SOCIETATE

O SA IASA O BAIE DE SANGE / Cine era Emi Pian, liderul clanului Duduienilor ucis azi noapte în Bucureşti

Florin Mototolea (39 de ani), cunoscut în lumea interlopă ca Emi Pian, este liderul clanului Duduianu, unul dintre cele mai de temut clanuri interlope din România.

În urmă cu o lună, mai mulţi membri ai clanului Duduienilor au fost percheziţionaţi într-un dosar penal de şantaj, fiind acuzaţi că şantajau cântăreţi de manele şi îi obligau să cânte gratuit la diferite petreceri.

Anul trecut, Emi Pian era aşteptat la poarta Penitenciarului Rahova cu şampanie, manele şi focuri de artificii. „S-a întors regele acasă” spuneau susţinătorii acestora, iar imaginile au fost transmise în direct pe internet. Pian ieşea din puşcărie după o condamnare de 3 ani şi 8 luni pentru şantaj, camătă şi influenţarea declaraţiilor.

Tot anul trecut, în sânul clanului Duduienilor a izbucnit un conflict, iar bătaia cu furci şi topoare a avut loc chiar în curtea Spitalului Floreasca.

Clanul condus de Emi Pian este cunoscut pentru activităţile de cămătărie (împrumutau bani cu o dobândă de până la 35% pe zi), şantaj, proxenetism şi trafic de substanţe interzise.

OMORÂT DE CONCURENŢĂ

Emi Pian a fost omorât în această dimineaţă prin înjunghiere. A fost dus de urgenţă la spital, dar la scurt timp a murit.

Cel care l-a lovit pe Pian este un membru al clanului Rinu, iar cei doi aveau aceeaşi ocupaţie: împrumutau cu camătă jucătorii de barbut. Asta făceau şi în noaptea de luni spre marţi, doar că în lumea lor nu e voie să împrumuţi acelaşi jucător. De aici s-a ajuns la un conflict, iar pian a fost lovit cu un cuţit de mai multe ori.

Poliţia îl caută la această oră pe suspect.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03.00, prin apel 112, a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind identificate mai multe persoane. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani decedând”, anunţă Poliţia Capitalei.

Citeşte şi:

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.