EDUCATIV - CULTURAINTERNATIONALISTORIENOUTATI

O alta lume: Marturii terifiante ale detinutilor din lagarele de detentie ale Rusiei

Munca silnica, epuizare psihica, bataie: organizatiile pentru apararea drepturilor omului critica aprig conditiile din inchisorile rusesti. Acolo, cei retinuti sunt supusi unei presiuni psihice de nedescris. Fostii detinuti vorbesc despre viata groaznica de dincolo de gratii.

O-alta-lume--Marturii-terifiante-ale-detinutilor-din-lagarele-de-detentie-ale-Rusiei
Nadejda Tolokonnikova, solista a trupei Pussy Riot si condamnata la inchisoare de justitia rusa, intrata si in greva foamei, a adus grave acuze autoritatilor rusesti, vorbind despre conditiile inumane din inchisorile Rusiei.

Intr-o scrisoare deschisa publicata in cotidianul german „Die Welt” aceasta spune: „Viata cotidiana in centrul de detentie este organizata in asa fel incat incalcarea drepturilor detinutului, terorizarea lui, sunt facute de catre alti detinuti, sefii diverselor grupuri care primesc insarcinarile de la conducerea inchisorii”.

Cuvintele detinutei au adus ziarului german o avalansa de mesaje de sustinere si indignare. Una peste alta, de ani buni, exista plangeri din partea detinutilor si organizatiilor pentru apararea drepturilor civile, care condamna dur conditiile de detentie din inchisorile rusesti, noteaza Deutsche Welle.

Mostenirea lui Stalin

Conform datelor oficiale, in 2012, in inchisorile rusesti se aflau peste 585.000 de detinuti. La acest numar, se mai adauga alte 260.000, care se afla in atentia autoritatilor, in diverse forme post-detentie. Pe teritoriul Republicii Mordovia, care se afla in Federatia Rusa, au fost construite inca de pe vremea lui Stalin o serie de lagare de corectie si reeducare. In timpul URSS, „dusmanii poporului” isi executau pedepsele in aceste lagare.

Mordovia se afla la aproape 500 km sud-est de Moscova. In regiunea muntoasa din apropierea garii din Potma se afla foarte multe foisoare de observatie. In spatele acestora se afla inchisorile pentru cei condamnati pe viata, pentru straini, femei, barbati, fosti oameni ai legii, mame cu copii mici si bolnavii cronic.

Oameni de categoria a doua

Cele doua lagare pentru femei, NR.13 si NR. 14, se afla unul langa altul. Svetlana Bahmina din Moscova a simtit pe propria piele conditiile de detentie din lagarul NR.14. Exact aici isi executa sentinta si Nadejda Tolokonnikova. Bahmina a stat in inchisoare doi ani si jumatate. Fosta jurista, a lucrat pentru gigantul petrolier Yukos, fiind condamnata infractiuni economice, la fel ca si seful sau, celebrul oligarh Mikhail Hodorkovski.

„La inceput, am trait un adevarat soc. Aproape 100 de femei erau instalate intr-o singura camera. Spalatul era permis doar o data pe saptamana. Pentru a se spala, femeile furau apa din radiatoare, fiind atente sa nu fie prinse de gardieni”, isi aduce aminte femeia. In camera se afla o toaleta dar, fiind inutilizabila, femeile erau nevoite sa iasa in curte, pentru nevoile fiziologice.

Conform femeii, cel mai rau in lagar era resimtita atitudinea gardienilor fata de detinuti, precum si relatiile dintre acestia. „Gardienii se purtau cu detinutii ca si cum ar fi avut in fata niste oameni de mana a doua”, spune ea.

Chiar daca munca obligatorie in centrele de detentie rusesti a fost eliminata demult, aici erau pedepsiti crunt cei care nu voiau sa munceasca. „Munceam peste puterile noastre. Era un plan de munca, pe care toti eram obligati sa-l indeplinim. Cine nu isi facea norma devenea obiectul atacului celorlalte femei detinute”, spune Bahmina, care a fost eliberat in aprilie 2009.

„Presiune psihica incredibila”

Activitatile cotidiene din inchisoare erau supuse unor reguli stricte. „Ne sculam la 6 dimineata, faceam incalzirea matinala afara, in curte. Urmau echiparea si micul dejun. La 7 incepea ziua de munca”, povesteste Zara Murtazalieva, care si-a executat pedeapsa in lagrul NR.13.

Femeia, de origine cecena, a fost condamnata la 8 ani de inchisoare pentru implicarea intr-un atac terorist. Organizatia pentru apararea drepturilor omului „Memorial” a catalogat-o ca fiind detinut politic, a carui acuzare fost fals construita de serviciile secrete.

„In inchisoare trebuia sa coasem diverse lucruri, de la uniforme militare, pana la corturi”, spune femeia de 30 de ani. In medie, pe luna, femeia primea pentru munca sa in jur de 700 ruble, aproape 15 euro. Fiind de origine cecena, era atent monitorizata, de multe ori fiind batuta de gardieni. Ceea ce a stresat-o cel mai mult a fost faptul ca nicio clipa nu se putea bucura de intimitate. „Erau camere de supraveghere peste tot. Omul este supus unei presiuni psihice fantastice”, mai spune femeia.

Dupa eliberarea sa in urma cu an, ea a plecat in Franta, unde a primit azil politic.

O lume diferita

Jurnalista Zoia Svetova din Moscova descrie centrele de detentie ca fiind „o lume diferita, din care nimeni nu poate fugi”. Administratia Penitenciarelor este cel mai mare angajator din regiune, generatii intregi lucrand in inchisorile din Mordovia.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.