces caz uluitor.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: