Orban a dat ORDIN: Va fi dat afară!
Aflat la Galați, premierul Ludovic Orban a reacționat cu privire la informația potrivit căreia un profesor i-a instigat pe elevi să nu poarte masca de protecție.
Premierul a spus că profesorul care i-ar fi incitat pe elevi să nu poarte masca de protecție trebuie sancționat și trebuie să părăsească învățământul.
„Aici trebuie sancţionat fără discuţie, pentru că este obligaţie legală. Portul măştii în şcoală este obligatoriu, este principala formă prin care noi protejăm sănătatea copiilor noştri, iar dacă un cadru didactic incită copii să nu poarte mască, după părerea mea, trebuie să părăsească învăţământul”, a spus Ludovic Orban.
Ce spune inspectorul școlar din Bihor
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a luat la cunoştinţă de ‘intervenţia regretabilă’ a unui cadru didactic de la un liceu din Oradea care în timpul unei ore de curs a protestat împotriva purtării măştii de protecţie, cerând unităţii învăţământ să ia măsurile care se impun şi, totodată, va înainta un denunţ penal faţă de profesorul repectiv, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Inspectorul şcolar general Virgil Blage a precizat că ‘prestaţia’ profesorului respectiv, filmată şi încărcată pe contul de facebook al acestuia, este ”un comportament regretabil, care contravine regulilor şi regulamentelor, făcând propagandă mişcării ‘Jos botniţa de pe copii!”’, citează agerpres.ro.
Unitatea de învățământ a fost contactată
În acest sens a fost contactată unitatea de învăţământ unde este încadrat cadrul didactic pentru lua măsurile ce se impun în această situaţie.
Astfel, s-a constituit la nivelul şcolii comisia de disciplină care urmează să analizeze faptele săvârşite şi să ia măsurile care se impun.
”Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor înaintează în cursul zilei un denunţ penal împotriva domnului profesor pentru zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal.
De asemenea, un astfel de denunţ va fi înaintat împotriva unei doamne profesor care instigă la nepurtarea măştii, unul dintre copiii dânsei refuzând categoric purtarea măştii în spaţiul şcolii”, se arată într-un comunicat al IŞJ Bihor.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: