POLITICA

O scoatem din Primărie! Firea este înmărmurită. Pentru ce a votat „cu sete” Nicușor Dan

Alegeri locale 2020. Aflat în fața urnei de vot, Nicușor Dan nu a scăpat ocazia de a-și ataca marele rival, chiar în ziua alegerilor. Nicușor Dan a folosit cuvinte dure după momentul în care a votat.

Alegeri locale 2020. Nicușor Dan a spus că a votat „cu sete” și i-a invitat pe bucureșteni la vot, ca să aleagă între „decență și superficialitate fudulă”.

„Aștept de mult votul ăsta, am votat cu sete. Am votat ca să scoatem din Primăria Capitalei o caracatiță de interese, de neamuri, de cumetri, de nași, de fini, de prieteni de prieteni care au ținut în subdezvoltare orașul. Nu au fost în stare de dezvolte apa caldă, nu mai vorbesc de trafic și poluare”, a spus Nicușor Dan, după ce a votat.

„Bucureștiul are un potențial extraordinar. După aceste alegeri sunt convins că tot acest potențial de muncă și de creativitate poate să fie pus în slujba bucureștenilor de toate generațiile, în slujba familiilor care n-au avut parte de infrastructura școlară de care au nevoie, în slujba oamenilor în vârstă, care și-au văzut copii și nepoții plecând din orașul ăsta. Competiția asta electorală este una de valori, între adevăr și minciună, între competență și incompetență, între cinste și corupție, între decentă și superficialitate fudulă”, a mai spus candidatul sprijinit de PNL și USR-PLUS.

„De asta am votat cu mare sete și invit bucureștenii să iasă în număr mare la vot, să iasă de dimineață, pentru că sunt condiții speciale, iar votul este mai lent decât în condiții normale. Îi invit să dea un vot util, să facă din București un oraș pe care îl merită”, a completat Nicușor Dan.

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică dimineaţa, că a votat la alegerile locale cu gândul la toţi copiii din Bucureşti, la toţi tinerii, adulţii şi bunicii noştri.

„Am votat dis-de-dimineaţă. Mă bucur că am ajuns şi de această dată să fiu primul votant din această secţie. Am votat cu gândul la toţi copiii din Bucureşti, la toţi tinerii, la toţi adulţii şi la bunicii noştri. Toţi sunt foarte importanţi. E adevărat, ne dorim cu toţii investiţii în infrastructură, de asemenea, combaterea poluării, investiţii foarte mari, pentru că s-a simţit nevoia şi în această perioadă de pandemie, în toate spitalele, în şcoli, dar cei mai importanţi sunt oamenii. (…) De mâine, tot la muncă”, a spus Firea.

Capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.