NOUTATIOPINII

Omul care aduce zoaia

ponta-benzina-COLOR-cu-p-300x238
Premier făcând alegătorilor o ofertă de nerefuzat.

Nici n-apucaseră miticii să înfulece tot mielul şi să bea tot şpriţul pascal, că, în a treia zi de Paşte, au mai avut parte de o epifanie. Însuşi Victor-Viorel li s-a arătat teleormănenilor, pogorându-se din barca ISU, ca din arca lui Goe, în curţile inundate ale localnicilor. Ar fi mers el direct pe apă, plagiindu-l şi pe Iisus, dar apa abia de era până la genunchiul broaştei şi sigur presa băsistă ar fi spus că e o înscenare a lui Mirel Palavra.

Aşa că a preferat să stea în pneumatică, alături de Dragnea şi ministresa de la Ape, lăsându-se duşi cu barca, deşi par mai curând duşi cu pluta. La vederea acestor imagini, Mazăre şi-a vârât, probabil, unghia-n gât, de invidie că n-a avut şi el parte de aşa car alegoric, să stea ca nababul, tras printre vălurele de edecari în uniformă. Cezarul a trecut mândru, în faeton de gală, pe uliţele inundate, dând indicăţii preţioase şi oprindu-se, ici-colo, prin gospodării, pentru un selfie cu baba Saveta sau nenea Ghiţă, votanţii lui, juruiţi pe viaţă.

E drept că, pe lângă miticii ce-şi acceptau cu stoicism mioritic soarta de fii ai ploii pe un tărâm unde, de obicei, plouă cu alocaţii şi pomeni, au existat şi unii, mai colţoşi, care i-au spus lui Ponta: „Ne-aţi promis de nouă ani un dig, noi ce facem până se construieşte digul?”. Chiar nu-i înţeleg pe teleormăneni: de ce zoresc atâta guvernul să le ridice digul, când uite, Dragnea tocmai le face o autostradă ţâţă de mâţă, să vină şi ei la Bucureşti cu căruţa când e frumos şi cu piroga când plouă, şi să nu moară proşti, fără să să vază la Capitală?

Oricum, primul-ministru n-a fost prea tulburat de întrebare. N-a băgat replica tăriceană „da’ ce vreţi, mă, să vă fac hotel?”, în schimb s-a oţărât la impertinent: „Crezi că pot să opresc eu ploaia?”. Ceea ce e foarte adevărat: Ponta nici nu opreşte stihiile, nici nu le porneşte. El nu-i taumaturgul din filme, care aducea ploaia, e doar un băieţaş de cartier care aduce zoaia, ca să mai condimenteze un pic viaţa anostă a teleormănenilor.

De-aia li s-a şi adresat jurnaliştilor care-l filmau din apă: „Staţi cu camerele, că mă întorc imediat, ho!”: să priceapă sătenii că e de-al lor, din bobor şi vorbeşte cu presa tot aşa cum vorbesc şi ei cu Joiana: „Ho, boaită, nu mai da cu copita!”. Din aceeaşi gamă de expresii sudiste a fost şi zicerea către ministresa Apelor, care voia să se cocoaţe în barca guvernamentală: „Tu ce faci, fa, Doina, aicea?”. Doamna „fa, Doina” nu i-a dat lui Ponta cu poşeta-n cap, tocmai pentru că e o doamnă la vreo 60 de ani, ci abia a îngânat, timidă, un răspuns, nu care cumva să-l supere pe Cârmaci.

Cuvintele lui Ponta au devenit rapid virale pe Internet, pe forumurile ziarelor, pe Facebook şi toată lumea s-a oripilat: vai, dar e inadmisibil ca un premier să vorbească aşa! Nu e, fraţilor, deloc inadmisibil. Poliglot cu patalama, Ponta vorbeşte, pe lângă engleză, chineză, minciuneză, şi limba cocalareză, căci altfel nu s-ar putea face înţeles de electoratul aborigen. Dacă-i zicea femeii de la Ape: „Doamnă, permiteţi-mi să vă ofer braţul meu şi să vă invit în barcă pentru a ne delecta împreună cu acest minunat peisaj veneţian”, credeţi că tuşa Saveta, văru Nilă şi drojdierii din capu’ satului ar fi priceput ceva?

Departe de a fi gafe de PR, chestia cu plimbatul în barcă printr-o apă mică de se măsură cu cotul ori chestia cu „fă, Doino, ce faci acilişea?” reprezintă puncte electorale importante pentru Viorel-Parşivel. Vorbind astfel, Ponta tocmai şi-a mai atras nişte voturi de la băştinaşii din Teleormania. Fiindcă în filmul ăsta cu ţărani proşti şi premieri şmecheri, intrusul nu e Ponta, intrusul e chiar „fă, Doina”, care, dacă ar fi vrut s-o aprecieze şi pe ea electoratul PSD, răspundea: „Ce să fac, coa’, uite am venit şi io la mâhniţii ăştia, că poate mă mai votează o dată, dă-i în PLM de retarzi!”.

Oricum, lăsând gluma deoparte, ce s-a întâmplat în Teleorman nu-i de râs, e de plâns. Şi nu sinistraţii de acolo trebuie plânşi, nici o demnitară fără demnitate, care se lasă terfelită de un derbedeu de mahala. Trebuie plânşi românii cinstiţi, românii muncitori, aceia care plătesc pentru diguri, autostrăzi şi alocaţii şi care de ani de zile plutesc în derivă, înconjuraţi de un ocean de prostie. – Exclusiv online

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.