GENERAL

O instanță a ONU a decis: Cine l-a ASASINAT pe fostul premier

Unul dintre cei patru indivizi acuzaţi în cazul asasinării fostului premier libanez Rafic Hariri, în 2005, la Beirut, a fost găsit vinovat de o instanţă judiciară specială a Naţiunilor Unite, informează BBC News, potrivit MEDIAFAX.

Salim Ayyash şi ceilalţi inculpaţi, toţi membri ai mişcării islamiste şiite Hezbollah, au fost judecaţi în contumacie din 2014.

Asasinarea lui Rafic Hariri, unul dintre principalii lideri politici sunniţi din Liban, a generat un val de furie, iar verdictul de marţi intervine în contextul noii crize politice, amplificată de explozia devastatoare produsă pe 4 august la Beirut.

Salim Ayyash a fost găsit vinovat de conspiraţie în vederea comiterii unui act de terorism, de uciderea lui Rafic Hariri, a altor 21 de persoane şi de tentativă de ucidere a încă 226 de persoane în atentatul comis pe 14 februarie 2005.

Ceilalţi trei inculpaţi, Hussein Hassan Oneissi, Assad Hassan Sabra şi Hassan Habib Merhi, au fost achitaţi de judecătorii Tribunalului special pentru Liban, care are sediul la periferia oraşului olandez Haga.

Al cincilea inculpat, Mustafa Badreddine, comandant al entităţii militare a Hezbollah, a fost ucis în conflictul din Siria, în 2016.

Preşedintele completului de judecată, David Re, a declarat că nu există dovezi privind implicarea directă a mişcării şiite Hezbollah ori a Siriei în asasinat.

Organizaţia şiită Hezbollah a negat constant orice implicare în atentat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.