GENERALNOUTATI

OFICIAL AMERICAN la BUCURESTI: ”nu acceptăm produsele tradiționale doar pe cele modificate genetic”

genetic

Michael Scuse, adjunctul secretarului american pentru Agricultură, a declarat joi la București că pentru Statele Unite este inacceptabil sistemul european de protecție a produselor alimentare ecologice, organismele modificate genetic fiind singura soluție pentru hrănirea populației, potrivit Sputnik.md.

Oficialul american a spus că surplusul de lapte din sistem, la nivel global, trebuie ameliorat prin metode genetice.

Michale Scuze este al doilea om din sistem agricol al Statelor Unite ale Americii. El a oferit joi un interviu jurnaliştilor de la HotNews.ro în care susţine că, în viziunea americană privind relaţia cu Uniunea Europeană, sistemul european de protecţie pentru produsele agro-alimentare tradiţionale este inacceptabil.

“Cred că SUA a afirmat foarte clar că indicaţiile geografice pe care Uniunea Europeană vrea să le implementeze în TTIP nu sunt acceptabile pentru noi. Am spus clar că avem un sistem de mărci comerciale înregistrate (trade marks) foate bun, prin care produsele pe care UE vrea să le portejeze vor deveni mărci înregistrate în SUA”, a menţionat tranşant adjunctul secretarului american pentru Agricultură.

Sistemul european de protecţie a produselor tradiţionale a instituit o listă de indicaţii geografice prin care denumirea unui produs este ferm legată de locul de productie. Produsele româneşti ca Salamul de Sibiu sau Magiunul de Topoloveni pot fi comercializate în UE doar dacă provin din zonele indicate.

Americanii însă se opun, prin Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), ca acest sistem să fie instituit şi în comerţul UE-SUA. În sistemul agricol din America, protecţia unui produs original se face doar prin denumirea sa comercială înregistrată.

VEZI SI: Cum identifici roşiile modificate genetic

Michael Scuse recomandă europenilor culturile de organisme modificate genetic (OMG), susţinând că numai aşa poate fi crescută producţia pentru a raspunde nevoilor alimentare ale unei populaţii globale din ce în ce mai numeroase. El a subliniat că genetica animală, fie pentru industria lactatelor, fie pentru carnea de porc sau de vită, reprezintă oportunităţi imense. În acest sens, industria lactatelor se confruntă cu dificultăţi mari la nivel global din cauza surplusului de lapte din sistem, iar soluţia lui Scuse este diminuarea producţiei prin metode genetice.

Întrebat ce părere are despre înfiinţarea unei burse agricole la Constanţa, oficialul american a spus că Statele Unite au propria bursă la Chicago şi nu au nevoie de stabilirea preţurilor în România. (sursa: http://descrieri.ro/socant-oficial-american-la-bucuresti-nu-acceptam-produsele-traditionale-doar-pe-cele-modificate-genetic/ )

VEZI SI: S-a confirmat: ADN-ul modificat genetic ajunge în organismul oamenilor

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.