GENERAL

Orban are un AS în mânecă. In ce moment va decide să dea lovitura finala

Ludovic Orban nu a cedat nici după votul zdrobitor din Biroul Politic Național, depunându-și candidatura la șefia PNL în ciuda opoziției majorității liderilor de filială. În declarațiile făcute presei, Orban arată că e dispus să folosească toate armele de care dispune în lupta cu Florin Cîțu. El are un as în mânecă, întrebarea este dacă îl va juca și mai ales în ce moment decide să dea lovitura.

Atu-ul lui Orban, la care acesta a făcut aluzie în ședința Biroului Politic Național, este chiar statutul PNL. Orban i-a avertizat pe membrii BPN care au votat împotriva sa (47 la 1) că derogarea primită de Florin Cîțu pentru a putea candida la șefia partidului trebuie să treacă, întâi, de votul Biroului Executiv. ”Echipa câștigătoare” l-a ignorat și a votat în BPN derogarea, necesară pentru că Florin Cîțu nu are vechimea necesară.

Vechimea lui Cîțu, în ceață ca și studiile premierului
Avocatul Adrian Toni Neacșu explică într-o postare pe pagina sa de Facebook care este problema.

”Fără să fiu expert în regulile lor și accesând doar documentele publice – Statutul PNL și Regulamentul de aplicare – este o constatare simplistă pentru oricine știe să citească o normă juridică faptul că legal d-ul Cîțu nu își poate depune candidatura la funcția de Președinte PNL, scrie avocatul Toni Neacșu. Ei bine, potrivit art. 118 din Statut, pentru a putea candida la președinție un membru PNL trebuie să aibă o vechime de 5 ani. Din modul de redactare a statutului rezultă că este o condiție care trebuie îndeplinită la data depunerii candidaturii, iar nu la data desfășurării ședinței de alegere (Orice membru al partidului POATE CANDIDA la această funcţie dacă: a) are o vechime în partid de cel puţin 5 ani;). Data intrării în partid nu este data adeziunii ci data aprobării ei în organele locale de conducere, deci data de 10 septembrie la care face referire d-ul Cîțu nu are relevanță.În ce privește posibilitatea juridică a derogării de la vechimea minimă de 5 ani, Statul prevede (art. 117) că se poate deroga în situații excepționale de la vechimile prevăzute în regulamentul privind cariera politică (pe care eu nu l-am găsit). Problema este că vechimea minimă de 5 ani pentru Președinte este trecută în Statut, iar nu într-un Regulament, iar de la Statut, singurul document depus la instanță și care constituie un fel de Constituție a unui partid politic, nu se poate deroga decât tot prin statut iar nu prin acte juridice inferioare ca putere juridică”, arată av. Toni Neacșu.

Derogarea poate fi atacată în Justiție
Cu toate că Statutul este un fel de Constituție a partidului politic, au fost numeroase cazurile în care s-au dat astfel de derogări de la Statut, prin decizii ale organelor de conducere ale PNL. De exemplu, lui Rareș Bogdan i-a fost acordată o astfel de derogare, ca să poată candida la europarlamentare. Ca și candidaților la președinția României, încă din 2000, când PNL a mers pe mâna lui Theodor Stolojan.

Toni Neacșu explică de ce nu au apărut, până acum, probleme: ”Astfel de derogări s-au dat în trecut, dar numai pentru că nu au fost contestate în justiție nu înseamnă că aveau și acoperire în „legea supremă” internă a PNL”. Cu alte cuvinte, dacă va fi atacată în instanță candidatura lui Florin Cîțu, s-ar putea ca aceasta să fie invalidată de judecători.

Până acum, niciun membru PNL nu a contestat derogările de la principiul vechimii în partid. PNL avea nevoie de candidații care primeau astfel de derogări, pentru că reprezentau locomotive electorale. Întrebarea este dacă Ludovic Orban va folosi această prevedere statutară, fie atacând direct, cum a făcut-o când a depus plângere penală pentru trădare împotriva Vioricăi Dăncilă, fie printr-un alt membru PNL. Tip ”dosarul lui Cîțu”.

De asemenea este important momentul. Îl va împiedica Orban pe Cîțu să intre în Congres, cu o decizie judecătorească, va încerca să candideze singur, sau se va organiza alt Congres, în condițiile în care nici Echipa Câștigătoare va bloca la rândul său candidatura actualului președinte PNL, care trebuie să strângă de la filiale 10 voturi pentru moțiune, el nemaifiind susținut decât de o singură organizație?

Acest articol reprezintă o opinie.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.