MEDICAL

OMS dă ALERTA: monitorizează o TULPINĂ covid care e rezistentă la anticorpi și care se transmite RAPID

O variantă a coronavirusului care s-a manifestat până acum îndeosebi în America Latină se află în prezent sub observaţia specială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat miercuri agenţia sanitară a ONU, relatează DPA.

„Lambda este purtătoare a unei serii de mutaţii cu implicaţii fenotipice suspectate, cum ar fi o potenţială transmisibilitate mai mare sau o posibilă rezistenţă crescută la anticorpi neutralizanţi”, a raportat OMS miercuri, conform Agerpres.

Cu toate acestea, nu există încă studii fiabile sau concluzii ferme cu privire la această variantă.

Varianta a fost identificată pentru prima dată în Peru, în luna august 2020. În această ţară, în 81% dintre toate cazurile de coronavirus analizate din aprilie a fost identificată varianta lambda. În Argentina şi Chile, cifra a fost de aproximativ o treime în ultimele luni.

Variantele coronavirusului sunt împărţite de către OMS în două categorii: „variante de interes”, ce conduc la apariţia unor cazuri grupate sau se manifestă în mai multe ţări – lambda aparţine acestei categorii; „variantele îngrijorătoare”, la un nivel mai ridicat, despre care s-a dovedit că sunt mai infecţioase, mai greu de controlat sau conduc la forme mai grave de boală.

A doua categorie include, spre exemplu, varianta delta, descoperită iniţial în India, care a determinat autorităţile britanice să amâne eliminarea restricţiilor anti-Covid-19, măsură ce ar fi trebuit să intre în vigoare la 21 iunie.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.