„O tragedie de neimaginat”. America, zguduită de imaginile dezastrului
Tornadele care au făcut zeci de morţi în centrul Statelor Unite ale Americii sunt o „tragedie de neimaginat”, a declarat sâmbătă preşedintele Joe Biden într-un mesaj pe Twitter în care precizează că a fost informat în cursul dimineții despre dezastrul lăsat de aceste evenimente devastatoare.
„Colaborăm cu guvernatorii statelor pentru a ne asigura că au tot ce le trebuie pentru căutarea supravieţuitorilor și evaluarea pagubelor”, a spus Joe Biden. „Să pierzi pe cineva drag într-o furtună ca aceasta este o tragedie de neimaginat”, a adăugat șeful Casei Albe.
Joe Biden: „E posibil să fie una dintre cele mai mari tornade din istorie”
ACTUALIZARE ORA 23:45 Președintele Joe Biden a ieșit sâmbătă într-o conferință de presă pentru a-și exprima susținerea față de americanii greu încercați de acest dezastru.
„Este posibil ca aceasta să fie una dintre cele mai mari serii de tornade din istoria noastră”, a spus Joe Biden. „Este o tragedie. Este o tragedie. Și încă nu știm câte vieți s-au pierdut sau care este amploarea totală a pagubelor. Vreau să subliniez ceea ce le-am spus tuturor guvernatorilor, guvernul federal va face tot, tot ceea ce poate face pentru a ajuta”, a declarat președintele american.
Președintele Biden a mai spus că va vizita statul Kentucky, cel mai afectat de calamitate, dar numai după ce va fi clar că el și personalul său „nu vor sta în calea eforturilor de salvare și recuperare”.
El a spus că a discutat cu guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, și i-a explicat situția. „Când vine un președinte, el este însoțit de foarte mult personal. O mulțime îngrozitoare de vehicule. O groază de… putem încurca, în mod neintenționat. Colaborez cu guvernatorul din Kentucky și cu alții care ar putea dori să fiu acolo, pentru a mă asigura că suntem necesari la momentul respectiv, că nu vom sta în calea salvării și recuperării. Eu chiar intenționez să merg”, a asigurat președintele.
Bilanțul ar putea depăși 100 de morți în Kentucky
La rândul său, guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a calificat tornadele care s-au abătut asupra statului drept „cel mai grav, cel mai devastator și cel mai letal eveniment de acest gen din istoria statului Kentucky”.
Guvernatorul a estimat, într-o conferință de presă, că numărul morților va depăși 100, spunând că bilanțul ar putea „crește semnificativ”.
Beshear a vorbit, de asemenea, despre caracterul istoric al acestor fenomene extreme care au lovit statul. „Au fost patru tornade diferite care ne-au lovit, inclusiv una care a atins pământul în Arkansas și apoi a rămas la sol pe o distanță de 365 de kilometri, ceea ce credem că este probabil un record în istoria SUA”, a spus guvernatorul.
Știrea inițială:
Cel puțin 70 de oameni au murit, după ce zeci de tornade au lovit centrul Statelor Unite. S-a întâmplat noaptea târziu, motiv pentru care localnicii au avut doar câteva minute să ajungă în adăposturi. Cel puțin 30 de tornade au fost detectate într-o singură noapte în cinci state din centrul țării. Iar meteorologii au spus că vremea va rămâne proastă tot weekendul și că pot apărea din nou astfel de fenomene extreme.
Stare de urgență în statul Kentucky
Cea mai gravă situație este în statul Kentucky, unde un oraș a fost aproape complet distrus de vijelie. Mayfield a fost lovit în plin de o tornadă în care vântul a atins viteze de 200 de km/h. Au fost distruse numeroase case, tribunalul și închisoarea. De asemenea, furtuna a rupt acoperișul unei fabrici în care erau peste 100 de lucrători. Deoarece tornada a lovit noaptea târziu, operațiunile de căutare și salvare au fost îngreunate.
Numai în Kentucky, cel puţin 70 de persoane şi-ar fi pierdut viaţa în urma trecerii mai multor tornade devastatoare, care au făcut ravagii. Fenomenele extreme s-au dezlănțuit vineri seară şi la primele ore ale zilei de sâmbătă. În plus, furtunile au provocat deraierea unui tren de marfă al companiei CSX în vestul statului, însă nu au fost raportate victime, potrivit The New York Times. Guvernatorul din Kentucky, Andy Beshear, a declarat stare de urgenţă şi a anunţat că desfăşoară zeci de forţe de intervenţie în comunităţi.
„Nivelul distrugerilor nu seamănă cu nimic din ce am văzut vreodată. Acoperișuri de clădiri industriale zburate, copaci, stâlpi imenși de metal îndoiți sau rupți, clădiri care nu mai există, camioane mari care au fost luate pe sus și aruncate. Pagubele sunt majore. Ținutul Greaves și, în special, orașul Mayfield au fost lovite foarte rău. De multă vreme nu am mai văzut pagube atât de mari provocate de tornade”, a declarat guvernatorul, care a avertizat că bilanțul victimelor ar putea ajunge la 100 în orele următoare, potrivit CNN.
Zone întregi din centrul Statelor Unite arată ca și cum ar fi fost lovite de bombe. Din cartierele unde până de curând locuiau mii de oameni nu au mai rămas decât ruine.
În Tennessee, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, potrivit purtătorului de cuvânt al agenţiei pentru situaţii de urgenţă.
Cel puţin o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite după ce o tornadă a smuls acoperişul unui centru pentru persoane vârstnice din Monette, în nordul statului Arkansas, conform autorităţilor locale.
Depozit Amazon, distrus de furtună
Pagube au fost și în jurul orașului Saint Louis, aflat la granița dintre statele Missouri și Illinois. Localnicii au avut foarte puțin timp să ajungă în adăposturi.
„Au început să sune alertele pe telefon și am coborât cu doar 15 minute înainte să lovească furtuna. Sirenele s-au auzit foarte tare, au fost chiar asurzitoare”, au relatat localnicii.
În Illinois, autorităţile au anunţat că mai multe persoane au rămas blocate într-un depozit al companiei americane de comerţ online Amazon.com în urma prăbuşirii parţiale a acoperişului clădirii situate în apropiere de oraşul St. Louis. Zona a fost afectată, vineri seară, de tornade şi furtuni puternice. Imaginile din dronă surprind cel mai bine amploarea dezastrului. Au mai rămas în picioare doar stâlpii care susțineau acoperișul și pereții. Clădirea era plină de angajații din tura de noapte. Aveau multă treabă, pentru că vine Crăciunul, una dintre cele mai aglomerate perioade pentru retaileri.
„(Soțul meu, n.red.) se întorcea la depozit să-și lase duba. De atunci, nu am mai auzit nimic de la el. Am auzit la știri. Stăm într-un alt oraș, am rămas și acasă fără curent. Așa că am decis să vin aici să văd ce se întâmplă. Nu știam cât de rău arată clădirea”, a declarat o femeie.
Sursa: digi24.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: