Onoare, demnitate, Patrie

După 1990, demnitatea şi onoarea au ajuns marfă de contrabandă pe malurile Dâmboviţei, sau vândută la bucată, pentru doi bani speranţa. Românismul, patriotismul au fost demonetizate, iar realismul şi adevărul sunt căutate încă de Diogene, cu lumânarea aprinsă în toiul zilei. Sacrificiul de sine pentru o cauză dreaptă, în folosul Patriei, este considerat vetust, (el, sacrificiul, singular) ignorat sau de-a dreptul sfidat, chiar aruncat la ghena parlamentului sau a guvernului, apoi cărat la groapa cu resturi menajere a Capitalei. Bulgarilor li s-au aprins luminiţele când au aflat că energia electrică le va mări tensiunea, iar în buzunare vor putea monta centrale eoliene. Au ieşit în stradă. La ei s-a găsit cineva cu coloană vertebrală normală, nu din cauciuc sintetic şi a spus: ajunge! La noi nu! Pe bulgari nu-i paşte pericolul dezmembrării ca stat. Pe noi, da!

Poporul român a răbdat în 23 de ani cât alte popoare într-un secol. Se pare că unii iluminaÅ£i ai planetei au decis că aici, în CarpaÅ£i, se află eşantionul experimental al răbdării. În urmă cu şapte decenii, ordinul Mareşalului Antonescu a cutremurat sufletele românilor: „Ostaşi! Vă ordon: TreceÅ£i Prutul!” A făcut cât a fost posibil pentru Întregirea României asupra căreia se aruncaseră hienele vremii. A fot trădat de propriul rege, predat inamicului şi condamnat înainte de a fi judecat. A murit demn, cu tricolorul pe piept şi strigând: Trăiască România! A murit pentru Å¢ara sa şi pentru Neamul Românesc. Deşi extrem de rare, dovezile demnităţii unor conducători de naÅ£iuni încă străpung „zidurile plângerilor” şi aduc aminte că omul este o fiinţă raÅ£ională. Australienii şi ruşii ştiu încă să rostească adevărul şi, iată, nimeni nu îndrăzneşte să-i numească naÅ£ionalişti. Ei sunt stăpâni la ei acasă. Aşa şi trebuie! În România, românii au ajuns străini în propria Å£ară.

Deşi răbdarea vă va fi pusă la încercare, rog pe toţi românii să citească cele ce urmează, până la capăt.

România, un stat întemeiat pe primatul românesc

România va fi un stat întemeiat pe primatul românesc, în toate domeniile. În România trebuie să fie puşi în valoare mai întâi românii, ceilalÅ£i, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Singura politică ce trebuie să o facem este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte, prin muncă, prin cinste, prin blândeÅ£e, prin conştiinţă şi, mai ales prin exemplul vostru în toate şi faţă de toÅ£i. […] Faptelor şi cuvintelor voastre nu li se pot opune nici un vicleşug şi nici o şoaptă. AÅ£i fost tari şi viteji în faÅ£a duşmanului, fiÅ£i calmi şi senini în faÅ£a greutăţilor mărunte. Ori învingem, ori dispărem ca stat de pe harta lumii!” (Mareşal Ion Antonescu, 1941-1943)

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă

„Români, fraţi dragi şi încercaţi, cugete risipite, vetre stinse şi trădate, români smulşi din glia sfinţită cu sudoarea muncii strămoşeşti: vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea. De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei. Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc. Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor. Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile. Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui. De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănÅ£uit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinÅ£it. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înÅ£elegere, cu recunoştinţă. Din cauza influenÅ£elor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naÅ£ia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului”.

Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat din majoritari în minoritari

Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituÅ£ii ca Poşta, Căile Ferate, FinanÅ£ele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut Românii, toÅ£i Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaÅ£i pe baza rezultatelor şi acÅ£iunilor lor, ca buni organizatori, patrioÅ£i, energici, cinstiÅ£i, pricepuÅ£i, devotaÅ£i serviciului etc. etc.? Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu. Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituÅ£ii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari. Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine. Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naÅ£ionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaÅ£a publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minÅ£ile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-Å£i ajunge ca să-Å£i îmbraci copiii, că pământul Å£i-a rodit puÅ£in şi gurile casei tale sunt multe. Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-Å£i poÅ£i îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-Å£i mai vezi copiii ofiliÅ£i şi săţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranÅ£a bunurilor tale şi mulÅ£umirea averii pentru urmaşii tăi. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alÅ£ii nu le au, ne încredinÅ£ează că din propria ta conştiinţă şi înÅ£elegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora. Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepÅ£i ceasul când Å¢ara să-Å£i cinstească mintea, Neamul să-Å£i preÅ£uiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-Å£i vieaÅ£a în umilirea sărăciei. Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul NaÅ£ionalism, prăvălind pe toÅ£i cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului. Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenÅ£a unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinÅ£a nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalÅ£i, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Å¢ara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare. RevoluÅ£iile naÅ£ionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluÅ£ii naÅ£ionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naÅ£iunii şi au întrebuinÅ£at toate generaÅ£iile, respectând instituÅ£iile fundamentale ale vieÅ£ii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toÅ£i, din toate generaÅ£iile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.

Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor

Chem pe toÅ£i Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinÅ£ei naÅ£ionale nu se poate opri în faÅ£a hainei sau rostului profesional de vieaţă. DaÅ£i Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simÅ£iÅ£i chemarea. Ne trebuie împăcarea generaÅ£iilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieÅ£ii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale CivilizaÅ£iilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naÅ£ional şi social, ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naÅ£ionale.

Un neam nu poate să-şi Å£ină în mâini lanÅ£ul eternităţii naÅ£ionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui. România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. NaÅ£ionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie. La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la Å£ară şi muncitorul de la oraşe – funcÅ£ionarul şi lucrătorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării. Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia. Familia românească, cheia de boltă a rezistenÅ£ei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiÅ£i voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteÅ£i cuprinde taina adâncă a vieÅ£ii; şi numai prin familie puteÅ£i fi înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.Cel mai preÅ£ios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaÅ£i pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste.Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă. Să-i deprindeÅ£i să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriÅ£i de trufia deştertăciunilor. Să le spuneÅ£i că Neamul Românesc, în înÅ£elesul nesfârşit al generaÅ£iilor, cuprinde toate sufletele morÅ£ilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morÅ£ilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam. Tot prin cultul morÅ£ilor şi mormintelor strămoşilor îi veÅ£i face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiÅ£i zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta. Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată. Să-i creşteÅ£i luptători, dar să-i deprindeÅ£i să fie blânzi. BlândeÅ£ea este o podoabă unică a sufletului românesc. BlândeÅ£ea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaÅ£i zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeÅ£i totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiÅ£i şi să cetească. Astfel îi veÅ£i deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaÅ£i-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. FaceÅ£i-i să înÅ£eleagă cât de greu trece vieaÅ£a fără muncă. E groaznic să te simÅ£i trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui. Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaÅ£i niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinÅ£i aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude. NeînÅ£elegerile voastre, păstraÅ£i-le şi feriÅ£i-le de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiÅ£i sufletul pentru totdeauna. GândiÅ£i-vă şi înÅ£elegeÅ£i că nu puteÅ£i fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru. Nu există putere în lume care să poată opri biruinÅ£a lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El. Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acÅ£iune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naÅ£ională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri. Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producÅ£ia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre. Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producÅ£iei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaÅ£ie, canale şi irigaÅ£ii. FuncÅ£ionarii vor fi întrebuinÅ£aÅ£i în această mare acÅ£iune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.

Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolul care li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele. Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii. Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.

Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului. Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine. Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice. Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României. Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţi Românii întregi. Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie.

Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut

Române! MulÅ£umirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înÅ£elegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinÅ£a înalţă, pe când invidia şi ura surpă. FiÅ£i creştini, fiÅ£i oameni, fiÅ£i Români întregi. LuaÅ£i aminte că aceea ce a prăbuşit pe alÅ£ii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti. Nu uitaÅ£i că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenÅ£ei. DăltuiÅ£i în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiÅ£i sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuÅ£esc poruncile morÅ£ilor voştri. Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă. Un regim nou de viaţă curată, un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi; un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forÅ£e creatoare: este o muncă grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie. În acest sens, orice şef trebuie să se poarte cu subalternii săi cu omenie. Acest sentiment nu poate şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate.Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de muncă, încredere în şefi, în vigoarea morală în toate acÅ£iunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discuÅ£iunile ocazionale, în viaÅ£a socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful este dator să-şi trateze subalternii în cadrul legilor, însă urban şi civilizat – nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos.Iar când e vorba de a cumpăni dreptatea, să aibă în vedere că aceasta se dă după legiuiri scrise, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc şi că nu se poate admite ca cineva să aibe dreptate şi să nu i se dea. Altfel, subordonaÅ£ii nu vor voi să aibă iniÅ£iativă, iar a avea iniÅ£iativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate. În cadrul legilor, iniÅ£iativa cea mai largă trebuie să anime pe toÅ£i cei câţi fac parte dintr-o instituÅ£ie civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se Å£ină în seamă în exercitarea iniÅ£iativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor. Dacă o faceÅ£i cinstit, dacă nu umblaÅ£i după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaÅ£i cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor cari sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba Patriei, dacă lăsăm ambiÅ£iile şi păstrăm proporÅ£iile, vom reuşi. Nu oricine e pregătit pentru această împlinire, ci numai acei care n-au mâinile pătate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare. ToÅ£i pot însă s-o ajute, pentru că este Casa Neamului la care toÅ£i au datoria să zidească. Familia, Şcoala, Biserica, JustiÅ£ia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească. Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulÅ£umire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieÅ£ii. ViaÅ£a omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi casei altuia sunt valori pe care veacuri de civilizaÅ£ie le-au împietrit în fiinÅ£a popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins. Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinÅ£a, un popor care nu cultivă iubirea pentru morÅ£ii săi, este un popor condamnat. Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor.Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeÅ£ii pentru religie şi sfinÅ£ii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanÅ£ul veşniciei naÅ£ionale…Ca magii, cărora singuri le-a dăruit Domnul taina drumurilor de lumină, aceşti despicători de poteci noi îşi duc harul pentru împliniri de taine.Cu cât un neam îşi poate împodobi mai mult istoria cu apariÅ£iile acestea neobişnuite, cu atât el e mai glorios şi mai mare; şi cu cât un neam este mai sterp în înÅ£elegerea şi în crearea eroilor şi a martirilor, cu atât prezenÅ£a lui în Istorie este mai măruntă şi mai trecătoare. De aceea, popoarele trebuie să aibă o adevărată religie închinată oamenilor predestinaÅ£i, eroilor şi martirilor. Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri. Adică Neamul Românesc trebuie să se întoarcă la izvoarele lui; fapta lui să oglindească toate virtuÅ£ile strămoşeşti. Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia să fie Å£elul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost, veac de veac, este şi va rămâne crezul adevăraÅ£ilor Români. De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinÅ£ei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire, prin minciună şi perfidie, prin înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei care au dus Å¢ara şi instituÅ£iile ei acolo unde ştim, simÅ£im şi suferim că sunt. Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninÅ£area şi ura – acestea le urâţi cu toÅ£ii – o ştiu – şi eu le urăsc cel dintâiu. Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplină, respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aÅ£i voit, iată ce trebuie să întemeiem în noul Stat. Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârşit decât dacă este o unire desăvârşită între noi, unire care să pornească din sufletele şi din minÅ£ile noastre şi care să se traducă în acÅ£iune.

Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului

Nu uitaţi că statul Naţional înseamnă topirea tuturor credinţelor şi a tuturor forţelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru veşnicie şi din temelie a Neamului nostru. Numai procedând astfel vom putea să salvăm acest nenorocit atât de încercat Neam. Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastră va trebui să fie mai mare, munca noastră mai încordată şi voinţa noastră de a învinge mai fără de limită. Deschideţi înainte larg porţile casei voastre şi primiţi pe toţi acei care vin purtaţi de puterile lor, de trecutul lor nepătat, de dârzenia lor românească şi de voinţa lor de înfrăţire, de muncă şi de luptă. Nu duşmăniţi pe nimeni, nu îndepărtaţi pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata şi credinţa politică până azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui înălţare, pentru ca vreuna să rămână în afară. Alte ţări au sfărâmat în ruine, au scăldat în sânge si au plătit cu jertfe de fraţi actele reparatorii şi înnoirile din temelie ale alcătuirilor lor. Noi să le împlinim numai cu frământarea sufletelor noastre şi în liniştea faptelor noastre. Un Neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii. Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului. Ea zideşte nu numai cultura, dar înalţă şi întăreşte conştiinţa naţională, prin cultul credinţei în Dumnezeu şi în puterile Patriei. Învăţământul este şi şcoala vieţii şi şcoala luminii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatră. Să ascultăm porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o Ţară frumoasă, o Ţară puternică înlăuntru şi respectată în afară, în sfârşit, o Ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii. Şcoala românească trebuie să plece de la baza structurală românească, care este ţăranul. Prin cultură omul capătă conştiinţa adevărată a rostului său în viaţă şi în naţiune, află puterea muncii şi curajul răspunderii şi dobândeşte conştiinţa rostului naţional în mijlocul celorlalte popoare. Imitând o cultură străină, nu se poate întemeia o adevărată cultură naţională. Universităţile trebuie să fie pentru noi zidurile nevăzute ale veşniciei româneşti, iar pentru cei din afară, cetăţile adevărului, ale drepurilor şi ale mândriei noastre naţionale. Slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, să fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru.

Dacă gândul vostru nu este cu totul dăruit Creatorului, dacă inima voastră nu se frământă cu adevărat pentru păcatele oamenilor, atunci şi zidurile bisericilor sunt reci şi chipurile sfinţilor de pe icoane sunt crunte şi clopotele sună spart şi lumânările par stinse. Faceţi în aşa fel, încât oamenii să simtă nevoia să meargă la Biserică şi să dorească ceasul de rugăciune ca o mare liniştire sufletească. Evanghelia Mântuitorului este faptă. Ea nu a fost scrisă ca să fie, ci pentru că a fost trăită. Viaţa lui Cristos-Dumnezeu a fost supusă trudei legilor omeneşti, a acceptat pecetea pedepsei divine şi a luptat pentru răscumpărarea noastră. Aşa că din ea şi numai prin ea să tălmăciţi viaţa credincioşilor.Ascultaţi poverile lor şi arătaţi-le că toate au fost trăite şi înfruntate de Dumnezeu pentru biruinţa lor. Cel mai mic sbucium din viaţa oricăruia făceţi-l să intre, să se regăsească şi să se aline prin Evanghelie. Şi veţi vedea că rostul vieţii nu le va mai fi străin, că durerile le vor primi şi suferi cu credinţa că o fac întru biruinţa slavei cereşti. Tălmăciţi în fiecare zi de sărbătoare, pe înţelesul tuturor, prin predici scurte şi înţelepte, Evanghelia. Învăţaţi-i să asculte şi să folosească în faptele lor de fiecare clipă, tot ce această carte a suferinţei a înscris numai din dragoste de oameni. Numai astfel vor înţelege îndatoririle la care îi cheamă viaţa faţă de ei, faţă de familia lor, faţă de semenii lor. Învăţăturile Evangheliei să se desprindă din fapta voastră. De aceea, vă cer în viaţa de toate zilele:
Să fiţi cei mai iubitori.
Să fiţi cei mai buni.
Să fiţi cei mai drepţi.
Să fiţi cei mai cinstiţi.
Să fiţi cei mai muncitori.
Să fiţi cei mai gospodari.
Să nu alergaţi niciodată după bani, fiindcă ei vă fac să alunecaţi pe panta patimilor omeneşti. Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul pe mânuitorii de bani. Să o goniţi şi pentru voi şi pentru drept-credincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această Ţară. Ea v-a învrăjbit fiindcă, politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om, ca să-l dai la o parte; un loc ca să-l ocupi fără merit; un lucru ca să ţi-l însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie ca să ajungi cât mai repede şi să te îmbogăţeşti peste noapte. Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor.

Se ştie de toţi ce au păţit armata, administraţia şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma acestor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraţii noştri de sânge.

Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitaÅ£i, de la mic la mare, că sunteÅ£i ieşiÅ£i dintr-o brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge. ÎmpletiÅ£i-vă şi înfrăţiÅ£i-vă cu această brazdă, staÅ£i înfipÅ£i în ea şi pregătiÅ£i-vă să muriÅ£i cântând pentru ea. Vă mărturisesc însă că lealitatea aceasta dusă la limita firii v-o voi putea cere cu inima uşoară abia atunci când rândurile voastre vor fi alcătuite numai, sau cel puÅ£in aproape numai, din etnici români. Am instruit, în ultimii ani, aproape 400.000 de minoritari. Prin acest sistem am făcut o armată inamicilor noştri. InformaÅ£iuni certificate au stabilit că Ungurii contează, în carnetele de mobilizare ale unităţilor de la est de Tisa, pe Ungurii instruiÅ£i de noi, pe care speră de sigur să-i primească şi înarmaÅ£i. Este probabil că aceleaşi speranÅ£e şi calcule le nutresc şi le fac atât Bulgarii cât şi Ruşii. Am executat cu o conştiinţă care este păcat că nu am generalizat-o în toată activitatea noastră publică, angajamentele internaÅ£ionale care le-am luat, de a creea condiÅ£iuni egale la drepturi şi îndatoriri tuturor acelora care trăiesc la noi… Astăzi, armata noastră are, şi mâine la războiu va avea, în medie, în rândurile ei, aproximativ 30% minoritari. În războiul trecut, şi numai unităţile de moldoveni au avut patru la sută evrei. Se ştie de toÅ£i ce au păţit armata, administraÅ£ia şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma acestor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraÅ£ii noştri de sânge. În spatele panicilor, trădărilor, predării unităţilor, alarmismului, defetismului, maltratării populaÅ£iei şi a ofiÅ£erilor noştri prizonieri erau totdeauna. S-au uitat toate acestea. Uităm uşor. Este o crimă că o facem, fiindcă o vom plăti foarte scump. Ce vom păţi mâine este uşor de prevăzut. Cine poate să-şi ia răspunderea să apere fruntariile ţării şi independenÅ£a neamului cu o armată în a cărei compunere vor intra 30 la sută minoritari? Eu nu. Nici o altă Å£ară, din acelea care au aceleaşi angajamente, nu s-a Å£inut de ele cu acelaşi zel ca noi. Aproape acelaşi procent de minoritari a răsturnat, când s-a prezentat momentul, o monarhie de care erau legaÅ£i prin legături, tradiÅ£ie şi cultură de mai multe ori seculare. Cum putem să ne facem noi, care n-avem nici organizarea, nici prestigiul, nici administraÅ£ia Austro-Ungariei, iluzia că nu ne vor răsturna şi pe noi? Cum putem să pretindem Ungurilor de la noi să se bată în contra fraÅ£ilor lor? Măsura pe care am luat-o de a-i trimite atât în timp de pace, cât şi la începutul războiului, pe alte fronturi, este şi plină de consecinÅ£e şi puerilă. Este plină de consecinÅ£e dezastruoase fiindcă a încurcat mobilizarea armatei, producând haosul. A creat spectacolul continuei vânturări de soldaÅ£i, care circulă necontenit pe socoteala Statului, de la un cap la altul al Ţării. La mobilizare aceşti oameni, mergând la corpurile unde vor fi chemaÅ£i, vor arunca pe toate căile sămânÅ£a anarhiei, se vor deda la acte de sabotaj, vor răspândi panica, vor practica spionajul şi trădarea, iar cei care vor ajunge la unităţile lor, vor antrena la defetism, la predări şi la dezertări în masă; Este puerilă fiindcă măsurile de repartizare iniÅ£ială a forÅ£elor nu pot avea la război durată. Realităţile lui ne vor forÅ£a să aducem, din prima săptămână, forÅ£e de peste tot şi de oriunde, pentru a conjura pericolul. Iată atât adevărul cât şi perspectiva.

Ce-i de făcut?

Ce-i de făcut? Să încetăm a instrui minoritarii, cel puţin pe cei din categoria periculoşilor. Să-i scoatem din lucrările de mobilizare şi să-i întrebuinţăm în unităţi organizate, după o sumară şi de formă instrucţie, la lucrările de redresare a Statului; să-i folosim în serviciile secundare. Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm. Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne fie mortală.
Cred şi mărturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Neamul Românesc va reînvia. Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
ROMÂNI, Sus inimile!”

Ion Antonescu, Mareşal al României

Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci plecaţi!

„ImigranÅ£ii, nu australienii trebuie să se adapteze! Asta e, vă convine sau nu. Sunt sătul de îngrijorarea acestei naÅ£iuni în privinÅ£a ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. […] suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majorităţii australienilor. Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercari şi victorii a milioane de bărbaÅ£i şi femei în cautarea libertăţii. Vorbim mai cu seama engleză, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinţă, dacă doriÅ£i să fiÅ£i parte a acestei societăţi, învăţaÅ£i limba noastră! Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât barbaÅ£ii şi femeile de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naÅ£iune, ceea ce este clar documentat. Aceasta trebuie a se afişa asta pe pereÅ£ii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraÅ£i o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinÅ£ele voastre fără a va întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaÅ£i pe a noastră şi să trăiÅ£i cu noi în armonie şi bucurie paşnică. Aceasta este Patria noastră, pământul nostru şi stilul nostru de viaţă şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. ÎncetaÅ£i a vă mai plânge, văita şi ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă! În caz contrar vă recomand cu caldură să profitaÅ£i de o altă mare liberatate australiană, Libertatea de a pleca. Dacă nu sunteti fericiÅ£i aici, atunci plecaÅ£i! Nu v-am obligat noi să veniÅ£i aici. Voi aÅ£i solicitat să fiÅ£i aici. Aşadar, acceptaÅ£i Å£ara pe care voi aÅ£i dorit-o.”

Prim Ministru al Australiei, Kevin Rudd, 2011

Poporul rus nu admite niciun afront al unei minorităţi

„In Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaÅ£i; cine face astfel este invitat să părăsească imediat Rusia! Nu Rusia are nevoie de minorităţi ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, să le ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană; în Rusia traiesc doar ruşi!”.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, 2013