O nouă metodă de furt din bancomate bagă spaima în bancheri
O nouă metodă de furt din bacomate dă bătăi de cap autorităților din toată Europa, iar printre cei implicați se numără și infractori români.
Noua metodă de furt din bancomate a fost numită „ATM Jackpotting” și presupune efectuarea unor găuri în bancomat. Astfel, se ajunge la conexiunile prin care aparatul este legat la rețeaua bancară, iar furtul se face prin conectarea unui laptop la firele prin care aparatul este legat de reţeaua bancară.
Apoi, cu ajutorul unui dispozitiv USB și a unui software, banii sunt scoși din aparate.
Deja, în mai multe țări europene, dar nu numai, se constată o creștere a numărului de atacuri de acest fel. Iar infractorii români țin capul de afiș la acest gen de furt. Banii sunt scoși din ATM-uri rapid, pe timp de noapte, înainte ca cineva să realizeze ce se petrece. Noii infractori sunt denumiți tâlhari 2.0. Aceasta deoarece nu mai apelează la forță, distrugând bancomatele petru a scoate banii.
Drept urmare, unele bănci au capitulat deja în faţa acestor bande de infractori cibernetici. Acestea au decis să nu mai ofere servicii la bancomate pe timpul nopții, când sunt mai dificil de supravegheat.
Român arestat în Aninoasa
Între infractorii căutați de poliție pentru astfel de lovituri se află și un român din județul Dâmbovița. În vârstă de 21 de ani, acesta a fost dat în urmărire internaţională de poliţia din Belgia. A fost identificat în România și a fost reținut de polițiștii specializați în investigații criminale în comuna Aninoasa.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţişti de la Postul de Poliţie Aninoasa, au identificat, în localitatea Săteni, un bărbat de 21 de ani, urmărit internaţional. Pe numele lui, autorităţile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare pentru comiterea a două infracţiuni de tentativă de jackpotting, fiind spart un bancomat şi provocate pagube materiale considerabile”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, bărbatul a fost prezentat Curţii de Apel Ploieşti, fiind arestat preventiv pentru 15 zile. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: