GENERAL

O alta față a razboiului. Capra ucraineană care a scos din luptă 40 de ruși si a declansat infernul

Un număr de 40 de militari ruși ar fi fost scoși din luptă din cauza unui incident pe cât de amuzant, pe atât de greu de crezut. Povestea pare desprinsă dintr-un film de comedie, însă a fost prezentată de Direcția de informații a Armatei din Ucraina. Iar acest lucru ne face să-i acordăm un grad de credibilitate. Astfel, „eroina” principală a acestei operațiuni militare inedite a fost o capră care a scăpat de la o fermă și a declanșat un dispozitiv exploziv montat de invadatori în jurul unui spital.

Un incident de război care i-ar putea inspira pe scenariștii de la Hollywood, pentru un film de comedie, a fost relatat de serviciul de presă al Direcției de Informații a Armatei din Ucraina, citat de publicația Unian. Potrivit surselor citate, cel puțin 40 de militari ruși au fost scoși din luptă, în apropierea orașului Zaporojie, de o … capră.

Animalul, care a scăpat de la o fermă ucraineană din zonă, ar fi declanșat un dispozitiv exploziv de care erau legate mai multe grenade și a provocat mai multe explozii în lanț.

Astfel, conform serviciilor de informații ucrainene, trupele rusești au minat un spital dintr-un sat din apropiere de Zaporojie, Kinski Rozdori. Aceștia au construit un dispozitiv exploziv, în jurul unității medicale, legând mai multe grenade și explozive între ele. Scopul era ca să-i împiedice pe luptătorii ucraineni să se apropie de spitalul pe care l-au ocupat.

Doar că, soldații ruși nu au luat în calcul situațiile neprevăzute care ar putea apărea și care le-ar putea da peste cap operațiunea. Iar ceea ce nu au anticipat chiar s-a întâmplat. Și nu doar că s-a întâmplat, dar a produs prejudicii destul de importante, scoțând din luptă, așa cum arătam mai sus, aproximativ 40 de miliari.

Neprevăzutul care a distrus operațiunea rusă
O capră ucraineană rătăcită, care a scăpat de la o fermă din apropiere, a ajuns în zona minată din apropierea spitalului. Și nu doar că a ajuns în zonă, dar, s-a încurcat în firele dispozitivului exploziv instalat de ruși.

Și, așa cum era de așteptat, a declanșat infernul. Animalul a atins firele și a activat dispozitivul capcană instalat de soldați, provocând o reacție în lanț. Consecința a fost că cel puțin 40 de militari ruși, care nu se așteptau la un astfel de „atac”, au fost răniți în explozii.

„Ca urmare a mișcărilor haotice, animalul a acționat firul care declanșa mai multe grenade. După reacția în lanț, mai mulți ruși au suferit răni de diferite grade”, a transmis Direcția de informații a Armatei din Ucraina.

Din informarea prezentată presei de serviciile militare de informații nu reiese, însă, ce s-a întâmplat cu animalul care a provocat atâtea pierderi invadatorilor ruși.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.