O ŢARĂ BOGATĂ din Europa îşi deschide GRANIȚELE: Veste bună pentru românii care vor să plece să muncească în salarii mult mai mari
Veste bună pentru românii care vor să plece să muncească în salarii mult mai mari în Europa.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Elveţia nu va mai impune restricţii pentru muncitorii români, după luna mai 2019, când expiră clauza de salvgardare, care a fost prelungită în aprilie acest an.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia omologului român.
La declaraţia de presă comună, preşedinte Iohannis a precizat că în Elveţia trăiesc aproximativ 30.000 de români.
Şeful statului a fost întrebat cum vede prelungirea cu încă un an a clauzei de salvgardare care impune restricţii pe piaţa muncii elveţiene şi dacă există perspective pentru renunţarea la aceasta.
”Sper că sunt în asentimentul domnului preşedinte Berset dacă divulg o parte din discuţia noastră tête-à-tête pe care am avut-o mai devreme, astăzi. În mod natural, această chestiune mă interesează foarte mult şi am dorit să aflu părerea domnului preşedinte despre aceste lucruri. Mai exact, am dorit să ştiu un pic mai în profunzime care a fost motivaţia acestei reveniri la un contingent şi, respectiv, am vrut să ştiu de la domnul preşedinte cum este real văzută comunitatea de români în Elveţia, fiindcă ne amintim, nu neapărat cu plăcere, că au existat faze când despre aceste lucruri s-a discutat într-o tonalitate care nu ne-a plăcut în alte ţări, nota bene. Acum, concluzia pot să vă spun este una foarte bună şi foarte pozitivă. Elveţia, din motive pur tehnice a trebuit să revină la această, hai să nu-i spunem restricţie, la aceste contingente, şi, în condiţiile în care mi s-a confirmat că discuţiile în societatea elveţiană sunt într-o notă pozitivă despre România, despre români, nu-mi rămâne decât să salut faptul că, începând cu sfârşitul lunii mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie. Am fost bucuros, recunosc, să aflu că discuţiile în societatea elveţiană nu că nu sunt negative, sunt de-a dreptul pozitive despre românii care trăiesc în Elveţia şi s-au integrat acolo şi, în acest sens, cred că putem să bifăm această chestiune între ţările noastre ca o chestiune rezolvată bine şi în sens pozitiv”, a declarat Klaus Iohannis.
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a precizat că, în momentul în care România s-a alăturat Uniunii Europene, a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are, de mult timp, un acord privind libera circulaţie a persoanelor.
”În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români. Lucru pe care l-am făcut, dar, în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre. În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, evident că discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare, la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă într-un mod cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o reflecţie asupra acestui proces. Clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic şi, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, domnule preşedinte, şi pot să confirm acest lucru, în luna mai a anului viitor ajungem la finele acestui proces. După care dată, iată că nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie. Şi pot, de asemenea, să vă confirm şi dumneavoastră că am avut două discuţii referitoare la migraţie în ţările noastre şi sper că nu vă va dezamăgi, domnule preşedinte, dar să ştiţi că acestea nu se referă la România”, a mai declarat preşedintele Confederaţiei Elveţiene.
În luna aprilie a acestui an, Consiliul federal elveţian a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE – Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: