Omul lui Putin anunță Al Treilea Război Mondial: Prima care va fi lovită va fi…
Un politician din Rusia, aliat al lui Vladimir Putin, a lansat un avertisment crunt! Acesta a vorbit despre posibilitatea unui al Treilea Război Mondial și a spus care va fi primul oraș lovit.
Prima care va fi lovită va fi Londra
Așadar, Andrey Gurulyov, un politician apropiat președintelui rus, a avertizat că Londra va fi primul oraș care va fi bombardat în cazul unui război mondial.
De asemenea, acesta a spus și care ar fi etapele atacului, conform informațiilor transmise de Sky News.
„Vom distruge întregul grup de sateliți spațiali ai inamicului în timpul primei operațiuni aeriene. Nimănui nu-i va păsa dacă sunt americani sau britanici, noi i-am considera pe toți ca fiind din NATO. În al doilea rând, vom elimina întregul sistem de apărare antirachetă, peste tot și 100%”, a spus politicianul din Duma de Stat.
De asemenea, aliatul lui Vladimir Putin a spus și că Londra va fi lovită prima dacă blocada enclavei rusești Kaliningrad va duce la război.
„În al treilea rând, cu siguranță nu vom începe de la Varșovia, Paris sau Berlin. Prima care va fi lovită va fi Londra. Este cât se poate de clar că amenințarea pentru lume vine din partea anglo-saxonilor”, a completat Gurulyov.
Încrederea oamenilor în Vladimir Putin s-a schimbat
În urma unui sondaj de opinie realizat recent în state diferite, s-a constatat faptul că încrederea oamenilor în Vladimir Putin s-a schimbat după izbucnirea războiului din Ucraina.
Potrivit sondajului respectiv, încrederea oamenilor în Vladimir Putin a scăzut brusc la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani. Conform răspunsurilor preluate din 18 state diferite, 90% dintre persoanele intervievate şi-au pierdut încrederea în capacitatea președintelui rus de a „face ce trebuie” la nivelul politicii globale.
Din februarie până în mai, Centrul de Cercetare Pew din Washington D.C. a studiat opiniile oamenilor despre Rusia, NATO şi Vladimir Putin în rândul a 23.484 de adulţi din state puternice din punct de vedere economic, precum Statele Unite ale Americii, Canada, Spania, Israel, Japonia şi Australia.
Sondajul Centrului de Cercetare Pew a constatat faptul că în toate cele 18 state, o medie de 78% dintre persoanele chestionate au declarat că nu au deloc încredere că Vladimir Putin îşi va trata în mod responsabil rolul său de pe scena politicii internaţionale.
„În ultimele două decenii, ratingurile lui Putin au scăzut în mod constant în mai multe ţări. Dar în 2022, aceste cifre au atins minime record în fiecare ţară în care s-au stabilit sondaje”, au scris cercetătorii americani, relatează Business Insider.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: