”O Țară ca Afară”, varianta USR: activiști neomarxiști, pe bani de la stat
Membrii Asociației „O Țară ca Afară”, entitate non-guvernamentală care monitorizează modul de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență, sunt plătiți de la stat, fie prin intermediul USR, din fondurile pe care formațiunea politică păstorită de Cătălin Drulă le încasează de la stat, fie direct de la stat, prin diferite funcții și sinecuri politice.
ONG-ul în cauză a primit personalitate juridică, printr-o încheiere din 3 decembrie 2021 a Judecătoriei Sectorului 1. Iar imediat Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene din Guvernele Cioloș și Cîțu, a anunțat, pe contul său de socializare, că va continua activitatea prin intermediul acestei asociații.
Pe site-ul ONG-ului „O Țară ca Afară” este publicată „echipa” care implementează acest proiect. Primul este însuși Cristian Ghinea, iar restul sunt Corina Atanasiu, Vlad Ilina, Rodica Popovici și Denisa Șerban. O echipă „de dreapta”, care a încasat, în ultimii ani, numai bani de la stat.
Cristian Ghinea, strategul acestor proiecte, a devenit ministrul Fondurilor Europene în 2016, pe vremea Guvernului Cioloș. După care, la alegerile parlamentare din 2020, a devenit deputat USR, iar în mai 2019 a fost ales pe listele USR pentru alegerile europarlamentare. În 2021, a renunțat la mandatul de la Bruxelles, pentru a fi numit, încă o dată, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, în Guvernul Cîțu, din partea USR.
Strategul Ghinea, salarii de 6.000 de euro pe lună de la partid
După ce progresiștii au fost dați afară de la guvernare, Ghinea și-a reactivat, la finalul anului 2021, o companie privată de consultanță, care astăzi se numește SC Thninking Ahead Research & Consultancy SRL, cu ajutorul căreia s-a mufat indirect la bugetul statului.
„Jurnalul” a dezvăluit, într-una dintre edițiile precedente, că USR, sub pretextul integrității, a decis să facă publice cheltuielile cu bunuri și servicii sau de personal, înființând, la nivelul Secretariatului General al partidului un portal în acest sens. Acest portal, la momentul redactării acestui articol, nu mai funcționa, în sensul că putea fi accesat, însă nu era afișată nicio informație. Spre deosebire, la mijlocul anului curent puteau fi accesate informații relevante despre cheltuielile USR, în special cu consultanța politică acordată, pe bază de contract, de diferite persoane juridice sau chiar PFA-uri. Ei, bine, SC Thninking Ahead Research & Consultancy SRL, companie patronată de Cristian Ghinea, este una dintre firmele mufate la banii USR, prin contracte de consultanță politică, fondurile fiind cele achitate de AEP, în baza legii privind finanțarea partidelor politice.
În 2022, către compania lui Ghinea USR a efectuat zece plăți, în valoare de 256.054,95 de lei, adică de 5.225,6 euro pe lună. Portalul „transparenței USR” a mai arătat, la mijlocul acestui an, că aceeași firmă, încasase de la partid, între 5 ianuarie 2023 și 8 mai 2023, suma de 151.256,38 de lei, adică 6.173,7 euro pe lună.
Pentru că portalul respectiv nu mai furnizează informații, nu știm dacă și în ce cuantum a mai fost remunerată firma lui Ghinea de către USR, din bani primiți de la stat, din vară și până în decembrie 2023.
Adjuncta acestuia de la MIPE, la fel
Într-o situație identică din punct de vedere contractual, dar puțin diferită din punctul de vedere al remunerației se găsește și colega lui Cristian Ghinea, din ONG-ul „O Țară ca Afară”, Corina Atanasiu. Aceasta figurează, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), ca asociat unic al companiei private SC Dinamic Cons SRL, firmă care se află, de asemenea, pe lista de entități mufate la contractele de consultanță ale USR.
SC Dinamic Cons SRL figurează, în anul 2022, cu opt plăți încasate pentru consultanță politică de 132.156,62 de lei, adică de 3.371,3 euro pe lună. Apoi, din ianuarie și până în mai 2023, aceeași firmă a mai încasat plăți de la USR în cuantum total de 82.171,45 de lei, adică de 3.353,9 euro pe lună.
Corina Atanasiu este președinta filialei Focșani a USR și i-a fost, în 2021, adjunctă lui Cristian Ghinea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ocupând funcția de secretar de stat.
În 2020, Corina Atanasiu a candidat la funcția de primar al municipiului Focșani, fără succes, reușind, în cele din urmă, să câștige un mandat de consilier local USR la Consiliul Local al Municipiului Focșani. În acel moment, ea lucra la Asociația Caies, al cărei membru este, și primea bursă de la SNSPA – Facultatea de Științe Politice. Soțul, Liviu Nazarie, era salariat al Consiliului Concurenței.
Interesant este că în 2021 Corina Atanasiu a renunțat la administrația locală, pentru a i se alătura lui Cristian Ghinea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, fiind numită în funcția de secretar de stat. Aici, ea a lucrat, împreună cu Ghinea, la PNRR. În declarația de avere depusă cu acest prilej, Corina Atanasiu a menționat mai multe aspecte care suscită interes. Spre exemplu, a notat că în timp ce soțul ei, Liviu Nazarie, era angajat la Consiliul Concurenței, de unde încasa un salariu anual de 91.113 lei, acesta a mai fost remunerat și cu 2.217,82 de euro chiar de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, drept indemnizație pentru proiectul „Twinning Ucraina”. De asemenea, Corina Atanasiu preciza că a împrumutat firma Dinamic Cons SRL, cu care, un an mai târziu, derula contracte de consultanță politică cu USR, cu suma de 151.899 de lei.
În prezent, soțul asociatei lui Ghinea din ONG-ul „O Țară ca Afară”, Liviu Nazarie, este consilier diplomatic la Ministerul Afacerilor Externe. În declarațiile de avere și de interese pe care acesta le-a completat la data de 31 mai 2023, este menționat faptul că, în ultimul an fiscal, a încasat de la MAE un salariu de 13.572 de lei și de la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană 42.221 de euro pe an. În ceea ce o privește pe Corina Atanasiu, aceasta este, în prezent, salariată a Crucii Roșii Filiala Vrancea, de unde încasează un salariu anual de 90.596 de lei. Iar firma Dinamic Cons SRL figurează, în aceste documente, cu contracte de consultanță încredințate direct de către USR în sumă totală de 67.200 de euro.
Mâna dreaptă a Violetei Alexandru, din guvernul Cioloș, pe lista activiștilor
Nici ceilalți trei membri ai Asociației „O Țară ca Afară” nu au stat departe de banii publici, însă, spre deosebire de cele două vedete ale USR, aceștia doar au primit salarii din fonduri publice.
Astfel, Raluca Gabriela Popovici apare, pe portalul Agenției Naționale de Integritate, cu mai multe declarații de avere și de interese, începând cu anul 2016. În 14 noiembrie 2016, aceasta era secretar de stat la Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, minister condus, atunci, de celebra Violeta Alexandru, unul dintre actualii oameni de încredere ai lui Ludovic Orban și ex-ministru al Muncii în Cabinetul instalat după noiembrie 2019 la Palatul Victoria. Violeta Alexandru a devenit deputat, în 2020, pe listele PNL, însă astăzi este parlamentar neafiliat și membru fondator al Partidului Forța Dreptei.
Raluca Gabriela Popovici lucra, la momentul în care a fost numită secretar de stat în ministerul Violetei Alexandru, la Institutul pentru Politici Publice, un ONG din rețeaua Soros fondat inclusiv de Violeta Alexandru. Iar înainte de a deveni secretar de stat în Guvernul Cioloș, Raluca Gabriela Popovici a fost numită director de cabinet al ministrului Violeta Alexandru.
Odată cu cooptarea USR în Guvernul Cîțu, la 3 martie 2021, Raluca Gabriela Popovici a fost numită în funcția de director de cabinet al secretarului de stat Elena Tudose, în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al vicepremierului USR Dan Barna. În această calitate, ea a depus declarații de avere și de interese din care rezultă că, anterior, a trăit din indemnizația de creștere a copilului, de 25.596 de lei pe an, achitată de Agenția pentru Plăți și Inserție Socială a Municipiului București.
Apoi, din 8 martie 2022, Raluca Gabriela Popovici a devenit consilier parlamentar la Camera Deputaților, ocazie cu care a completat noi declarații de venit din care rezultă că și-a achiziționat, în 2020, un apartament de 52 de metri pătrați la Chiajna, și, în 2021, un apartament de 85 de metri pătrați în Sectorul 1 al Capitalei. În ultimul an fiscal, partenera de ONG a lui Cristian Ghinea a încasat un salariu de 65.640 de lei de la Camera Deputaților și 4.485 de lei stimulent de inserție de la Agenția pentru Plăți și Inserție Socială a Municipiului București.
Încă două personaje, „crescute” la ministerul lui Ghinea
Vlad Ilina, fost jurnalist, este un alt membru al ONG-ului lui Cristian Ghinea. Și acesta figurează în bazele de date cu declarații de avere și de interese. În 21 noiembrie 2016, depune o declarație de avere în calitate de consilier personal la Ministerul Fondurilor Europene. Iar, în 4 februarie 2021, depunea declarație de avere în calitate de consilier la cabinetul ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene. În acest document, se menționează că Ilina a lucrat, anterior, la Cabinetul eurodeputatului Cristian Ghinea, fiind remunerat cu 72.000 de lei pe an (6.000 de lei pe lună).
Nu în ultimul rând, în ONG-ul „O Țară ca Afară” figurează Maria Denisa Șerban, coordonatoarea Departamentului de Politici Publice al USR. Și aceasta a depus, în 18 ianuarie 2021, o declarație de avere în calitate de consilier la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Din documenul citat, aflăm că Maria Denisa Șerban deține 23 de terenuri agricole, intravilane și extravilane, în comuna Mădulari, județul Vâlcea, cu suprafața totală de 67.534 de metri pătrați, un apartament în București, cumpărat în 2014, de 76,44 de metri pătrați, și două case moștenite în Drăgășani, județul Vâlcea.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: