NOUTATISOCIETATE

O mare amenințare la adresa securității statului? Suveranii născuți vii, cei care vor în afara oricărei reguli. Se întâmplă acum în România

Un nou scandal implicând deja cunoscuții cetățeni care se pretind a fi suverani născuți vii a explodat la Tribunalul Vrancea. Acolo, cinci bărbați care, ulterior, s-au declarat ”ființe născute vii” au deranjat ședința de judecată. Ei au fost duși la Poliție pentru identificare. Astfel de cazuri apar tot mai des, lucru care ne spune că noua mișcare, care neagă existența statului așa cum îl cunoaștem noi, proliferează rapid în România.

Întrebarea care se pune este următoarea: este această grupare periculoasă pentru existența statului român, sau avem de a face cu niște șmecheri care, sub masca excentricității, încearcă marea cu degetul?

Până în seara zilei de 7 mai, anul curent, întâlnirile polițiștilor sau jandarmilor cu diverși cetățeni care fie aveau numere false la mașini, fie nu nu aveau carnete de conducere sau arătau buletine de indentitate fantezist falsificate au fost prezentate de presă, locală sau centrală, mai mult ca niște curiozități. Un fel știri cu potențial de amuzament și nicidecum ca un semnal de alarmă vizavi de o mișacre ce contestă mai tot ce ține de autoritatea statului român.

Pe 7 mai, însă, o crimă oribilă, comisă de un suveran din Brașov pe nume Dan Cămârzan, ne spune că e posibil ca unii suverani să nu fie deloc inofensivi pentru societate. Cămârzan, la 44 de ani, și-a ucis bunica sub ochii mamei și surorii sale. Din acest moment, mișcarea suveranilor născuți vii merită privită cu circumspecție, așa cum erau privite sectele pe vremea lui Ceaușescu. Este oare de blamat întreaga comunitate a suveranilor pentru gestul criminal al unui singur om? Sau acesta doar ilustrează numai un posibil pericol care ne pândește, până la urmă, pe noi toți?

De unde ne-am pricopsit cu ei

Această mișcare care se opune statului, indiferent de forma acestuia, are rădăcini care, conform specialiștilor, merg destul de mult în timp. Și anume, în perioada războiului civil american, când drepturile cetățenești din fiecare stat nordamerican au fost înlocuite, treptat, de drepturile federale. Acestea din urmă, ca drepturi ale USA, prevalau celor locale. Dar, unii oameni nu au fost de acord cu acestea, au preferat să trăiască și să se supună, așa după cum spun ei, drepturilor ”Pămânului și legilor lui Dumnezeu”.

De altfel, publicația Forbes nota că așa-zisa ideologie a suveranilor este un amestec de credințe în drepturile proprietarilor de pământuri, cu ceva precepte din Biblie, totul bine amestecat cu tendința de a-ți alege cum vrei să trăiești, dar nicicum sub controlul unui stat ce încearcă să controleze diverse aspecte din viața omului de rând. Spre exemplu, suveranii refuză să utilizeze CNP-ul considerând acest număr unic e ca un fel de ”matricolă” prin care li s-ar putea viola initimitatea unor date. Mai mult, în viziunea acestora, statul este un fel de instituție corporatistă care se alimentează continuu din taxele luate populației, refuzând să sprijine libertatea absolută a ”ființelor născute vii”. În mare, cei mai mulți suverani se află în America și în statele ce compun Commonwealth-ul. Astfel, în SUA se consideră a exista circa 100.000 de suverani înrăiți, în jurul cărora gravitează, ca un fel de simpatizanți, alte aproximativ 200.000 de persoane. Atenție, cei mai mulți dintre suverani refuză să își folosească și numele de familie, recunoscând ca act valabil, în afara celui de naștere, pe acela de botez.

Richard McDonald, o figură emblematică

Nu există un fondator al acestei mișcări, sau cel puțin nu s-a găsit unul până astăzi, însă de-a lungul timpului, s-au distins diverși militanți ai suveranilor care au luptat pentru recunoașterea drepturilor acestora, pe care le numesc ”ale pământului”. Unul dintre aceștia a fost Richard McDonald. Acesta a tot încercat să explice că există o diferență esențială între cetățenii statelor și cei ai federației, clamând faptul că primii sunt cei de drept și că artificii precum numărul de securitate socială, codurile poștale, carnetele de conducere și alte asemenea acte sunt inventate de statul federal spre controlul populației. Ba, el creat și un lanț de birouri de consiliere a cetățenilor numite State Citizen Service Centers, unde oricine putea primi sfaturi atâta vreme cât se ridica la luptă împotriva statului opresor. Ținând cont de faptul că în SUA există un adevărat cult al respectării drepturilor religioase, mișcarea acestor suverani a fost deseori asociată unor credințe, mai excentrice, despre lume și viață.

Suveranii americani, un pericol terorist

La un moment dat, însă, faptul că suveranii recurg la orice tertip numai ca să nu plătească taxe statului, i-a adus pe aceștia în conflict cu celebrul Fisc american (IRS). În timp, s-au adunat destule cazuri care semănau flagrant a situații de evaziune fiscală. Mai mult, s-au născut și întrebări vizavi de aceste sume de bani, unele foarte importante, bani care scăpau de sub controlul statului american. Oare acești mulți dolari puteau finanța acțiuni teroriste, chiar pe teritoriul Statelor Unite? Se pare că da, sau cel puțin asta este concluzia autorităților americane.

Această temere poate fi exemplificată prin cazul suveranului născut viu Terry Lynn Nichols. Nichols, născut la 1 aprilie 1955, a pus la cale, împreună cu Timothy McVeigh, atentatul terorist cunoscut ca ”Bombardamentul din Oklahoma City”. Atacul s-a produs asupra clădirii Alfred P. Murrah Federal Building, din Oklahoma City, pe 19 aprilie 1995. Atentatul s-a soldat cu 168 de morți. Terry Lynn Nichols a fost condamnat la închisoare pe viață. Fără posibilitatea scurtării sau comutării pedepsei. Acest caz nu a făcut, însă, decât să ilustreze ceea ce bănuiau autoritățile americane, cum că sume mari de bani, scăpate de sub controlul statului puteau fi folosite în acțiuni teroriste. Din acestă cauză, peste Ocean, suveranii sunt asociați mișcărilor extremiste ale albilor și sunt considerați un potențial pericol terorist domestic, unul mai grav decât, spre exemplu, organizațiile neonaziste de acolo. Cam același statut îl au suveranii născuți vii și în Australia. În România, deși umblă cu plăcuțe false la mașini (ca niște infractori), cu acte false (tot ca niște infractori) și nici nu plătesc taxe (ca orice minievazionist respectabil), nu prea știm unde să-i încadrăm…

Dispreț față de stat, dar și față de limbă

În general, majoritatea cazurilor care au apărut prin presa locală și nu numai, suveranii născuți vii (căci, dacă erau născuți morți, nu mai vorbeam despre ei) nu numai că nu vor să aibă de-a face cu statul român, dar nici cu limba de stat, cum s-ar zice. Cu toată dragostea, fără nicio intenție de a-i insulta, trebuie remarcat că subțirimea lexicală și eludarea totală a regulilor gramaticale de bază par a fi apanajele cele mai evidente ale suveranilor. Evident, există și excepții de la regulă, și cazul cel mai cunoscut nu este deloc fericit. Acest caz, al unui afacerist de succes, partener al ONU, s-a lăsat cu o crimă…

Cazul Dan Cămârzan: suveran, exmilionar, ucigaș

Incredibilul asasinat s-a petrecut pe 7 mai, anul acesta. Evenimentul Zilei a relatat pe larg, la acel moment, teribila întâmplare: ”Secvențele tragice s-au consumat la parterul vilei dintr-o suburbie de lux a Brașovului. Acolo e dormitorul lui Cămârzan, o sufragerie, o baie, bucătăria și un hol. De câteva zile, Cămârzan refuza să mănânce ce îi ofereau cele trei femei din casă. Spunea că vor să-l otrăvească. Ca să îl convingă să înghită ceva, ele apelau la tot felul de tertipuri. Puneau patru farfurii la masă, invitându-l să o aleagă pe oricare dintre ele, pentru a se convinge că nu îl paște niciun pericol. Nu a vrut nici așa. Se pare că bunica era cea mai insistentă. Când bătrâna intra la el în cameră, Cămârzan se enerva. Pe 7 mai, dimineața, după ce a refuzat din nou mic-dejunul, el i-a urlat „Tu-mi bei creierul!” El știe ce a vrut să spună. Mai enervat decât de obicei, bărbatul a ieșit pe hol după bunică. Aici nu e clar ce s-a întâmplat, dar mama s-a pus între ea și fiul său, dar Cămârzan a tras-o pe bunică de lângă mamă și a doborât-o. A lovit-o sau s-a lovit ea în cădere, cert este că biata bătrână avea sânge în spatele capului. Dan s-a urcat pe ea cu genunchii și a încercat să o facă să tacă, acoperindu-i fața cu palma. Înfierbântat, a trecut apoi la gesturile aducătoare de moarte. A sugrumat-o, lucru confirmat și de autopsie. Între timp, mama sa îl lovea cu o coadă de mătură, încercând să-l oprească, dar nu a avut efect. Sora a sunat la 112. Poliția a venit după al doilea apel, dar bătrâna era deja moartă”. Acesta este filmul tragicului eveniment. Principalul actor: brașoveanul Dan Cămârzan, afacerist, personaj care a fost creditat, la un moment dat, de revistele de profil cu o avere de 30 de milioane de euro.

Un tip nervos

Dar, din toată averea, Dan Cămârzan nu prea mai rămăsese cu mare lucru, ba, se pare că avea și datorii. Din cazul în sine, nu prea deducem când a conștientizat că e musai să devină un suveran născut viu și nu un cetățean obișnuit al României. Cert este că Dan era destul de activ vizavi de cauza suverană, în sensul că posta diverse filmulețe în care își apăra tovarășii întru idei și, dacă era nevoie, chiar se mai deplasa pe la proteste, pentru a-și sprijini amicii suverani în bizarele lor demersuri. Iată ce scria EvZ despre viața și cariera lui Cămârzan: ”A fost un tânăr sărac, inovator în lumea de software și partener al ONU, investitor de succes în imobiliare, miliardar excentric, falit care se filmează singur fumând marijuana”. Totuși, Dan mai avea câte ceva pe suflet: ”Are pe rol un proces de violență, după ce s-a încăierat într-o cârciumă. Mai are la activ un divorț cu scandal, fosta soție cerând ordin de protecție, acuzând hărțuiri și chiar izbucniri violente. În acest din urmă proces, instanța a dispus pentru Cămârzan supraveghere psihologică. A urmărit cineva dacă ea s-a făcut? Pentru că agravarea stării lui era ușor de demonstrat”.

Postări ciudate

La scurt timp după scăpătarea financiară, Dan Cămârzan a început să fie vânat de creditori. Tot atunci, fostul milionar a devenit un personaj pentru siteurile de socializare. De unde se vede că deja era suvern și născut viu. ”Înregistra filme scurte în care lansa teorii care frizau nebunia. Acceptarea CNP-ului te transformă în sclav sau folosirea drogurilor ca un drum al sufletului către divinități sunt doar câteva dintre ele. Refuzul cărții de identitate este ideea care-i unește pe mai mulți „suverani născuți vii”, uniți într-un fel de sectă, din care făcea parte și Dan Cămârzan. Dar trebuie spus că, la arestare, Cămârzan a fost înregistrat cu actul de identitate, ceea ce înseamnă că nu l-a predat sau distrus, cum fac „suveranii” autentici. Postările nu erau ascunse, le putea vedea oricine și chiar unele au fost destul de urmărite. Câteva au făcut deliciul presei locale sau centrale, de-a lungul anilor. Nu au atras atenția niciunei autorități. Mai mult, încă din aprilie 2018, are pe Facebook un grup de admiratori intitulat „Dan Cristian Cămârzan”, cu deviza: Acest grup are ca scop informarea, unirea și învierea sufletelor noastre. Este timpul să trăim, să înflorim și să ne iertăm! Acum este momentul să ne descoperim sufletul și să-l trezim la viață!”, scria EvZ imediat după oribila crimă. Și mai dăm un citat din Cărmâzan: „Sunt consultant la Naţiunile Unite, am publicat la UNESCO, deci nu sunt papagal. Am fost olimpic la matematică. Banii i-am făcut singur. Îmi plăcea să fac ceva, ceva bun, soft, construcţii. Rădăcina răului este numele tău. Numele tău e o corporaţie, nu este numele real al tău”. Așa posta suveranul Cămârzan.

Se întind ca o pânză de paianjen

La început, cazurile cu suverani erau rare, unul, prin Brașov, avea card de identitate contrafăcut, alții au refuzat să se legitimeze, considerând că Poiția i-a răpit. La Codlea, câțiva suverani cereau certificatele de constatare că s-au născut vii, singurele pe care le acceptă ca hârtii de identitate. Suveranul Viorel din Rovinari a fost lider de sindicat, altul a fost consilier județean nu știu pe unde… Încet, încet, în câțiva ani, suveranii născuții vii s-au înmulțit incredibil. Acum pot fi găsiți nu numai prin Brașov, Oarea, sau Bihor, ci și în Gorj, Dolj, Vrancea. Și fac pui în continuare prin Galați, Tulcea și Constanța. Suveranii născuți vii țes o pânză din ce în ce mai largă și mai deasă. Lucru pe care oamenii de rând nu îl văd deloc cu ochi buni. Dar la nivelul autoritășilor competente, se ocupă cineva de acest nou tip de sectă? Întrebăm, așa, din dragoste de bunici…

Noi ce mai așteptăm?

Scriam mai sus că suveranii umblă ca infractorii, cu acte false și numere de malini false, că nu recunosc statul român și că CNP-ul nostru la ei nu se aplică. Banii lor nu au urmă, nu sunt fiscalizați, refuză să plătească taxe, ca noi toți. Dar care e treaba, sunt ei mai cu moț? Ce îi face mai speciali pe suverani? O crimă la Brașov? Un atentat în Oklahoma City? Desigur, de la uciderea unei bunici de către nepotul său la un atentat precum cel din 1995 din Oklahoma, e cale lungă, dar nici greu de parcurs nu mai pare a fi. Americanii îi consideră pe suveranii care nu s-au născut decedați o amenințare mai mare decât extremismul alb, Ku Klux Klan și neonaziști, toți luați la un loc. Așadar. Țăcăneala asta nu mai este deloc amuzantă, ba chiar ne cam furnică șira spinării. Mai mult, într-un articol EvZ din data de 3 iunie 2108 se citează, sub protecția anonimatului, un suveran din Moldova: ”Am depus cerere la primărie, ca să fiu scos din evidenţă, pentru că am renunţat la CNP. Nu mai plătesc taxe, nu mai plătesc impozite. Noi suntem suverani. Actul de identitate poţi să ţi-l faci la imprimantă, acasă, dar avem şi un membru care are o tipografie şi ne ajută. Vrem să ne extindem în toate judeţele, în toate oraşele, să avem peste tot reprezentanţi. Am putea să cerem şi autonomie, aşa cum s-a cerut în cazul Ţinutului Secuiesc!”. Haida de, asta ne mai lipsea!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.