O carte care face furori in America: Marea Confiscare a Averilor expune jocul financiar final al ocultei bancare mondiale

Una dintre cele mai bune expuneri ale încercărilor secrete, foarte bine ascunse și belicoase de a jefui întreaga omenire – cu excepția numărului minuscul de indivizi psihotici care alcătuiesc opoziția dușmănoasă – de bunurile materiale și de libertatea lor „imaterială”, a fost publicată destul de recent. Se intitulează The Great Taking (2023) și a fost scrisă de David Webb, unul dintre cei mai curajoși și mai pricepuți autori în domeniul financiar.

Despre ce este vorba în această carte? Este vorba despre luarea de garanții, toate, despre jocul final al acestui superciclu de acumulare sincronă a datoriilor la nivel global. Acest lucru este executat printr-un proiect inteligent, planificat de mult timp, a cărui îndrăzneală și amploare este greu de cuprins de către o minte. Sunt incluse toate activele financiare, toți banii depozitați la bănci, toate acțiunile și obligațiunile și, prin urmare, toate proprietățile subiacente ale tuturor corporațiilor publice, inclusiv toate stocurile, instalațiile și echipamentele, terenurile, depozitele minerale, invențiile și proprietatea intelectuală.

Proprietățile personale și imobiliare deținute în proprietate privată finanțate cu orice sumă de datorii vor fi luate în mod similar, la fel ca și activele întreprinderilor private, care au fost finanțate cu datorii. Dacă va avea succes, chiar și parțial, aceasta va fi cea mai mare cucerire și subjugare din istoria lumii. Trăim acum în cadrul unui război hibrid condus aproape în întregime prin înșelăciune și, astfel, conceput pentru a atinge obiectivele războiului cu un aport energetic redus. Este un război de cucerire îndreptat nu împotriva altor state naționale, ci împotriva întregii umanități.

În Prologul cărții, Webb zugrăvește o imagine autobiografică, a provenienței sale ca guru al finanțelor, evident cu o inteligență excepțională și, s-a dovedit, curaj. Cunoștințele sale de finanțe și economie au fost rezultatul unor ani îndelungați de muncă în domeniu, dar își amintește de asasinarea președintelui John F. Kennedy, înainte de începutul carierei sale profesionale, când era copil, și de ceea ce el numește „prăbușirea industrială” ulterioară a SUA în Cleveland, unde locuia familia, care a culminat cu „distrugerea completă a tot ceea ce știam”. Înainte de a intra în detaliile vieții sale, el începe Prologul cu o aluzie indirectă la motivele pentru care a scris cartea:

„În prezent, după cum bine știm, familiile sunt divizate. Oamenii experimentează un fel de izolare, poate nu fizică, ci în spirit și în minte. Acest lucru a fost făcut să se întâmple prin magia întunecată a știrilor false și a narațiunilor. Numai acest lucru a fost o mare crimă împotriva umanității. Scopurile tactice sunt multe: să deruteze și să divizeze; să provoace dezangajare; să demoralizeze; să insufle temeri și să introducă puncte focale false pentru aceste temeri; să manipuleze narațiunea istorică; să creeze un fals sentiment al realității prezente; și, în cele din urmă, să determine oamenii să accepte ceea ce a fost planificat.”

Este imposibil de supraestimat urgența mesajului lui Webb. Este o lectură compulsivă – un fel de poveste polițistă non-ficțională, din lumea reală, în care cititorul este atât victima crimei, cât și cel care se uită peste umărul detectivului la dovezile pe care acesta le dezgroapă.

Și sunt dovezi convingătoare! În „curtea justiției umane” – care ar trebui înființată, dacă nu există -, probele documentare primare aduse de Webb ar fi suficiente pentru a-i încarcera pe toți acești vinovați, dacă nu chiar pentru a-i condamna la pedeapsa capitală. Faptul că Webb știe prea bine cum s-a expus pe sine și familia sa cu această carte – și mai devreme, în discursurile în care și-a împărtășit descoperirile cu audiențe din Suedia și SUA – este clar acolo unde scrie, pe fundalul celor două ocazii în care și-a prezentat intuițiile, împreună cu dovezi:

„La mai puțin de o lună după ce am vorbit la acea conferință din SUA, m-a contactat un bărbat care mi-a cerut să ne întâlnim la Stockholm. El fusese președintele unui partid politic din SUA și avea o lungă carieră legată de instituția apărării. S-a cazat la un hotel aflat la mică distanță de mers pe jos de apartamentul meu. Am luat prânzul împreună. A sugerat o halbă de bere. M-a rugat să îi explic subiectul despre care vorbisem la conferință. Am trecut în revistă dovezile și implicațiile. Lucrul ciudat este că apoi nu a pus nicio întrebare despre subiect. În schimb, m-a privit în ochi și m-a întrebat: ‘Familia ta știe că faci acest lucru?’ Nu a mai spus nimic; acesta a fost sfârșitul întâlnirii. Am plătit nota de plată și am plecat. Poate că fusese o ‘vizită de curtoazie'”.

Revenind la cartea lui Webb, el povestește în mod revelator cum, după 11 septembrie 2001, când a văzut peste tot semnele unei economii americane în deteriorare, concomitent cu acestea au existat indicii incontestabile că administrația Bush răspândea dezinformări în acest sens, acoperindu-le prin diseminarea unor rapoarte false despre puterea economică americană.

În realitate, însă, se întâmpla contrariul, simptomatic fiind închiderea rapidă a capacității de producție americane și externalizarea acesteia în China (care, în mod evident, era implicată în afacere). Nimic mai puțin decât pierderea (planificată) a bazei industriale americane a avut loc, în timp ce, în paralel cu aceasta, Alan Greenspan lăuda presupusul „miracol al productivității” rezultat din investițiile și dezvoltarea tehnologiei. A fost o performanță magistrală de a-i păcăli pe americani.

În același timp, impresia de prosperitate a fost consolidată și mai mult prin proiectarea iluziei că nu există niciun risc în a împrumuta bani; capacitatea de rambursare a împrumuturilor era aparent garantată. Cercetările perseverente și perspicace ale lui Webb au scos la iveală pista care dezvăluie pașii făcuți cu ani în urmă pentru a pregăti colapsul economic global cu care ne confruntăm acum. Aceasta a inclus colapsul financiar din 2008, despre care scrie cu ironie:

„În urma crizei financiare mondiale, s-a aflat în cele din urmă că zeci de mii de miliarde de dolari în pierderi din poziții pe instrumente financiare derivate se aflau în cele mai mari bănci, care au fost apoi salvate cu bani nou creați. Brokerii principali ar fi dat faliment, dar pentru a preveni acest lucru au fost transformați în bănci și au primit, de asemenea, injecții directe de bani creați de la Fed. Nimeni nu a fost urmărit penal. Dimpotrivă, vinovații au fost recompensați cu bonusuri enorme. A fost aproape ca și cum totul ar fi decurs conform planului.”

Aceasta este strategia care s-a repetat de mai multe ori, cel puțin din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având ca rezultat faptul că cei bogați au devenit (mult) mai bogați, iar cei săraci au devenit (mult) mai săraci. Pe scurt, concentrându-se pe „Viteza banilor” (VOM) – „Viteza înmulțită cu masa monetară = PIB. O Viteză mai mică duce la un PIB mai mic” – Webb arată că, având în vedere prăbușirea ciclică a economiilor și imperiilor în secolul al XX-lea, în urma Marelui Război, și beneficiul demonstrabil, în ciuda tuturor acestor greutăți, al anumitor interese bancare în ceea ce privește controlul (și crearea) banilor, precum și al instituțiilor-cheie, „moștenitorii” contemporani ai întregului control știau că o prăbușire similară se va repeta. Ei s-au pregătit pentru aceasta. Și sunt hotărâți să rămână în control. De aici și presupusa „Mare Resetare”.

În perioada bulei și a prăbușirii Dot-com, Webb a studiat relația dintre piețele financiare și banca Rezervei Federale și și-a dat seama că aceasta din urmă o influența în mod deliberat pe prima prin manipularea masei monetare – adică tipărind în mod obișnuit mai mulți bani decât, corelativ, creșterea PIB-ului. În cazul în care creșterea masei monetare este mai mare decât creșterea PIB-ului, se dezvoltă o bulă financiară, separată de orice creștere economică reală. Până la sfârșitul anului 1999, masa monetară crescuse anual cu peste 40% din PIB, semn că VOM făcea implozie.

De la începutul pandemiei s-au tipărit trilioane de dolari americani, accelerând creșterea diferenței dintre masa monetară și productivitatea economică reală și grăbind astfel colapsul financiar. Aceasta este ceea ce vrea cabala. La urma urmei, după cum remarcă lapidar Webb: „Crizele nu apar din întâmplare; ele sunt provocate în mod intenționat și folosite pentru a consolida puterea și pentru a pune în aplicare măsuri, care vor fi folosite mai târziu”. În mod mai degrabă apocaliptic, el continuă:

„VOM s-a contractat acum la un nivel mai scăzut decât în orice moment din timpul Marii Depresiuni și al războaielor mondiale. Odată ce capacitatea de a produce creștere prin tipărirea de bani a fost epuizată, crearea de mai mulți bani nu va ajuta. Este ca și cum ai împinge pe o sfoară. Fenomenul este ireversibil. Și astfel, poate că anunțul ‘Marii Resetări’ a fost motivat nu de ‘Încălzirea globală’ sau de intuiții profunde despre o ‘A patra revoluție industrială’, ci mai degrabă de cunoașterea certă a prăbușirii acestui fenomen monetar fundamental, ale cărui implicații se extind mult dincolo de economie.”

Cât de departe devine din ce în ce mai clar pe măsură ce se parcurge această carte dens documentată – nu o carte cu multe pagini, dar o carte „mare” în ceea ce privește importanța temei sale (și fundamentarea acesteia). Având în vedere numărul de rapoarte și alte surse pe care Webb le citează, este imposibil să facem aici dreptate tuturor detaliilor și pertinenței lor pentru argumentul lui Webb, conform căruia așa-numitele elite au petrecut ani de zile pentru a se pregăti pentru o prăbușire de tip „superciclu” care va necesita tranziția la o Nouă Ordine Mondială, cu ele încă la conducere:

„În prezent, nu mai există drepturi de proprietate asupra valorilor mobiliare deținute sub formă de înscrieri în cont în nicio jurisdicție, la nivel global. În marea schemă de confiscare a tuturor garanțiilor, dematerializarea valorilor mobiliare a fost primul pas esențial. Planificarea și eforturile au început cu peste o jumătate de secol în urmă.”

Nu numai că CIA a fost implicată în mod intim în această „dematerializare” – care a însemnat, în esență, trecerea de la arhivarea certificatelor de acțiuni pe suport de hârtie, la un sistem computerizat -, dar liderul de proiect al CIA a fost mutat într-o poziție de conducere în sectorul bancar, fără nicio experiență bancară. Webb ridică posibilitatea, în mod interogativ, ca „criza de hârțogărie” care a urmat să fi fost „fabricată” pentru a justifica procesul de dematerializare, care a deschis calea pentru actualul sistem de arhivare electronică la nivel mondial.

Nu este de mirare că epigraful acestui capitol este un citat din Sun Tzu (care se aplică la fel de bine și în zilele noastre): „Toate războaiele se bazează pe înșelăciune”. Acest lucru acoperă, de asemenea, subiectul următorului capitol: „Dreptul la securitate”, despre care Webb scrie: „Cea mai mare subjugare din istoria lumii va fi fost posibilă prin inventarea unei construcții; un subterfugiu; o minciună: ‘Security Entitlement’.”

Și, într-adevăr, după ce a informat că, de la crearea lor, acum mai bine de 400 de ani, aceste „instrumente financiare tranzacționabile” au fost recunoscute, prin lege, ca proprietate personală, el îl lovește pe cititor cu vestea că nu mai este cazul. În practică, explică Webb, acest lucru implică faptul că, chiar dacă, în dorința de a evita complicațiile legate de o eventuală faliment al unui dealer auto după achiziționarea unei mașini în rate, cineva a cumpărat-o în numerar, acest lucru nu va mai funcționa. Drepturile de garanție au fost modificate din punct de vedere juridic pentru a permite creditorilor reprezentanței auto falimentare să pună sechestru pe mașina dvs. ca pe un activ care aparține încă reprezentanței.

Webb rezumă această lovitură legală după cum urmează: „În esență, toate titlurile de valoare ‘deținute’ de către public în conturi de custodie, planuri de pensii și fonduri de investiții sunt acum grevate ca garanții care stau la baza complexului de instrumente derivate…”; „Clasa protejată” ne-a furat în mod legal toate bunurile noastre, chiar înainte ca implozia financiară globală anticipată (și pusă la cale) să aibă loc (dacă va avea loc). Mai mult, prin intermediul legislației suplimentare, acest lucru a fost „armonizat” pentru a se asigura că „creditorii garantați” au garanția că activele lor sunt protejate prin „mobilitatea transfrontalieră a controlului juridic al acestor garanții”. În plus, au fost elaborate în timp util dispoziții de „safe harbour” pentru a proteja clasa conducătoare:

„În 2005, cu mai puțin de doi ani înainte de declanșarea crizei financiare mondiale, dispozițiile privind ‘sfera de siguranță’ din codul falimentului din SUA au fost modificate în mod semnificativ. ‘Safe harbor’ sună ca un lucru bun, dar, din nou, era vorba de a face absolut sigur că creditorii garantați pot lua activele clienților și că acest lucru nu poate fi contestat ulterior. Era vorba despre ‘adăpostul sigur’ pentru creditorii garantați împotriva cererilor clienților de a le lua propriile active.”

Situația devine și mai gravă. Se pare că, în cazul în care ceva numit Central Clearing Parties – însărcinat cu asigurarea „compensării și decontării tranzacțiilor” într-o varietate de tranzacții financiare – nu este suficient de capitalizat pentru a se pregăti pentru eventualitatea unui eșec, iar un astfel de eșec are loc, „creditorii garantați sunt cei care vor lua activele titularilor de drepturi. Iată încotro se îndreaptă situația. Este proiectat să se întâmple brusc și pe scară largă.”

În continuare, Webb își dezice cititorii de credința că așa-numita „Vacanță bancară” a pus capăt Marii Depresiuni și de credința în promisiunea lui Ben Bernanke, din 2002, că Rezerva Federală „nu o va mai face din nou” (adică nu va mai face greșelile sale în ceea ce privește ceea ce a dus la Marea Depresiune). În schimb, el avertizează:

„Este într-adevăr Fed foarte rău? Se poate crede în promisiunea că nu o vom mai face din nou? Ei au studiat în detaliu lecțiile trecutului; cu toate acestea, scopul lor a fost să pregătească o versiune globală nouă și îmbunătățită pentru sfârșitul spectaculos al acestui super-ciclu de expansiune a datoriilor. Despre asta este vorba în această carte.”

Precizările lui Webb despre Marea Deflație sunt un memento salutar care ne amintește că acest tip de lucru s-a mai întâmplat înainte, în anii 1930, deși nu la scara pe care se plănuiește de data aceasta. În Concluzie, el își impune punctul de vedere, confruntându-i pe cititori cu realitatea crudă a ceea ce se întâmplă.

Iată si alte citate importante din carte:

Ca ființă umană, nu ar trebui să vă preocupe acest lucru? Ce parte din masacrul organizat al unui număr mare de oameni nevinovați vă poate părea acceptabilă? Credeți că sunteți speciali într-un fel, că ați fost protejați sau că veți fi protejați acum?

Au existat numeroase dovezi ale existenței unui mare rău la lucru în lume, de-a lungul timpului și în zilele noastre. Chiar doriți să ignorați existența și funcționarea acestuia?

A nu ști este rău. Să nu vrei să știi este și mai rău.

Ignorarea voluntară a existenței și funcționării răului este un lux pe care nici măcar cei bogați nu și-l mai pot permite.

Ne aflăm în ghearele celui mai mare rău cu care omenirea s-a confruntat vreodată (sau a refuzat să recunoască, după caz). Războiul hibrid este nelimitat. Nu are limite. Este global și se află în capul vostru. Este fără sfârșit.

Am asistat la proiecte și încercări reale de a exercita controlul fizic asupra corpului fiecărei persoane, la nivel global, iar acest lucru continuă… De ce se întâmplă acest lucru?

Voi face o afirmație surprinzătoare. Acest lucru nu se datorează faptului că puterea de a controla este în creștere. Ci pentru că această putere se prăbușește într-adevăr. „Sistemul de control” a intrat în colaps.

Puterea lor s-a bazat pe înșelăciune. Cele două mari puteri de înșelăciune ale lor, banii și mass-media, au fost mijloace de control extrem de eficiente din punct de vedere energetic. Dar aceste puteri sunt acum în colaps galopant. Acesta este motivul pentru care au acționat de urgență pentru a institui măsuri de control fizic. Cu toate acestea, controlul fizic este dificil, periculos și consumator de energie. Și astfel, ele riscă totul. Riscă să fie văzute. Nu este acesta un semn de disperare?

Niciodată până acum un sistem nu a mai adus beneficii atât de puține în detrimentul a atât de mulți. Nu este acest lucru inerent instabil și nesustenabil? Controlul fizic, spre deosebire de conducerea prin înșelăciune, necesită o energie enormă. Se poate susține acest lucru în timp ce se distrug toate economiile și se abuzează de toți oamenii, la nivel global? Ei nu știu cum să „reconstruiască mai bine”. Priviți amprenta lor în întreaga lume – distrugerea, devastarea economică.

Permiteți-mi să închei cu propriile cuvinte ale lui John F. Kennedy: „Problemele noastre sunt create de om; prin urmare, ele pot fi rezolvate de om.”

Sper că, făcând această neplăcere explicită și făcând acest lucru în acest moment în care evoluțiile devin tot mai evidente, conștientizarea s-ar putea răspândi și că ce este mai rău ar putea fi evitat. Poate că această Mare Lovitură ar putea să nu fie permisă dacă fiecare dintre noi ne vom ține partea noastră – chiar și bancherii de investiții – și vom spune cu tărie: nu vom permite acest lucru.