Omar Hayssam adus in Romania. Primele reactii: “Produsul unei clase politice expirate”
Dupa ce Omar Hayssam a fost adus, vineri dimineata, in Romania pentru a-si ispasi pedeapsa de 20 de ani de inchisoare, au aparut si primele reactii.
“Mi se pare prea frumos sa fie adevarat”, a spus Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalisti rapiti in Irak. Intrebat care e primul lucru care ii vine in minte cand se intalneste la acele momente, ziaristul a spus ca sunt multe lucruri pe care si le aminteste.
“Sunt multe, dar sa nu pierdem vreme cu asta cand e vorba de o stire atat de importanta. Pentru mine e o mare surpriza si sper sa se faca lumina in toate dosarele in care e implicat, pentru ca are multe dosare in Romania”, a precizat el, la Digi 24, amintind de un dosar cu trafic international de armament care nu a fost niciodata dat publicitatii.
“Nu ma asteptam deloc sa fie adus in Romania, la modul in care a fost scos din tara, alaturi de Mohammad, nu ma asteptam sa ii mai recuperam vreodata, dar iata ca se intampla si surprize. Sa il auzim si pe cetateanul Omar Hayssam vorbind, ne-ar putea povesti multe”, a adaugat Ohanesian.
Acesta a precizat ca i-ar pune doua intrebari lui Omar Hayssam. “In primul rand, cine l-a scos din Romania, s-au facut multe speculatii, dar nu stim clar inca. In al doilea rand, cum a reusit el sa faca avere in Romania si cu cine, cine sunt politicienii postdecembristi care l-au ajutat. Si atunci veti avea surprize grozave sa vedeti cum a reusit un terorist sa faca avere in Romania, sa manevreze jumatate de tara, persoane importante din afaceri, din servicii secrete”, a mentionat jurnalistul la Realitatea TV.
Totodata, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, pentru Pesurse.ro ca Omar Hayssam se afla in custodia Politiei Romane. “Confirm ca se afla in custodia noastra! Este in arestul Politiei Capitalei unde i se fac tot felul de analize… medicale… Dupa asta in scurt timp se va lua o decizie unde va fi transferat. Cu siguranta se vor implica Parchetele si apoi vom vedea unde va fi dus pentru ispasirea pedepsei”, a precizat ministul.
Chifu: Multi nu vor mai dormi bine vacanta asta
De asemenea, consilierul prezidential pentru afaceri strategice si securitate internationala, Iulian Chifu, a spus ca un “un stat serios isi aduce acasa toti infractorii condamnati”. “Un stat serios isi aduce acasa toti infractorii condamnati. Multi nu vor mai dormi bine vacanta asta si anii urmatori…”, se arata intr-o postare pe pagina de Facebook a lui Chifu.
Presedintele PDL Vasile Blaga a declarat, la B1 TV, ca Romania se comporta ca un stat serios si ca acum vom avea ocazia sa aflam cum a plecat Omar Haysamm din tara si cine a fost vinovat. “Acest lucru ar trebui sa ne bucure, rand pe rand au fost adusi in tara oameni care parea imosibil ca vor raspunde in fata Justitie romane. Au fost multe speculatii cand Hayssam a plecat, avem sansa acum sa aflam cum a plecat si cine a fost vinovat”, a precizat Blaga, adaugand ca aceasta este o actiune care “intareste perceptia ca institutiile statului isi fac datoria.
In plus, Blaga a explicat ce se va intampla in continuare cu Omar Hayssam. “A fost adus in tara, va intra la control medical, mandatul de executare trebuie reconfirmat de instanta, au trecut, totusi, atatia ani, apoi va fi pus intr-un penitenciar de maxima siguranta, sa nu uitam ca e acuzat de acte de terorism, apoi ispaseste pedeapsa…si e anchetat in continuare si in celelalte dosare”, a completat Blaga, sustinand ca este convins ca vom afla cine este vinovat pentru tot ce s-a intamplat in 2005.
Totodata, Mihai Razvan Ungureanu a vorbit, la Realitatea TV, despre ce inseamna aducerea lui Omar Hayssam in Romania. “Ce se intampla astazi este o continuare fireasca a unui efort de ani de zile. Le multumim celor care ne-au fost colaboratori, fie ca e vorba de serviciile noastre sau internationale. Statul roman e un stat puternic, iar incalcarea legii duce pentru orice cetatean al statului nostru la ispasirea pedepsei”, a declarat fostul premier.
Intrebat ce crede despre mesajul lui Chifu, care a spus ca “multi nu vor dormi bine in vacanta asta”, Ungureanu a precizat ca el pune “problema altfel”. Cazul Hayssam e produsul unei complicitati intre clasa politica postdecembrista si asa-zisii investitori straini, multi cautandu-si norocul in Romania, care a fost devalizata in ’90 de bogatia ei. Toti cei care au avut legaturi cu Hayssam si care au contribuit la saracirea Romaniei sa plateasca azi!”, a completat el, sustinand ca Hayssam “a fost adus cand trebuia”, dupa ce a fost intrebat daca nu cumva s-a asteptat atat de mult pentru a se pierde niste legaturi.
Intrebat daca se va teme cineva in zilele urmatoare, asa cum a scris Iulian Chifu, fostul presedinte Ion Iliescu a declarat la B1 TV: “Se poate. Daca a avut legaturi cu careva, asta e posibil. Dar nu pot eu aprecia din acest punct de vedere”.
De asemenea, fostul presedinte a spus ca nu poate sa stie de ce a durat atat de mult pana cand Hayssam a ajuns in tara si a respins speculatiile conform carora ar fi fost facut scapat de autoritati in 2006, cand a fugit din tara. “Asemenea speculatii nu au niciun temei, nu am niciun motiv si niciun argument in sustinerea acestora”, a subliniat Ion Iliescu. Intrebat daca Hayssam va oferi raspunsuri la intrebarile pe care le asteptam cu totii de atatia ani, Ion Iliescu a raspuns: “Nu stiu cine ce raspunsuri asteapta. Altminteri, justitia sa isi faca datoria”.
Constantin Dudu Ionescu, fost ministru al Apararii, a declarat la Digi24 ca important este ca Hayssam a fost adus in tara, chiar daca deocamdata “nu stim de unde, cum a fost adus, cine a colaborat”. “Pastrand proportiile, putem sa facem o legatura cu Bin Laden, desi fata de el Hayssam e un mic gainar. Dar asta e ideea: justitia te gaseste si se face pana la urma dreptate”, a mai spus Dudu Ionescu.
Fostul ministru a mai subliniat ca acum vom putea sa aflam cum a fost Hayssam diagnosticat cu o boala incurabila si de ce nu a putut fi el tratat in Spitalul Rahova, care este unul dintre cele mai bine dotate. “Cum a putut sa paraseasca tara? Trebuie sa ne concentram sa gasim disfunctionalitatile statului”, a mai spus Constantin Dudu Ionescu.
Hayssam, produsul unei clase politice expirate in Romania
Jurnalistul Ahmed Jaber a comentat subiectul la B1 TV, spunand ca Hayssam reprezinta “produsul unei clase politice expirate in Romania”, la fel ca si in tara lui natala.
Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane pentru a-si ispasi pedeapsa de 20 de ani de inchisoare pentru acte de terorism, in cazul celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak. Informatia a fost facuta publica, vineri dimineata, de catre purtatorul de cuvant al presedintelui Traian Basescu, Bogdan Oprea.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, in februarie 2008, la 20 de ani de inchisoare pentru terorism, in dosarul privind rapirea celor trei jurnalisti in Irak, care a avut loc in 2005. Sentinta a fost data in lipsa lui Hayssam.
El a fugit din Romania in vara lui 2006, dupa ce a fost eliberat din inchisoare pe motive medicale. In urma acestui incident, sefii serviciilor de informatii si procurorul general au fost inlocuiti. De Diana Toea – Ziare.com
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: