MEDICAL

OMS: Un singur medicament este EFICIENT împotriva cazurilor grave de COVID-19

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că în curând secțiile ATI din Europa ar putea ajunge la limită, în contextul în care majoritatea țărilor se confruntă cu o creștere accelerată a numărului pacienților COVID-19 în stare gravă, transmite Agerpres.

”Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de COVID-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie”,a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Singurul tratament eficient

În privinţa terapiilor, Tedros a menţionat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care şi-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de COVID-19.

”În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de COVID-19”, a precizat directorul general al OMS.

Tptuși, studiul ”Solidaritate” va continua, pentru testele clinice desfăşurate în cadrul acestuia urmând să fie recrutaţi lunar circa 2.000 de pacienţi. Șeful OMS susține că ar putea fi testate de asemenea tratamente cu anticorpi monoclonali sau alte medicamente antivirale.

Dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.