O alta CRIMĂ zguduie Aradul: O femeie de 36 de ani a fost găsită ucisă într-o casă
După decesul afaceristului Ioan Crișan, aruncat în aer în propria mașină, chiar în oraș, o altă crimă zguduie Aradul! O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă, miercuri, într-o casă din municipiul Arad, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a informat că femeia era moartă de mai multă vreme.
„Am fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil de pe strada Iakob Cardoş se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj al ambulanţei, care au constat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacţie”, se precizează într-un comunicat al IPJ Arad.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Conform unor surse, femeia a fost găsită într-o poziţie nefirească şi prezenta pe corp posibile urme ale unei agresiuni.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: