O fată din Cluj şi-a dovedit virginitatea, după ce vecinii i-au distrus viaţa
O fată în vârstă de 19 ani, din comuna Bobâlna (Cluj), şi-a dovedit virginitatea la medic după ce a fost acuzată de tot satul că se culcă cu bărbaţi însuraţi.
Tânăra trăieşte o adevărată dramă, după ce o vecină a lansat în sat un zvon despre ea. Fata, care provine dintr-o familie săracă, a muncit în curtea vecinei sale, iar aceasta a acuzat-o că a avut o relaţie cu soţul său.
Mai mult, tânăra a fost acuzată că ar fi rămas însărcinată cu bărbatul însurat, iar tot satul a vorbit despre acest lucru.
„Nu am nici măcar prieten la ora asta dar, ca orice fată, mă gândesc să mă mărit și eu odată, când se va putea. Însă femeia acelui om – pe care l-am ajutat la animale, împreună cu mama – m-a nenorocit, pur și simplu și am ajuns să nu mai pot ieși nici din casă, fiindcă oamenii de pe șapte sate își bat joc de mine, de parcă aș fi târfa zonei. Iar lucrul acesta mă termină, pur și simplu”, a declarat fata de 19 ani pentru gazetadecluj.ro.
Pentru a-şi dovedi nevinovăţia, fata a ales să îşi scoată de la Serviciul de Medicină Legală un certificat de virginitate.
Tânăra a fost consultată de medici şi, în final, a primit certificatul care să îi dovedească nevinovăţia.
Drept urmare, fata, împreună cu mama ei, au anunţat că o vor da în judecată pe vecina care a lansat zvonul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: