OFITERII romani il avertizeaza pe Victor Ponta in legatura cu aducerea UDMR la guvernare
Scrisoare deschisa
Primului ministru al Guvernului Romaniei, Presedintelui Partidului Conservator, Presedintelui Partidului Social Democrat, Presedintelui Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, Presedintelui Partidului National Liberal,
In virtutea Constitutiei Romaniei privind dreptul la opinie, dorim sa atragem atentia, atat Primului ministru al Guvernului Romaniei, cat si presedintelui Partidului National Liberal: oamenii au votat U.S.L.-ul cu majoritatea zdrobitoare de 70%, un vot decisiv impotriva regimului Basescu, dar si impotriva celor care au sustinut cu inversunare acest regim dictatorial, antiromanesc. Este vorba de Partidul Democrat Liberal, dar si de UDMR, care, chiar daca legal, nu este partid, se comporta ca atare.
Nu putem uita ca UDMR-ul a fost la guvernare mai mult de 20 de ani. Cu ce a contribuit aceasta grupare ilegala, (ca partid politic), la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei ?
Nu a interesat-o decat obtinerea de privilegii, nu atat pentru maghiarii din Romania, cat pentru ei personal. Uitati-va ce averi formidabile au dobandit conducatorii udemeristi chiar in detrimentul propriilor concetateni!
Folosind lozinci iredentiste, antiromanesti, amenintand pe maghiarii corecti si cinstiti, si-au cladit propriile fiefuri in care taie si spanzura fara nici o frica. Ba, mai mult, si-au vandut voturile celor care au dat mai mult.
Sprijiniti puternic, chiar si financiar, de un stat care numai prieten nu ne este, dar si de unii tradatori politicieni romani, UDMR-ul doreste sa ajunga, din nou, la putere, asa cum a fost o perioada foarte mare de timp.
Domnule Prim ministru, domnilor presedinti ai partidelor din arcul guvernamental, argumentele dumneavoastra ca numai asa asigurati stabilitatea politica in Romania, sunt false.
Daca sustineti ca doriti stabilitate politica, va adresam urmatoarele intrebari la care asteptam raspuns:
– de ce nu ati respectat acordul incheiat in cadrul USL, acord pentru care majoritatea covarsitoare a romanilor si-a dat acceptul ?
– de ce nu ati acceptat solicitarile PNL care, in nici un caz, nu erau adresate impotriva intereselor nationale ?
– de ce acceptati conditiile injositoare pentru noi, ca romani, impuse de o grupare care nu are nici un drept legal de a participa la guvernarea tarii, intrucat este o grupare constituita pe criterii entice, nu pe criterii politice, conditii impuse de pe o pozitie de forta si de lipsa de respect fata de noi ca romani ?
– de ce doriti cu ardoare aducerea la guvernare a UDMR-lui atata timp cat aceasta grupare etnica nu a venit cu nici o propunere de dezvoltare economica a tarii, ci numai cu pretentii pentru satisfacerea intereselor proprii, care, in fond, urmaresc o separare de Romania ?
– cum ar reactiona guvernul american daca romanii din America ar solicita, prin analogie, toate contitiile puse de UDMR, pentru romanii care traiesc in America ?
– de ce in toate tarile Europei conditia esentiala pentru a trai si munci acolo este de a vorbi limba tarii respective, noi nu suntem in Europa, pentru noi nu sunt valabile aceste reglementari ?
Prin demersurile dumneavoastra veti starni un val de nemultumiri, nu numai ale romanilor din Transilvania, ci si ale tuturor romanilor. Chiar doriti cu ardoare sau inconstienta, amplificarea unui focar care ar putea duce la o situatie exploziva ce ar putea scapa de sub control si care ar putea pune in pericol integritatea tarii?
Sustinerea in Parlamentul Romaniei a unor legi care vor crea discriminari intre cetatenii acestei tari – Legea Statutului minoritatilor nationale, Legea educatiei si invatamantului, s.a.,- va determina un vot negativ adresat intregii clase politice, atat la alegerile europarlamentare, cat si la cele prezidentiale dar, mai ales, la alegerile care ar urma in 2016, sau in alegeri anticipate. Atragem atentia ca gruparea iredentista din UDMR urmareste destrucurarea Romaniei si crearea Ungariei Mari, asa cum au declarat in nenumarate randuri reprezentantii lor.
Domnule prim ministru, va avertizam ca demersul dumneavoastra de a forma guvernul cu UDMR-ul va crea conditiile pentru destramarea tarii, si veti fi raspunzator in fata poporului roman pentru fapte de tradare nationala. O majoritate parlamentara se construieste prin sustinerea alegatorilor, nu prin aliante contra intereselor nationale, asa cum a procedat Basescu si vedem acum ca procedati si dumneavoastra !
Un grup de ofițeri în rezervă din garnizoana Bistrița în numele cărora semnează:
Col.(rz) Ciama Lucian
Col.(rz) Ciobotaru Stefan
Col.(rz) Magerusan Vasile
Col.(rz) Suciu Nicolae
Col.(rz) Pop Nicolae
Col.(rz) Filip Dorin
Col.(rz) Mariesan Mircea
Col.(rz) Cotu Vasile
Col.(rz) Cordovan Ioan
Col.(rz ) Talos Maftei
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Subsemnez aceasta petitie.